România va reanaliza poziţia faţă de exploatarea gazelor de şist în decembrie

România va analiza din nou, în decembrie, poziţia faţă de exploatarea gazelor de şist şi, ulterior, se va alinia eventualelor noi reglementări ale Uniunii Europene, a declarat vineri premierul Victor Ponta, citat de AFP.
Economica.net - vin, 22 iun. 2012, 12:29
România va reanaliza poziţia faţă de exploatarea gazelor de şist în decembrie

„Există un moratoriu (privind gazele de şist) până în decembrie”, a declarat Ponta în cursul unei conferinţe organizate pentru presa străină.

„După aceea, vom adopta o decizie care, pe de o parte, să răspundă preocupărilor privind protecţia mediului şi, pe de alta, să ţină cont de faptul că, pentru România, orice sursă de energie alternativă este extrem de binevenită”, a precizat Ponta.

Ponta, al cărui partid a făcut campanie pentru interzicerea explorării şi exploatării gazelor de şist, a subliniat că operaţiunile de explorare lansate anul trecut în România „nu vor fi finalizate înainte de 2018”.

„În şase ani, tehnologia va evolua foarte mult şi, la nivel european, va fi luată o decizie pentru a se stabili dacă această tehnologie este periculoasă pentru mediu şi cum pot fi eliminate aceste efecte. Nu vrem să fim nici singurii care acceptă, nici singurii care se opun” utilizării gazelor de şist, a subliniat Ponta.

Te-ar mai putea interesa și
Bucureşti – Termoenergetica începe probele la cald pentru consumatorii din Capitală
Bucureşti – Termoenergetica începe probele la cald pentru consumatorii din Capitală
Compania Municipală Termoenergetica Bucureşti (CMTEB) anunţă că, în cursul zilei de vineri, vor începe probele la cald pentru consumatorii urbani din Capitală....
UE amână un summit cu statele din Golf ce urma să aibă loc în Arabia Saudită
UE amână un summit cu statele din Golf ce urma să aibă loc în Arabia Saudită
Uniunea Europeană a anunţat joi că a amânat un summit cu statele din Golf ce urma să aibă loc în Arabia Saudită la ...
Vânzările globale de maşini electrice au scăzut cu 2% în septembrie, după şase luni de creştere
Vânzările globale de maşini electrice au scăzut cu 2% în septembrie, după şase luni de creştere
Cererea globală de vehicule electrice a scăzut cu 2% în luna septembrie, punând punct unei perioade de şase luni consecutive ...
Strategia Naţională de Competitivitate – Care sunt pilonii proiectului (program guvernare)
Strategia Naţională de Competitivitate – Care sunt pilonii proiectului (program guvernare)
Guvernul ar urma să adopte Strategia Naţională de Competitivitate, cu doi piloni (inovarea şi finanţarea creşterii), ...