Românii de la Prime, printre cei mai mari producătorii de baterii din Europa, au început extinderea fabricii de lângă București
:format(jpg):quality(80)/https://www.economica.net/wp-content/uploads/2025/09/baterii-prime-560x420.jpeg)
„Săptămâna trecută am obținut autorizația de construire pentru încă 6 GWh și am început deja lucrările de șantier”, a precizat el.
La nivel operațional, până la finalul lunii septembrie, Prime va avea instalate 226 MWh de baterii în sisteme regenerabile deja existente, în special în configurații fotovoltaic + baterii. Până la sfârșitul anului, compania estimează că va mai livra 152 MWh în proiecte integrate în regenerabile și 227,8 MWh în sisteme stand-alone.
Restul proiectelor planificate, aproximativ 25% din total, vor fi finalizate în primul trimestru din 2026, din cauza întârzierilor legate de actualizarea ATR-urilor și a studiilor de soluție.
Astfel, în locul obiectivului inițial de 800 MWh pentru 2025, compania va livra efectiv 605,8 MWh. „Ne apropiem de 75% din țintă, iar restul proiectelor au fost doar decalate, nu anulate”, a subliniat Ciobanu.
Puteți citi integra știrea pe Energynomics.ro.
Prime Batteries Technology este cel mai mare producător european de sisteme de stocare a energiei pe bază de baterii Li-Ion, cu sediul central și facilități de producție în București, România. Cu o Gigafabrică complet integrată vertical de 2,3 GWh și în tranziție spre o capacitate anuală de 8,5 GWh, Prime a devenit lider în segmentul BESS în Uniunea Europeană, atât ca volum de producție, cât și ca portofoliu de proiecte.
Compania activează în trei sectoare cheie: automotive (baterii pentru vehicule electrice și aplicații specifice industriei auto), industrial (soluții personalizate pentru stocarea energiei în procesele industriale) și sisteme de stocare a energiei la scară largă (baterii pentru rețele electrice și parcuri fotovoltaice).