Românii au returnat în februarie 5 milioane de ambalaje pentru care au plătit garanție

În primele două săptămâni din luna februarie au fost returnate de consumatori aproximativ 5 milioane de ambalaje pentru care s-a perceput garanția de 50 de bani și care pot fi reciclate prin Sistemul de Garanție Returnare. Astfel, de la debutul sistemului, au fost recuperate din piață, spre reciclare, aproximativ 7,3 milioane de ambalaje.
Alina Stanciu - mar, 20 feb. 2024, 13:59
Românii au returnat în februarie 5 milioane de ambalaje pentru care au plătit garanție

Conform ultimelor informații transmise de RetuRO, compania care administrează Sistemul de Garanție-Returnare, în primele două săptămâni din luna februarie au fost returnate de consumatori aproximativ 5 milioane de ambalaje SGR. Acestea se adaugă celor 2,3 milioane de ambalaje returnate în decembrie și ianuarie, ceea ce înseamnă  aproximativ 7,3 milioane de ambalaje recuperate din piață de la debutul sistemului în România.

Pe luni, RetuRo a raportat 31.000 de ambalaje returnate în decembrie 2023, 2,24 milioane în ianuarie și mai mult decât dublu în primele două săptămâni din februarie care includ doar doar ambalajele colectate prin RVM.

De asemenea, RetuRo spune că s-a ajuns la 1000 de saci de ambalaje colectați într-o singură zi.

Cât despre cantitatea de ambalaje cu sigla RetuRo, singurele pentru care se achită garanția de 50 de bani și care pot fi retunare prin sistem, în ianuarie producătorii scoseseră în piață puțin sub 180 de milioane de unități, față de 45 de milioane în decembrie 2023.

„Punerea pe piață a ambalajelor nu înseamnă, neapărat și prezență la raft, multe produse fiind încă în stocurile distribuitorilor sau ale comercianților. Aceștia le vor scoate treptat la vânzare, pe măsură ce stocurile de produse în ambalaje non-SGR vor fi epuizate. Conform estimărilor prezentate de Ministrul Mediului, un ambalaj are nevoie de aproximativ patru luni pentru a se întoarce în sistem. Din data de 1 iulie 2024 vom avea la raft doar ambalaje marcate cu logo-ul “Ambalaj cu garanție”, toate acestea putând fi returnate prin Sistemul de Garanție-Returnare, manual sau prin RVM-uri”, mai anunță comăania.

Cum a debutat sistemul în alte țări

Sisteme SGR similare cu cel din România există deja în 41 de țări la nivel mondial – 15 națiuni europene – Ungaria și Irlanda fiind cele mai recente exemple, în 2024.

Spre exemplu, Slovacia, care a început procesul la 1 ianuarie 2022,  și-a definit o strategie de colectare a ambalajelor cu accent pe un sistem de garanție-returnare doar pentru PET și doze de metal și aluminiu, scopul imediat fiind acela de a colecta cel puțin 60% dintre ambalajele puse pe piață până la sfârșitul anului 2022.

Ce a reușit?

Slovacia a înregistrat o rată mică de colectare a ambalajelor în prima lună de implementare. În ianuarie 2022, rata de colectare a fost de 0,6%, dar la final de an ajuns la 70% rată de colectare din ambalajele puse pe piață (doar PET și doze). Trebuie menționat, însă, că Slovacia avea deja o rată de colectare pentru PET de 62%, prin sistemul de colectare separată, și înainte de lansarea sistemului.

În România, statisticile arată că suntem cu 10 procente mai jos. Conform estimărilor Institutului pentru Politici de Mediu din Slovacia, aproximativ un 1,35 miliarde de ambalaje PET și doze de băuturi sunt plasate pe piața lor, anual. România are un potențial de desfacere de aproximativ 6 ori mai mare (7 miliarde de ambalaje).

Similar cu Lituania și Estonia, sistemul de garanție-returnare din Slovacia a fost conceput să funcționeze împreună cu colectarea separată, un sistem implementat și utilizat pentru o perioadă lungă de timp.

Letonia a pornit sistemul  începând cu 1 februarie 2022, iar în primele trei săptămâni letonienii au returnat în jur de 40 de mii de ambalaje, după o luna aveau cam 100 de mii de ambalaje returnate, dar după 6 luni au ajuns la o rată de colectare a ambalajelor PET de 54%. La doi ani de funcționare a sistemului, Letonia a atins o rată de colectare totală de 80%.

Ungaria este una dintre țările care au implementat anul acesta un sistem de returnare a ambalajelor de băuturi similar celui din România. În prima lună de funcționare au întâmpinat și ei probleme. Consumatorii susțin că încă nu au auzit despre sistem, nu remarcă simbolul pe ambalaje și nici nu-l caută pentru a vedea care sunt recipientele pentru care își pot recupera garanția. Unii apelează la angajații magazinelor, întrebând direct care sunt ambalajele pe care le pot returna.

Producătorii de băuturi reclamă timpul scurt pe care l-au avut la dispoziție pentru a eticheta ambalajele, iar comercianții încă nu și-au setat automatele de preluare să recunoască toate ambalajele cu garanție. Și la ei există o perioadă de tranziție, până la 30 iunie 2024, în care ambalajele fără garanție, cât și cu garanție, sunt prezente la raft. Ungaria estimează o piață de aproximativ 3,5 miliarde de ambalaje returnabile, anual, la jumătatea celei din România. Obiectivul lor este de a crește rata de colectare a ambalajelor de la 40% la 90% în următorii 3 ani.

Citește și

 

Te-ar mai putea interesa și
Cinci oferte au fost depuse la licitația pentru construirea Variantei de Ocolire TImișoara Vest, de firme din România, Spania, Ucraina și Turcia
Cinci oferte au fost depuse la licitația pentru construirea Variantei de Ocolire TImișoara Vest, de firme din România, ...
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a primit cinci oferte pentru construcția Variantei de Ocolire Timișoara Vest (13,90 km), a anunțat astăzi pe pagina sa de Facebook......
Toți operatorii din sectorul agroalimentar vor avea obligația de a lua măsuri împotriva risipei alimentare – proiect
Toți operatorii din sectorul agroalimentar vor avea obligația de a lua măsuri împotriva risipei alimentare – proiect
Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) a publicat, miercuri, în transparenţă decizională, proiectul de ...
Electrica, profit de 127 mil. lei la trei luni, de la pierdere acum un an, în special ca urmare a distribuției care a avut tarifele majorate. Suma de recuperat de la stat este de 2,3 miliarde de lei
Electrica, profit de 127 mil. lei la trei luni, de la pierdere acum un an, în special ca urmare a distribuției care a avut ...
Grupul Electrica a făcut profit în primul trimestru al anului în special ca urmare a evoluției companiei de distribuție ...
Lenovo lansează noua soluție Cyber Resiliency as a Service, bazată pe inyeligență artificială
Lenovo lansează noua soluție Cyber Resiliency as a Service, bazată pe inyeligență artificială
Lenovo lansează noua soluție Cyber Resiliency as a Service (CRaaS) bazată pe inteligența artificială, care valorifică ...