România va lua decizia finală asupra construcției mini-reactoarelor de la Doicești la sfârșitul acestui an

Mini-reactoarele (SMR) de 462 MW de la Doicești se află în faza a doua de inginerie și proiectare (FEED 2), a declarat luni John Hopkins, CEO-ul și președintele dezvoltatorului american NuScale, cu ocazia prezentării raportului pe 2024. John Hopkins a spus că decizia finală de investiție este așteptată la sfârșitul anului 2025.
Economica.net - mie, 05 mart. 2025, 07:37
România va lua decizia finală asupra construcției mini-reactoarelor de la Doicești la sfârșitul acestui an

NuScale a raportat în 2024 o pierdere netă de 348 milioane dolari față de o pierdere de 180 milioane dolari în anul precedent. Veniturile au crescut la 37 milioane dolari de la 23 milioane dolari.

Dezvoltatorul american NuScale a înregistrat un eșec uriaș în toamna anului 2023, când proiectul din Idaho (SUA), de dezvoltare a primelor sale mini-reactoare, a fost anulat pe motiv că s-a dovedit prea costisitor, mult peste așteptări, scrie Hotnews.

După ce a picat proiectul din SUA, România este următoarea țară pe lista NuScale pentru construirea acestor SMR-uri.

Planul inițial era ca România să dezvolte aceste SMR-uri după SUA, însă acum a devenit principalul client al NuScale.

Proiectarea se face cu împrumuturi garantate de Nuclearelectrica

NuScale Power „a încheiat un acord generator de venituri cu RoPower privind continuarea proiectului Doicești FEED Faza 2”, a arătat dezvoltatorul american de mini-reactoare nucleare NuScale într-un raport public de anul trecut.

În România, compania care se ocupă de proiect este RoPower, deținută în cote egale de Nuclearelectrica SA și de firma privată Nova Power & Gas, fiind înființată în septembrie 2022. Nova Power & Gas are ca principal domeniu de activitate furnizarea de gaze și este controlată de frații frații Simion și Teofil Mureșan, împreună cu Marian Pantazescu. Nova Power & Gas este și proprietarul amplasamentului de la Doicești.

Compania RoPower, care este jumătate privată, jumătate de stat, nu are banii necesari pentru proiectarea mini-reactoarelor de la Doicești, dezvoltate de americanii de la NuScale, motiv pentru care trebuie să se împrumute. Sumele împrumutate vor fi garantate de către compania de stat Nuclearelectrica. Banii sunt pentru plata celor care vor realiza proiectarea mini-reactoarelor.

Contractul pentru proiectarea mini-reactoarelor de 462 MW de la Doicești nu prevede o valoare fixă, în condițiile în care plata se va face la oră.

Nuclearelectrica a precizat că plata va fi stabilită în funcție de numărul de ore efectuate și de costurile suportate de prestatorul de servicii. Valoarea acestor servicii este estimată la 156,3 milioane dolari.

Reamintim că în 24 iulie 2024, compania americană Fluor Corporation și cea românească RoPower, unde Nuclearelectrica deține jumătate dintre acțiuni, au semnat un contract (Contractul FEED Faza 2) pentru a doua etapă a studiilor privind construirea mini-reactoarelor de la Doicești.

Fluor este principal contractor, iar NuScale, compania americană care dezvoltă mini-reactoarele, va avea calitatea de subcontractor.

Tags:
Te-ar mai putea interesa și
Centura Călimănești: A fost semnat contractul pentru consolidarea DN 7CC. Cât vor dura lucrările
Centura Călimănești: A fost semnat contractul pentru consolidarea DN 7CC. Cât vor dura lucrările
Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Craiova informează marți că a fost semnat contractul pentru consolidarea DN 7CC, între km 2+950 și km 3+150....
Cont special pentru copii cu dobândă avantajoasă. Unicredit crește randamentul la contul de economii Junior
Cont special pentru copii cu dobândă avantajoasă. Unicredit crește randamentul la contul de economii Junior
UniCredit Bank anunță majorarea dobânzii la 4,5% pe an pentru Contul de Economii Junior în lei, o soluție de economisire ...
Topul scumpirilor din septembrie 2026 – date inflaţie INS
Topul scumpirilor din septembrie 2026 – date inflaţie INS
Chiriile, motorina şi benzina au înregistrat cele mai mari creşteri de preţuri în septembrie 2026, comparativ cu aceeaşi ...
Dacia Striker „made in Turkiye” poate fi comandată în România. Prețurile încep de la 21.900 de euro
Dacia Striker „made in Turkiye” poate fi comandată în România. Prețurile încep de la 21.900 de euro
Marca Dacia, parte a grupului francez Renault, a anunțat în această dimineață lista de prețuri pentru modelul Striker ...