România va începe lucrările pentru construcţia gazoductului Iaşi-Ungheni în februarie

Economica.net
15 10. 2012
gazoduct_78708800

‘Noi ne propunem ca executarea lucrărilor să înceapă în luna februarie şi să fie finalizate până în luna noiembrie a anului viitor. Planificăm ca, în aproximativ 30 de zile, să anunţăm licitaţia pentru a selecta executorul, iar o perioadă de şapte luni de zile este suficientă pentru realizarea lucrărilor”, a spus preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale a României, potrivit unui comunicat al guvernului de la Chişinău.

Vlad Filat a precizat că Republica Moldova a realizat deja etapele necesare în conformitate cu angajamentele din Declaraţia comună în domeniul energetic din 17 iulie 2012, scrie Agerpres. Potrivit acestuia, au fost elaborate documentele tehnice necesare pentru realizarea proiectului, a fost selectat traseul pentru construcţia gazoductului pe teritoriul Republicii Moldova şi a fost realizată procedura de achiziţie a terenurilor. ‘Au fost făcuţi paşi concreţi până acum şi trebuie să începem cât mai curând realizarea lucrărilor de construcţie a gazoductului. Pentru noi este foarte important acest proiect”, a declarat Filat.

Construcţia gazoductului a fost agreată şi inclusă în Protocolul de colaborare moldo-român din 24 mai 2010 şi în Memorandumul dintre Ministerul Economiei al Republicii Moldova şi Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri al României din 25 octombrie 2010. Scopul principal al gazoductului este de a asigura o sursă alternativă de livrare a gazelor naturale în sistemele de transport de gaze ale ambelor state.

Proiectul prevede construcţia a 31 km de conductă pe teritoriul României şi 9 km pe teritoriul Republicii Moldova, plus traversarea râului Prut. Costul estimativ al proiectului este de 19 milioane de euro, o parte din cheltuieli urmând a fi acoperite din fonduri europene.

În cadrul unei vizite a premierului Victor Ponta la Chişinău, la 17 iulie, a fost semnată o declaraţie comună privind cooperarea bilaterală în domeniul securităţii energetice, inclusiv realizarea gazoductului Iaşi-Ungheni şi a liniilor electrice de înaltă tensiune Suceava-Bălţi şi Iaşi-Ungheni. Potrivit premierului, până la 1 decembrie 2013 va fi funcţională interconectarea de gaz Iaşi-Ungheni.