România va lansa apeluri de proiecte în valoare de peste 13,8 miliarde de euro, cea mai mare tranșă din ultimii 14 ani

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş, va clarifica în această săptămână, la Bruxelles, mai multe aspecte legate de apelurile de proiecte care vor fi lansate în următoarea perioadă, în valoare de peste 13,8 miliarde de euro, despre care oficialul afirmă că reprezintă cea mai mare tranşă de apeluri de proiecte din ultimii 14 ani.
AGERPRES - lun, 09 mai 2022, 21:45
România va lansa apeluri de proiecte în valoare de peste 13,8 miliarde de euro, cea mai mare tranșă din ultimii 14 ani

„Scopul delegaţiei pe care o avem la Bruxelles este de a clarifica aceste demersuri pe care în această perioadă le facem pentru ceea ce înseamnă milestone-urile aferente trimestrului II din 2022. Este un trimestru mai complicat din punct de vedere al acestor milestone-uri pe care le avem de îndeplinit, întrucât din 69 de apeluri de proiecte pe care le avem la nivelul anului 2022, cu termen în trimestrul II sunt 58. Asta înseamnă că fiind milestone, Comisia Europeană îl preia în verificare, prin urmare ghidul solicitantului, potrivit PNRR-ului, trebuie să treacă prin filtrul de avizare al nostru şi al CE”, a explicat Boloş la finalul şedinţei de Guvern de luni.

Potrivit sursei citate, o parte din aceste apeluri de proiecte au nevoie şi de scheme de ajutor de stat, iar în aceste condiţii ghidurile solicitantului vor fi trimise Comisiei Europeană către avizare.

„Ca să nu ne blocăm în activitatea aceasta care priveşte lansarea de apeluri de proiecte preferăm să avem o discuţie cu dumnealor ca să ştie că în următoarea perioadă, probabil că va fi mai şi iunie, vom trimite aceste ghiduri ale solicitantului la Comisie, pentru a avea loc o avizare din partea dumnealor şi cumva să ne corelăm, pentru că este vorba despre 13,8 miliarde de euro pe care noi îi lansăm sub forma de apeluri de proiecte. Este cea mai mare tranşă de apeluri de proiecte pe care am avut-o de 14 ani de când gestionăm fondurile europene”, a subliniat Marcel Boloş.

Prim-ministrul Nicolae Ciucă a informat luni că Marcel Boloş va merge în această săptămână la Bruxelles pentru discuţii referitoare la Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. El a precizat că a avut loc, luni, o şedinţă a Comitetului interministerial de coordonare a PNRR care a analizat stadiul implementării jaloanelor şi ţintelor asumate.

„A fost o foarte bună oportunitate în care am putut să identificăm atât realizările, cât şi ceea ce avem de făcut în continuare. Avem o delegaţie pe care o va conduce domnul ministru Boloş săptămâna aceasta şi se va deplasa la Bruxelles, astfel încât să putem să avem toate elementele clarificate şi să fim în măsură, aşa cum ne-am angajat, ca, până la finele lunii iunie, să pornim cele 57 de apeluri din 69 câte avem în portofoliu. Ca atare, există mecanismele şi procedurile create, astfel încât să putem să accesăm aceste fonduri care, aşa cum spuneam, sunt o foarte bună şi mare oportunitate pentru noi să putem să continuăm să ne dezvoltăm aşa cum aşteaptă cetăţenii de la noi”, a declarat Ciucă, la începutul şedinţei de Guvern.

Te-ar mai putea interesa și
Stellantis și CATL vor construi o uzină de baterii în Spania. Investiție de 4,1 mld. euro
Stellantis și CATL vor construi o uzină de baterii în Spania. Investiție de 4,1 mld. euro
În baza acordului pentru crearea noului joint-venture, Stellantis și CATL vor construi o uzină de baterii LFP la Zaragoza, în Spania. ...
Reţeaua privată de sănătate Regina Maria relochează policlinica Băneasa în clădirea Băneasa Airport Tower
Reţeaua privată de sănătate Regina Maria relochează policlinica Băneasa în clădirea Băneasa Airport Tower
Reţeaua privată de sănătate Regina Maria anunță mutarea policlinicii Băneasa într-un locație nouă, situată în ...
ITM a amendat restaurante și firme de curierat cu 400.000 lei pentru muncă nedeclarată
ITM a amendat restaurante și firme de curierat cu 400.000 lei pentru muncă nedeclarată
Inspectorii de muncă au aplicat amenzi în valoare de 400.000 de lei pentru mai multe cazuri de muncă nedeclarată în ...
Ministerul Energiei prelungește cu o lună proiectul de susținere a instalării de baterii pentru stocarea curentului electric pentru firme
Ministerul Energiei prelungește cu o lună proiectul de susținere a instalării de baterii pentru stocarea curentului electric ...
Apelul de proiecte „Sprijinirea investiţiilor în dezvoltarea capacităţilor de stocare a energiei electrice (baterii) ...