România va cumpăra 227 de transportoare blindate Piranha americane, pentru care va plăti 895 mil. euro. 197 dintre ele vor fi fabricate în ţară

Guvernul a stabilit detaliile programului de înzestrare a Armatei Române cu transportoare blindate 8x8. Vor fi cumpărate transportoare Piranha de la compania americană General Dynamics. Primele 30 vor fi fabricate pe liniile de producţie ale companiei americane, iar restul - în România. Nota de plată este de 895 de milioane de euro, fără TVA. Iată detaliile acordului.
Mihai Nicuţ - joi, 26 oct. 2017, 21:00
România va cumpăra 227 de transportoare blindate Piranha americane, pentru care va plăti 895 mil. euro. 197 dintre ele vor fi fabricate în ţară

Plata pentru achiziţia celor 227 de transportore blindate Piranha se va face, eşalonat, în perioada 2017-2021, potrivit documentelor guvernamentale consultate de ECONOMICA.NET. În total, 895 de milioane de euro. Este vorba despre un contract cadru, derulat în mai multe etape.

“Un prim contract subsecvent la acordul-cadru ce se încheie între Ministerul Apărării Naţionale şi General Dynamics European Land Systems – Mowag GmbH vizează achiziţia a 94 de transportoare 8×8 şi derivate pe platforma PIRANHA 5, dintre care 30 de bucăţi să fie furnizate în regim de urgenţă în maximum 18 luni de la data semnării primului contract subsecvent”, se arată în documentele Ministerului Apărării.

Primele 30 de transportoare vor fi fabricate în afara ţării, dar spocialiştii români vor avea acces în fabrica producătorului american, pentru a căpăta experienţa producerii ulterioare în România, în condiţiile în care a fost deja semnat un acord pentru integrarea producţiei la Uzina Mecanică Bucureşti între Guvern şi firma americană.

“Primele 30 vehicule vor fi produse şi livrate de pe linia de producţie a GDELS, în scopul instruirii „la locul de muncă” a angajaţilor Filialei Uzina Mecanică Bucureşti S.A.”, se arată în document.

Ulterior, cele 197 de transportoare vor fi fabricate la noi în ţară, potrivit angajamentelor dintre Guvernul României şi General Dynamics, şi tot aici vor fi şi reparate, atâta timp cât se vor afla în dotarea Armatei Române. În acest scop, va fi creat în România şi un centru de mentananţă.

Iată ce scrie în documentul Ministerului Apărării: 

“satisfacerea şi protejarea interesului esenţial de securitate de către operatorul economic:

– angajamentul ferm, încheiat în formă autentică, privind integrarea şi producerea în România a 197 de transportoare 8×8 şi derivate pe platforma PIRANHA 5, precum şi fabricarea în România a următoarelor subsisteme: sistemul de protecţie balistică şi antimină (carcasă blindată), sistemul de armament, sistemul de comunicaţii şi informatică,  aparatura de ochire şi observare şi sistemele de senzori.

îndeplinirea de către operatorul economic a obligaţiilor de securitate a aprovizionării:

– angajamentul ferm, încheiat în formă autentică, privind executarea lucrărilor de mentenanţă a transportoarelor pe durata ciclului de viaţă a acestora, pe teritoriul naţional;

– angajamentul ferm, încheiat în formă autentică, privind:

– realizarea transferului tehnologic către un viitor centru de mentenanţă constituit în România/operator economic de producţie din România, pentru fabricarea, dotarea şi mentenanţa transportoarelor pe durata ciclului de viaţă;

– modernizare/upgrade pentru produsele TBT 8×8 PIRANHA IIIC aflate în dotarea forţelor armate române”.

În documentul Ministerului Apărării se mai arată că noua unitate de producţie în care se va fabrica transportorul Piranha va fi folosită şi pentru producţia altor tipuri de transportoare blindate pentru trupe, care vor intra în uzul Armatei.

“Astfel, prin intermediul operatorului economic menţionat se dezvoltă/consolidează pe teritoriul naţional o capabilitate industrială, cu aplicabilitate în domeniul militar, în care să se producă vehiculele aferente programului esenţial de înzestrare „Transportor blindat pentru trupe 8×8”, în vederea furnizării şi intrării acestora în înzestrarea forţelor armate române. Ulterior, această capabilitate de pe teritoriul naţional va trebui să fie în măsură să producă şi celelalte configuraţii de produse (4×4) specifice programului de înzestrare „Transportor blindat pentru trupe” precum şi să execute lucrările de mentenanţă a produselor pe durata de viaţă a acestora, dar şi lucrări de mentenanţă pentru produse similare din dotarea forţelor armate române, asigurându-se o creştere considerabilă a securităţii aprovizionării pe timp de pace, în situaţii de criză şi la război”, se arată în documentul Ministerului Apărării.

Recent, ministrul Apărării, Mihai Fifor, a declarat că toate contractele de înzestrare a Armatei Române cu tehnică militară, cu excepţia celor G2G (Government to Government), vor avea componentă de offset, adică firma vânzătoare le produce sau cumpăra din România echivalentul a cel puţin 85% din valoarea contractelor. 

Te-ar mai putea interesa și
Top constructori autostrăzi: Coni, Pizzarotti și UMB au avut cele mai mari progrese în martie
Top constructori autostrăzi: Coni, Pizzarotti și UMB au avut cele mai mari progrese în martie
Cele mai mari progrese pe șantierele de autostrăzi au fost înregistrate în martie pe primele două loturi ale A7 Ploiești - Buzău, potrivit raportărilor lunare oficiale. Alături de Coni și......
Fintech-ul Ecofinance România raportează o creștere a portofoliului de 40% în 2023
Fintech-ul Ecofinance România raportează o creștere a portofoliului de 40% în 2023
Ecofinance, o companie de tehnologie financiară care operează sub marca de consum CreditPrime în România, a înregistrat ...
Washingtonul impune noi sancțiuni împotriva Iranului, ca urmare a unor atacuri cibernetice lansate împotriva unor instituții guvernamentale americane
Washingtonul impune noi sancțiuni împotriva Iranului, ca urmare a unor atacuri cibernetice lansate împotriva unor instituții ...
Statele Unite au anunţat marţi o nouă serie de sancţiuni împotriva Iranului care vizează "două companii şi patru ...
Greta Thunberg va ajunge din nou în fața unei instanțe din Suedia, pentru că a refuzat să respecte un ordin al poliției
Greta Thunberg va ajunge din nou în fața unei instanțe din Suedia, pentru că a refuzat să respecte un ordin al poliției
Activista pentru climă Greta Thunberg va fi trimisă din nou în judecată pentru că nu a respectat un ordin al Poliţiei ...