România vrea să-şi dezvolte relațiile cu America Latină. Ce spune vicepreședintele Agenţiei Române pentru Investiţii şi Comerţ Exterior
:format(jpg):quality(80)/https://www.economica.net/wp-content/uploads/2026/08/rio-de-janeiro-493485784932.jpg)
„Este foarte important un lucru: România a avut şi are întotdeauna relaţii excelente cu toate ţările latino-americane. Aşadar, pentru noi este întotdeauna un privilegiu să privim această hartă şi să vedem cât de mare este America de Sud, America Centrală, şi unde, cu siguranţă, trebuie să avem o prezenţă. Companiile româneşti ar trebui să fie mai atente la oportunităţile care există în ţările latino-americane. România, Brazilia, Argentina şi Peru se află în proces de aderare ca membri cu drepturi depline la OCDE. Foarte important pentru ţările noastre, deoarece acest lucru va reprezenta, de asemenea, un impuls pentru relaţiile noastre comerciale şi economice. Trebuie să folosim toate aceste canale pentru a îmbunătăţi şi a consolida comerţul nostru, dar şi investiţiile. România are acum multe domenii în care există bani europeni, iar aceste companii din America Latină ar trebui să profite de oportunitatea de a înfiinţa o firmă în România, pentru că acea firmă devine o companie din Uniunea Europeană care poate accesa miliarde şi miliarde din diferitele programe ale Uniunii Europene”, a afirmat Frunzulică.
Potrivit oficialului, România are numeroase oportunităţi pentru investiţii, iar companiile latino-americane pot obţine informaţii în acest sens din conţinutul ghidului investitorului, disponibil pe site-ul ARICE.
„Trebuie să vorbim nu numai despre comerţ, deoarece în acest moment relaţiile noastre economice cu America Latină se bazează în principal pe comerţ. Trebuie să diversificăm acest lucru. Există multe oportunităţi în prezent de a investi în România. Săptămâna trecută, agenţia noastră a organizat reprezentarea economică şi comercială a companiilor româneşti în Ucraina, la Bukovel, unde a avut loc prima întâlnire a acestei noi iniţiative, Carpathian 8, cu ţările din zona munţilor Carpaţi. După cum ne-a informat colegul nostru de la Ukraine Invest, urmează să aibă în prima fază 580 de miliarde (euro, n.r.), ţinând cont de investiţiile în cooperare cu România, deoarece vom înfiinţa „joint-venture”-uri în Ucraina pentru reconstrucţie, dar şi în România, cu companii ucrainene interesate să investească aici. Îi invit pe reprezentanţii acestor importante ţări latino-americane prezente aici să consulte site-ul nostru. Există un ghid al investitorului în România unde veţi găsi multe informaţii utile despre cum se poate investi în România şi aşa mai departe”, a punctat Doru-Claudian Frunzulică.
Un alt punct important al relaţiilor comerciale ale României are în prim-plan Portul Constanţa.
„Portul Constanţa este cel mai mare şi cel mai important port de la Marea Neagră. Există noi linii de lanţuri de aprovizionare care ajung la Constanţa venind din Asia. Multe companii, de exemplu din India recent, din Japonia, chiar şi din China, precum şi din alte republici din Asia Centrală, şi-au stabilit prezenţa cu firme nu numai în portul Constanţa, ci şi în nord, aproape de Ucraina. Oamenii privesc spre sfârşitul acestui război şi spre începutul construirii unor noi relaţii economice”, a subliniat vicepreşedintele ARICE.
Acesta a prezentat, în cadrul forumului CCIB, rolul şi obiectivele instituţiei pe care o reprezintă.
„Reprezint Agenţia Română pentru Investiţii şi Comerţ Exterior în calitate de vicepreşedinte, o agenţie nou creată, înfiinţată în 2023. Obiectivele ei principale sunt promovarea exporturilor României, atragerea de investiţii străine în România, în special investiţii străine directe, precum şi monitorizarea companiilor româneşti din străinătate. O să vă spun câteva lucruri despre Invest Romania, care face parte din Agenţia Română pentru Investiţii şi Comerţ Exterior. Invest Romania acţionează ca un birou unic (one-stop shop). Orice potenţial investitor care se adresează ARICE primeşte toate informaţiile necesare, ţinând cont de situaţia economică şi comercială şi aşa mai departe. Şi, desigur, posibilităţile de a investi în România într-un mod profitabil. Este o consultanţă gratuită. Oamenii noştri de la Invest Romania îl însoţesc pe potenţialul investitor şi organizează întâlniri cu autorităţile locale sau cu Guvernul. De asemenea, rămân în contact cu investitorul după ce investiţia a fost realizată, pentru a sprijini în continuare aceste investiţii în România. România a atras în ultimii 10-11 ani peste 120 de miliarde de euro, iar în 2024 am avut cea mai mare creştere a investiţiilor străine în comparaţie cu anul anterior din cadrul Uniunii Europene”, a explicat Frunzulică.
Reprezentanţi ai mediului de afaceri şi ai misiunilor diplomatice din şapte ţări latino-americane au participat, joi, la Bucureşti, la Forumul Doing Business with Latin America, eveniment dedicat oportunităţilor de afaceri, investiţiilor şi dezvoltării parteneriatelor dintre companiile româneşti şi cele din America Latină.