Românii din Spania se mobilizează din nou pentru susţinerea protestelor din România

În Spania, românii au protestat din nou. Câteva  zeci de oameni s-au adunat în Plaza Cervantes din localitatea Alcala de Henares.
Economica.net - mar, 31 ian. 2012, 07:32

Românii din Spania au cerut reformarea clasei politice din România.

Oamenii au scandat sloganuri împotriva politicienilor de la Bucureşti, pe care îi consideră responsabili atât pentru dezastrul din economie, cât şi pentru nereformarea statului.

În viziunea protestatarilor, politicile păguboase din ţară i-au forţat să aleagă drumul străinătăţii. De asemenea, demonstranţii au cerut o justiţie independentă şi o mai bună reprezentare a lor în faţa autorităţilor spaniole.

Manifestaţii de susţinere a românilor din străinătate pentru cei aflaţi în ţară au avut loc încă de la începutul protestelor în Piaţa Universităţii, în Bucureşti. Românii din Franţa, Italia, Spania şi din alte ţări ale Uniunii Europene au pichetat timp de câteva ore, zilnic, sediile ambasadelor şi ale altor reprezentanţe diplomatice ale României în ţările respective.

Te-ar mai putea interesa și
Alertă de drone în Galaţi – România a ridicat două avioane F-16
Alertă de drone în Galaţi – România a ridicat două avioane F-16
Radarele Ministerului Apărării Naţionale au detectat, în noaptea de joi spre vineri, o ţintă aeriană la 20 kilometri est de Galaţi, două aeronave F-16 au decolat de la Baza Aeriană Borcea......
Ce se întâmplă cu leul în ultima zi a săptămânii în care euro a ajuns la cea mai mare valoare din istorie – curs valutar interbancar 25.09.2026, preţ petrol şi cotaţii BVB
Ce se întâmplă cu leul în ultima zi a săptămânii în care euro a ajuns la cea mai mare valoare din istorie – ...
Curs valutar - Euro a început ziua în palierul 5,2763 lei - 5,2776 lei, aproape de maximul istoric anunţat miercuri la ...
Primele amfibii de asalt americane AAV-7 intră în înzestrarea Forţelor Navale Române
Primele amfibii de asalt americane AAV-7 intră în înzestrarea Forţelor Navale Române
Ceremonia de intrare în serviciu a primelor nouă vehicule amfibii de asalt AAV-7 va fi desfăşurată de Forţele Navale ...
Columbia, aliat al SUA, rupe relaţiile diplomatice cu Iranul
Columbia, aliat al SUA, rupe relaţiile diplomatice cu Iranul
Columbia a anunţat joi ruperea relaţiilor diplomatice cu Iranul, aliniindu-se la politica Statelor Unite, principalul său ...