Românii au stat fără electricitate, în medie, aproape patru ore în 2024, situație puțin mai bună față de  anul precedent. Care este situația pentru fiecare zonă din țară

Valoarea medie agregată la nivel naţional a întreruperilor în alimentarea cu energie electrică a consumatorilor de energie electrică a fost, în 2024, de 229  de minute, pentru un consumator racordat la sistemul de distribuţie, potrivit datelor Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE). Această durată de timp este cu 9 minute mai redusă decât cea din anul precedent.
Mihai Nicuţ - lun, 21 iul. 2025, 22:21
Românii au stat fără electricitate, în medie, aproape patru ore în 2024, situație puțin mai bună față de  anul precedent. Care este situația pentru fiecare zonă din țară

Unul dintre cei mai relevanţi indicatori luaţi în calcul pentru a măsura calitatea serviciului de alimentare cu energie electrică este SAIDI (System Average Interruption Duration Index): durata medie a întreruperilor în reţea pentru un utilizator, care reprezintă timpul mediu de întrerupere a utilizatorilor la nivel de operator de distribuţie, calculat ca o medie ponderată, împărţind durata cumulată a întreruperilor lungi la numărul total de utilizatori deserviți de respectivul operator.

Indicatorul SAIDI se referă atât la întreruperile planificate de operatorul reţelei de distribuţie, cât şi la cele neplanificate, şi se calculează şi pentru mediul urban şi pentru mediul rural.

În medie, la nivel național, indicele SAIDI cumulat a fost, în 2024, de 229 de minute (opriri planificate şi accidentale), adică aproape patru ore (3 ore și 49 de minute). Cu 9 minute mai puțin, ca medie națională, față de anul 2023, deci avem doar o ușoară îmbunătățire de la an la an. În 2023, reducerea a fost de 2 minute, iar în 2022 ea a fost mult mai consistentă, de 46 de minute față de media anului precedent.

Din cele 229 de minute, 131 de minute (134 anul precedent) reprezintă media întreruperilor planificate în alimentarea cu energie electrică a fiecărui client, iar 98 de minute (104 anul precedent) înseamnă durata medie a întreruperilor neplanificate, care au survenit din vina distribuitorului de energie.

Durata întreruperilor variază foarte mult, între cele opt zone de distribuţie a energiei electrice din România, dar şi între mediul urban şi cel rural.

Mai jos puteţi vedea situaţia întreruperilor planificate şi accidentale pentru fiecare zonă de distribuţie din România:

Principalul indicator de performanţă pentru continuitatea în alimentare a utilizatorilor este SAIDI pentru întreruperi neplanificate din cauza OD, fără întreruperile neplanificate provocate de evenimente meteorologice deosebite, respectiv de utilizatori și terți.

Valorile agregate de ansamblu pentru acest indicator sunt cuprinse, pentru 2024, între 69,8 min./an pentru Delgaz Grid (E.On – județele Botoșani, Suceava, Iași, Neamț, Vaslui, Bacău) – cea mai bună situație – şi 137 min./an pentru DEER Muntenia Nord (Electrica, județele Dâmbovița, Prahova, Brăila, Buzău, Galați, Vrancea)  – cea mai proastă situație.

Valorile arată o situație similară față de situația anului precedent – în 2023 acest indicator a fost cuprins între 68 de minute (Delgaz Grid) și 144 de minute pentru DEER Transilvania Sud.

Situația este totuși explicabilă mai ales în zonele unde acest indicator este mic – este foarte greu, și investițiile sunt și ele pe măsură, pentru un operator care deja a ajuns la un SAIDI mic, să mai “câștige” un număr semnificativ de minute. Așteptările vin mai degrabă de la operatorii de rețea cu un indicator SAIDI mai slab să își îmbunătățească timpii.

În țările europene avansate acest indicator SAIDI este cuprins între 20 și 100 de minute pe an, și abia în ultimii trei ani distribuțiile din România au ajuns să raporteze zeci de minute de întreruperi, comparativ cu sutele de minute de anii trecuți. Și după cum arată datele din tabelul de mai sus, nu au reușit încă toți operatorii să facă asta.

Cum au evoluat timpii de întrerupere pentru toţi distribuitorii

Pentru a evalua şi compara performanţa fiecarui distribuitor, am ales să comparăm SAIDI neplanificat în anii 2024 şi 2023, pe motiv că întreruperile planificate pot apărea ca urmare a investiţiilor făcute în reţele, care de multe ori au nevoie de întreruperea temporară şi planificată a alimentării. Iată situaţia pentru fiecare distribuitor în parte:

Rețele Electrice Banat (PPC): 105 minute în 2024 față de 95 de minute în 2023. Înrăutățire cu 10%;

Rețele Electrice Dobrogea (PPC): 80 de minute în 2024 față de 96 în 2023. Îmbunătățire cu 16%;

Rețele Electrice Muntenia (PPC): 74 de minute în 2024 față de 76 de minute în 2023. Îmbunătățire cu 2%;

Distribuţie Energie Oltenia (EVRYO, fosta CEZ): 109 minute în 2024 față de 110 minute în 2023. Constant;

Delgaz Grid (E.On): 70 de minute în 2024 față de 68 de minute în 2023. Înrăutățire cu 3%;

DEER Muntenia Nord (Electrica): 137 de minute în 2024 față de 136 de minute în 2023. Stagnare;

DEER Transivania Nord (Electrica): 80 de minute în 2024 față de 102 minute în 2023. Îmbunătățire cu 21%;

DEER Transivania Sud (Electrica): 135 de minute în 2024 față de 144 de minute în 2023. Îmbunătățire cu 6%.

 

 

 

 

Te-ar mai putea interesa și
Transportul aerian de mărfuri în România a crescut cu 13,4% în primele trei luni ale anului. Segmentul rămâne încă mic, dar începe să conteze economic
Transportul aerian de mărfuri în România a crescut cu 13,4% în primele trei luni ale anului. Segmentul rămâne încă ...
Transportul aerian de mărfuri rămâne mult mai puțin vizibil decât traficul de pasageri. Aeroporturile sunt judecate, de regulă, după numărul de călători, rute noi și companii care duc/aduc......
Tendințe în serviciile financiare digitale din România: de ce viteza funcționează deja împreună cu responsabilitatea
Tendințe în serviciile financiare digitale din România: de ce viteza funcționează deja împreună cu responsabilitatea
În ultimii câțiva ani, serviciile financiare digitale din România au devenit o parte firească a vieții economice. Oamenii ...
Transformările din industria auto și implicațiile din perspectiva prețurilor de transfer
Transformările din industria auto și implicațiile din perspectiva prețurilor de transfer
Industria auto din România și din întreaga lume traversează una dintre cele mai complexe perioade din ultimele decenii. ...
Șeful Federal Reserve împinge valoare bitcoin în sus. Criptomoneda a înregistrat o ușoraă revenire în urma comentariilor pozitive privind inflația făcute de Kevin Warsh
Șeful Federal Reserve împinge valoare bitcoin în sus. Criptomoneda a înregistrat o ușoraă revenire în urma comentariilor ...
După ce a atins miercuri un nou minim anual de 57.722 de dolari, bitcoin a înregistrat o ușoară revenire, care l-a readus ...