Românii au scos la vânzare pe internet 600 de maşini decapotabile – autovit.ro

Peste 600 de automobile decapotabile, de la 20 de mărci, au fost puse la vânzare în lunile iulie şi august pe Autovit.ro, cea mai mare platformă online de anunţuri auto din România.
Economica.net - mie, 27 aug. 2014, 12:11
Românii au scos la vânzare pe internet 600 de maşini decapotabile - autovit.ro

Acest tip de autoturism poate fi cumpărat cu sume cuprinse între 2.000 şi peste 140.000 euro. Pe categorii de preţ, cele mai multe modele de tip cabrio de pe Autovit.ro – 28% din total – sunt vândute cu preţuri între 3.000 şi 6.000 euro.

În topul celor mai scumpe cabriolete de pe Autovit.ro se află un Ferrari California (din anul 2013) cotat la 143.000 euro, urmat de Mercedes-Benz ŞL 63 AMG (din anul 2010) la 81.000 euro şi de un BMW 640 (din anul 2011) la 60.000 euro.

‘Cabrioletele sunt maşini deosebite, pentru cei care au o pasiune aparte pentru autoturisme şi care sunt dispuşi să aloce un buget separat satisfacerii acestui ‘moft’. După o cădere abruptă a cererii pentru această piaţă în ultimii 10 ani, constatăm anul acesta o creştere uşoară pe fondul revigorării pieţei auto la nivel mondial. Ţinând cont că România nu este o ţară foarte prietenoasă cu cabrioletele, este de remarcat faptul că aproximativ 2,5% din maşinile ofertate pe Autovit.ro sunt decapotabile, iar 47% dintre acestea au preţuri până în 6.000 euro. Astfel, maşinile decapotabile au devenit accesibile pentru un segment de public mai larg’ a afirmat, într-un comunicat, Mihai Cune, business manager Autovit.ro.

La nivel global, în ultimul an piaţa cabrioletelor noi nu a depăşit 450.000 de unităţi vândute, număr ce reprezintă jumătate din autoturismele tranzacţionate în anul 2004. Din totalul de maşini din întreaga lume, cabrioletele reprezintă 0,7% din piaţă. Tot atâtea autoturisme sunt vândute anual, doar în Europa, de Volkswagen cu modelul Golf.

Oferta de pe piaţa maşinilor noi este limitată ca număr de modele pentru clienţii de cabriolete, iar preţurile sunt mari, dovadă că numai două companii (cu modelele Fiat 500C şi Citroen DS3 Cabrio) au versiuni de echipare la sub 20.000 euro. O serie de modele ale unor mărci de volum pot fi cumpărate cu 20.000 – 30.000 euro, iar de la 35.000 euro pot fi achiziţionate modele ale mărcilor premium.

Te-ar mai putea interesa și
Bolojan: Propunerea pentru şefia SRI ar fi avut şanse să treacă de Parlament după formarea fostei coaliţii
Bolojan: Propunerea pentru şefia SRI ar fi avut şanse să treacă de Parlament după formarea fostei coaliţii
Premierul interimar Ilie Bolojan a afirmat, vineri, că o propunere pentru şefia SRI ar fi avut şanse să întrunească susţinerea majorităţii parlamentare imediat după formarea fostei......
Fritz: În 30 de zile îmi va înceta mandatul de primar; echipa de viceprimari va prelua interimar conducerea Primăriei
Fritz: În 30 de zile îmi va înceta mandatul de primar; echipa de viceprimari va prelua interimar conducerea Primăriei
Primarul municipiului Timişoara, Dominic Fritz, a declarat, vineri, că în urma promulgării Legii ANI de către preşedintele ...
Bolojan, despre SPP: Şi eu îi cunosc pe nume pe ofiţerii care mă însoţesc. Am început să aflu ce e cu familiile lor. Mă bucur şi eu când li s-au născut copiii
Bolojan, despre SPP: Şi eu îi cunosc pe nume pe ofiţerii care mă însoţesc. Am început să aflu ce e cu familiile lor. ...
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat, vineri, că va susţine la nivel parlamentar măsuri instituţionale menite ...
Incendiu la o hală din cadrul Autobazei STB Ferentari București
Incendiu la o hală din cadrul Autobazei STB Ferentari București
Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență București Ilfov intervin pentru stingerea unui incendiu ...