Românii au amanetat cel mai mult bijuterii de aur şi produse electronice, în primul semestru al anului. Tichetul mediu de împrumut a fost de 1.000 de lei – CreditAmanet

03 10. 2022
amanet aur bijuteriii 467898764

Potrivit sursei citate, un trend îl constituie şi preferinţa clienţilor pentru bijuteriile cu greutate mai mică. Totodată, produsele electronice de larg consum, cum ar fi telefoanele mobile, au fost şi sunt în 2022 la mare căutare, în topul celor mai bine vândute produse.

În privinţa creditelor tip amanet, valoarea medie a tichetului de împrumut a fost, în prima jumătate a acestui an, de 1.000 lei. „Se păstrează, în proporţie de peste 80%, tendinţa de rambursare a împrumuturilor şi recuperare a bunurilor. La un venit mediu pe economie de 3.977 lei, cât s-a înregistrat în vara acestui an, comisionul mediu pe care l-a achitat un client al companiei a presupus costuri de doar 2,5% pe lună”, a explicat Cosmin Popovici, CEO al CreditAmanet.

Datele publicate, luni, arată că afacerile CreditAmanet au crescut cu 37%, în primul semestru al acestui an, comparativ cu perioada similară din 2021, până la valoarea de 33,5 milioane de lei. În aceeaşi perioadă, profitul companiei a ajuns la 3,6 milioane de lei, în creştere cu 33%, raportat la perioada de referinţă.

„Bijuteriile din aur şi produsele electronice se menţin în topul celor mai amanetate, dar şi al celor mai bine vândute bunuri anul acesta, dacă ne referim şi la activitatea de retail pe care o desfăşoară CreditAmanet. Un trend ce reprezintă o particularitate a acestui an complicat din cauza situaţiei internaţionale o constituie preferinţa clienţilor CreditAmanet pentru bijuteriile cu greutate mai mica şi, implicit, cu un preţ mai mic. Acest fapt denotă o atitudine precaută a consumatorilor”, susţine Popovici.

Pe o piaţă care creşte anual cu 25%, în care aurul constituie o componentă semnificativă, dar şi segmentul electronice rămâne foarte bine cotat, compania vizează dublarea cifrei de afaceri pentru următorii doi ani.

CreditAmanet este o companie de tip holding, ce derulează operaţiuni prin 26 de agenţii situate în: Bucureşti, Ilfov, Piteşti, Râmnicu Vâlcea, Sibiu, Braşov, Piatra Neamţ, Focşani, Bacău, Galaţi, Constanţa, Târgu Mureş, Buzău şi Ploieşti.