Românii au cumpărat aproape 30 de kilograme de aur și argint de Black Friday. Lingourile mici de aur, cele mai căutate
:format(jpg):quality(80)/https://www.economica.net/wp-content/uploads/2026/07/lingouriaur.jpg)
În cazul aurului, cele mai căutate au fost lingourile de mici dimensiuni, de 2, 5 și 10 grame, în timp ce la argint clienții au preferat în principal monedele. Au existat însă și comenzi pentru lingouri de argint de 500 de grame, acestea fiind cele mai mari produse vândute în campanie.
Potrivit lui Daniel Văduva, partener Avangard Gold, comportamentul cumpărătorilor confirmă o tendință observată și în campania de anul trecut: interesul pentru lingouri de aur cu gramaj redus, mai accesibile ca preț, dar achiziționate uneori de mai multe ori pe parcursul anului.
„Acum că oamenii știu că au la dispoziție acest instrument de investiție sigură a banilor, cumpără lingouri de mici dimensiuni, dar plasează mai multe comenzi pe an”, a explicat Daniel Văduva.
Acesta a precizat că prețurile practicate în campania de pe eMAG au fost cele mai bune oferite de companie pe platformă în acest an. Pentru a putea menține prețurile la un nivel competitiv, Avangard Gold a redus o parte importantă din propria marjă comercială, în condițiile în care cotațiile metalelor prețioase fluctuează permanent.
Compania urmează să organizeze o nouă campanie de Black Friday, de această dată pe propriul site, în 20 noiembrie. Oferta anunțată include și lingouri de aur și argint la prețul simbolic de 1 leu. Acestea vor fi puse în vânzare din oră în oră, la fix, între orele 8:00 și 21:00, pe principiul primul venit, primul servit.
Daniel Văduva susține că interesul pentru metalele prețioase este alimentat de nevoia populației de a găsi alternative de plasare a economiilor într-un context economic marcat de incertitudine.
Aurul are câteva caracteristici care îl diferențiază de alte active, între care raritatea, rezistența în timp și recunoașterea valorii sale la nivel internațional. Potrivit datelor World Gold Council invocate de reprezentantul companiei, cantitatea totală de aur extrasă de-a lungul istoriei omenirii este estimată la aproximativ 216.000 de tone.
Avangard Gold este o companie românească specializată în comercializarea aurului și argintului de investiții. Portofoliul său include lingouri de aur și argint, precum și monede de investiții. Compania este partener al rafinăriei elvețiene METALOR, iar produsele comercializate sunt însoțite de certificate de autenticitate.