Românii care vin din sudul Africii intră în carantină pentru 14 zile. Șapte state din regiune au fost introduse în zona roșie

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunţat că sâmbătă a fost adoptată o Hotărâre a CNSU în baza căreia călătorii care ajung în România din sudul Africii, unde a fost depistată noua variantă Omicron a virusului SARS-CoV-2, vor fi carantinaţi timp de 14 zile.
AGERPRES - sâm, 27 nov. 2021, 15:28
Românii care vin din sudul Africii intră în carantină pentru 14 zile. Șapte state din regiune au fost introduse în zona roșie

„După cum ştiţi, atât Organizaţia Mondială a Sănătăţii cât şi Centrul European de Control al Bolilor au lansat o alertă în sudul Africii în 7 ţări, au fost izolate tulpini de îngrijorare, aşa se numesc, ale virusului Corona care se pare că are mutaţii majore şi care, din punct de vedere al consecinţelor, pune probleme pentru că există o transmisibilitate (…) şi urmează să vedem dacă în viitor eficacitatea vaccinării se păstrează în ceea ce priveşte acest virus şi dacă evoluţia bolii este modificată faţă de varianta standard, sau faţă de varianta Delta. Având în vedere aceste alerte de la OMS şi de la Centrul European de Control al Bolilor, în mod normal şi România s-a adaptat măsurilor care au fost recomandate de către aceste instituţii şi în momentul de faţă a fost adoptată o hotărâre a CNSU care aliniază şi România la măsurile care au fost deja luate în mai multe state europene care limitează sau chiar interzic călătoriile în această zonă afectată sau dinspre această zonă afectată. Oricum, călătorii români care vin din zonele respective vor fi carantinaţi timp de 14 zile, iar în prezenţa unui test negativ ei pot ieşi din carantină într-un interval de 10 zile”, a declarat Alexandru Rafila, sâmbătă, la Palatul Victoria.

Șapte state africane, în zona roșie

Secretarul de stat în MAI Raed Arafat a anunţat, sâmbătă, că şapte state din sudul Africii au fost incluse în zona roşie în contextul avertizărilor venite de la Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi Comisia Europeană cu privire la o nouă tulpină a coronavirusului.

„Având în vedere avertizările care s-au primit de la OMS şi de la Comisia Europeană s-a făcut modificarea astăzi în următorul sens: se modifică clasificarea ţărilor şi teritoriilor aprobată prin hotărârea Comitetului Naţional nr. 106/26 noiembrie 2021 în sensul introducerii statelor Botswana, Eswatini, Lesotho, Mozambic, Namibia, Africa de Sud şi Zimbabwe în zona roşie începând cu data publicării acestei hotărâri, adică cu data de astăzi. Ea urmează să fie publicată în Monitorul Oficial în această după-amiază”, a declarat Arafat, la Palatul Victoria.

El a arătat că pentru toţi cetăţenii români, cetăţenii UE, ai spaţiului economic european sau din Confederaţia Elveţiană care sosesc în România din aceste ţări se instituie carantina pentru o perioadă de 14 zile, fie la domiciliu sau la locaţia declarată, dacă există posibilitatea delimitării faţă de ceilalţi membri ai familiei sau cei cu care locuiesc, fie în spaţii special destinate puse la dispoziţie de autorităţile administraţiei publice locale, conform prevederilor legale în vigoare.

Citește și: ECDC consideră că nivelul riscului ca noua tulpină COVID-19 să se răspândească în Europa e de la ridicat la foarte ridicat

Arafat a indicat şi că pentru aceste persoane se instituie obligativitatea testării RT-PCR pentru SARS-CoV-2 la sosirea în România, precum şi în a opta zi de la sosire, iar în cazul unui rezultat negativ acestea pot ieşi din carantină începând cu ziua a zecea.

„Dacă nu se testează în ziua a opta atunci rămân carantinaţi 14 zile”, a spus el.

Secretarul de stat în MAI a precizat şi că se interzice accesul pe teritoriul României prin punctele de trecere a frontierei de stat a cetăţenilor străini sau apatrizilor, definiţi conform OUG 194/2002 privind regimul străinilor în România, care sosesc din Botswana, Eswatini, Lesotho, Mozambic, Namibia, Africa de Sud şi Zimbabwe.

Arafat a arătat că aceste măsuri au fost adoptate prin hotărâre de CNSU, iar hotărârea a fost semnată de premierul Nicolae Ciucă.

Şeful DSU a precizat că recomandarea este ca vizitele în aceste zone să fie limitate.

„Există riscul să apară decizii care să îngreuneze revenirea în ţară a persoanelor plecate sau care să creeze alte probleme pe mecanismul de transport şi revenire în ţară dacă pleacă cu chartere sau dacă pleacă cu diferite mijloace de transport”, a mai spus Arafat.

Citește și: Statele UE au decis să suspende legăturile aeriene cu șapte țări din Africa, din cauza apariției unei noi tulpini de coronavirus

 

Te-ar mai putea interesa și
Modelul electric Dacia Spring, deja disponibil pentru revânzare pe site-urile de profil
Modelul electric Dacia Spring, deja disponibil pentru revânzare pe site-urile de profil
Pe site-urile de comerț online au apărut deja, la doar câteva zile după debutul livrărilor, primele anunțuri cu modele Dacia Spring de vânzare....
De luni, 17 ianuarie, începe al doilea semsetru şcolar. Când sunt următoarele vacanţe
De luni, 17 ianuarie, începe al doilea semsetru şcolar. Când sunt următoarele vacanţe
Cel de-al doilea semestru al anului şcolar 2021 - 2022 începe luni şi va avea 20 de săptămâni. Vacanţa de Paşte va ...
Coronavirus, GCS: 474 pacienţi internaţi la ATI, din care 13 sunt copii
Coronavirus, GCS: 474 pacienţi internaţi la ATI, din care 13 sunt copii
Un număr de 3.647 de persoane infectate cu SARS-CoV-2 sunt internate în unităţile sanitare din ţară, dintre care 286 ...
Coronavirus, GCS: 3.123 de amenzi aplicate în ultimele 24 de ore
Coronavirus, GCS: 3.123 de amenzi aplicate în ultimele 24 de ore
Poliţiştii şi jandarmii au aplicat, sâmbătă, 3.123 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 638.775 ...