Romanian Business Leaders, răspuns la invitația adresată de PSD: Ce așteaptă antreprenorii de la un nou guvern? Predictibilitate, colectare corectă și un stat care se reformează
:format(jpg):quality(80)/https://www.economica.net/wp-content/uploads/2026/09/Sergiu-Negut.png)
RBL susține că acest răspuns reprezintă o poziție tehnică publică, nu o adeziune la programul vreunui partid și nici la vreo formulă de guvernare. Organizația precizează că va pune textul la dispoziția oricărei formațiuni parlamentare care îl solicită și nu va formula în privat poziții diferite de cele exprimate public.
Așteptarea de fond: un stat care se reformează și se eficientizează, înainte de a inpune noi taxe mediului privat
„În aprilie 2026, la Summit-ul RBL, am adresat clasei politice o cerere care nu privea favoruri sau subvenții, ci un principiu: continuitatea a ceea ce funcționează. Nu cerem nici acum altceva. Mediul de afaceri nu își dorește un stat mai mic pentru propriul confort, ci un stat mai bun, fiindcă un stat competent și predictibil este condiția pe care se construiește o economie sănătoasă”, a declarat Sergiu Neguț, președintele Fundației Romanian Business Leaders.
Cele cinci propuneri concrete ale Romanian Business Leaders sunt:
1. Cota unică, competitivitatea costului muncii și accesul pe piața muncii. RBL susține ferm menținerea cotei unice și solicită confirmarea ei explicită în programul de guvernare; taxarea contractelor cu timp parțial proporțional cu orele efectiv lucrate; ocuparea tinerilor și reîncadrarea persoanelor ieșite din muncă, asumate ca obiectiv distinct, cu ținte și indicatori comunicați public.
2. Decalajul de TVA: publicarea structurii lui și ținte legiferate. România are cel mai mare decalaj de TVA din Uniunea Europeana, dar rezolvarea acestei probleme nu a fost o prioritate a guvernărilor de până acum. Fără descompunerea lui pe componente, nu se pot stabili ținte reale de colectare.
3. Predictibilitate legislativă. În trei ani, sarcina fiscală a fost modificată prin patru vehicule legislative succesive, pe toate bazele economice. RBL solicită modificarea Codului fiscal exclusiv prin lege, cu minim șase luni între publicare și intrare în vigoare, evaluare de impact publicată înainte de adoptare și interzicerea modificărilor în cursul anului fiscal.
4. Companii de stat conduse profesionist, funcții publice ocupate pe competență. Organizația solicită încetarea recurgerii sistematice la mandate provizorii și interimate, consilii de administrație profesioniste, ținte de performanță publice cu consecințe efective și transparență.
5. Investiții publice selectate pe valoare adăugată. Odată cu încheierea PNRR și pregătirea Planului de Parteneriat Național și Regional, riscul central nu este absorbția scăzută, ci absorbția fără valoare. RBL solicită criterii de selecție publicate înaintea alocării și un consiliu consultativ pentru pregătirea planului, cu participarea mediului de afaceri, a societății civile, a administrației locale și a mediului academic, cu minute publice.
Aproape un tânăr din trei nu lucrează, o problemă neadresată în „Acordul celor zece priorități”
RBL solicită ca ocuparea tinerilor și reîncadrarea profesională a persoanelor ieșite din muncă să fie asumate ca obiectiv distinct al programului de guvernare, cu ținte cuantificate, termen, responsabil instituțional și indicatori publici raportați trimestrial: rata de ocupare și rata NEET pe grupa 15–29 de ani, precum și rata de revenire în ocupare a persoanelor aflate în șomaj de peste șase luni.
Ce nu solicită și ce oferă RBL
Documentul precizează explicit că organizația nu solicită reducerea cotelor de impozitare sau de contribuții, nu solicită subvenții, facilități sectoriale sau tratament preferențial pentru vreo categorie de firme și nu susține trecerea la impozitarea progresivă. RBL a confirmat, în schimb, disponibilitatea de a participa la întâlnirile tematice anunțate de inițiatorii consultării și de a aduce în discuție date din economia reală.
Mediul de afaceri nu cere bani de la stat; cere ca statul să plătească ce datorează. Plata la termen a obligațiilor instituțiilor publice către furnizorii privați (de exemplu plata la timp a indemnizațiilor pentru concediile medicale achitate de companii sau rambursarea de TVA) este un angajament pe care „Acordul celor zece priorități” îl conține deja. Întârzierea plăților transferă costul finanțării către companii, mai ales către firmele mici, românești, care nu au rezerve de capital pentru a rezista.
Fundația Romanian Business Leaders este o organizație a antreprenorilor și intraprenorilor imparțială, nepartizană, care dezvoltă proiecte cu impact social și care susține o societate bazată pe democrație liberală, integrată pe deplin și solidară cu familia sa europeană. RBL este vocea și vehiculul de acțiune al liderilor din mediul privat de business și din cel asociativ pentru dezvoltarea unei Românii în care generațiile viitoare să iubească să trăiască.
Misiunea RBL este ca România să devină o țară mai bună, protejând piața liberă pentru afacerile responsabile și, în felul acesta, pentru toți românii. Totodată, RBL își asumă rolul de a susține contribuția României la performanța economică a Uniunii Europene. Proiectele Fundației se subscriu celor trei domenii pe care comunitatea RBL le consideră importante pentru schimbarea și dezvoltarea societății: antreprenoriat, educație și bună guvernare. Acestea sunt inițiate și dezvoltate pe bază de voluntariat de cei peste 600 de membri ai comunității RBL din București și cele opt filiale locale.