Românii au renunțat la peste 9 litri de băuturi nealcoolice pe an, în medie. Scădere record la consumul de ape minerale

În 2024, anul în care a fost introdusă așa-numita taxă pe zahăr, românii au băut, în medie, cu 3,9 litri mai puțin suc decât cu un an în urmă. Consumul de apă minerală s-a diminuat însă și mai mult, cu șase litri pe locuitor. Câștigă însă teren berea fără alcool.
Alina Stanciu - J, 18 dec. 2025, 22:04
Românii au renunțat la peste 9 litri de băuturi nealcoolice pe an, în medie. Scădere record la consumul de ape minerale

Consumul mediu de băuturi nealcoolice, adică ape minerale, băuturi răcoritoare şi bere nealcoolică a scăzut anul trecut cu 3,8% (minus 9,3 litri), faţă de anul precedent, în special pe fondul diminuării consumului de apă minerală, arată un studiu realizat de Institutul Național de Statistică.

Practic, cu un consum mediu de 117,5 litri de apă pe cap de locuitor, cu 6 litri mai puțin decât în 2023 ( minus 4,9%), românii s-a întors la momentul 2022, în contextul în care piața crește din 2021. În  2023, spre exemplu, industria apelor minerale a raportat o creștere de 4,5%.

În scădere a fost și consumul de răcoritoare, pe fondul introducerii taxei pe zahăr care a majorat prețul la raft. Din datele INS, consumul de băuturi răcoritoare a scăzut cu
3,3% (-3,9 litri) în 2024 față de 2023, după creșteri continue din 2020 când se consuma sub 100 de litri pe cap de locuitor. Boomul, cu o creștere anuală de 28,5%, s-a înregistrat în 2021.

În schimb, dintre nealcoolice, singura categorie care a crescut a fost berea fără alcool. S-a ajuns la un consum mediu pe cap de locuitor de 5,4 litri, cu 12,5% (+0,6 litri) mai mult decât anul anterior.

Românii au consumat atât din producția anuală cât și din import și stocuri, cu mențiunea că producţia a scăzut cu 0,3% față de anul trecut, până la 48,4 milioane de hl. Importurile s-au diminuat și ele cu 9,1%, reprezentând 5,7% din resurse, iar stocul inițial a fost cu 11,7%  mai mare.

Astfel, resursele totale de băuturi nealcoolice (ape minerale, băuturi răcoritoare şi bere nealcoolică) au crescut cu 7,6 mii hl, faţă de anul precedent.

Ponderea cea mai mare în consumul de băuturi nealcoolice au avut-o apele minerale în scădere cu 0,6 p.p. și băuturile răcoritoare în creștere cu 0,3 p.p. faţă de anul precedent.
Berea nealcoolică în anul 2024, a crescut cu 0,3 p.p. comparativ cu anul 2023.

Cât despre băuturile alcoolice, studiul INS indică un consum mediu de vinuri, pe locuitor, mai scăzut, în principal, datorită scăderii producției; un consum mediu de băuturi alcoolice distilate mmai scăzut, în principal datorită creșterii exportului și un consum stagnant de bere.

 

Te-ar mai putea interesa și
Nou plan de salvare a combinatului siderurgic Liberty Galați (Sidex). Vânzare prin negociere directă, preț de pornire de 200 de milioane de euro
Nou plan de salvare a combinatului siderurgic Liberty Galați (Sidex). Vânzare prin negociere directă, preț de pornire ...
CITR și Euro Insol, în calitate de administratori concordatari ai Liberty Galați SA și Liberty Tubular Products Galați SA, anunță aprobarea noului plan de restructurare de către creditori, un......
Black Friday la HiSky. Compania oferă reduceri de până la 50% reducere la bilete de avion, pentru toate destinațiile sale
Black Friday la HiSky. Compania oferă reduceri de până la 50% reducere la bilete de avion, pentru toate destinațiile ...
Compania aeriană HiSky lansează campania de Black Friday, cu reduceri de până la 50% la biletele de avion, pentru toate ...
Madridul îl propune pe fostul guvernator al Băncii Naționale a Spaniei, Pablo Hernandez de Cos, pentru a prelua șefia BCE
Madridul îl propune pe fostul guvernator al Băncii Naționale a Spaniei, Pablo Hernandez de Cos, pentru a prelua șefia ...
Guvernul spaniol a anunţat vineri că l-a propus pe fostul guvernator al Băncii Centrale, Pablo Hernandez de Cos, drept ...
Netopia obține încă o victorie în instanță într-un proces cu Dan Air și anunță că întrerupe relațiile contractuale cu operatorul aerian, aflat în insolvență
Netopia obține încă o victorie în instanță într-un proces cu Dan Air și anunță că întrerupe relațiile contractuale ...
Compania Netopia Payments anunță că a obținut două soluții favorabile în primă instanță în procedurile judiciare ...