Românii nu aşteaptă campaniile de reduceri de sărbători pentru a face cumpărături – studiu

Peste o treime dintre românii de la oraşe au declarat că ar urma să aloce sume consistente cumpărăturilor festive din acest an, respectiv peste 1.500 lei, iar aproape 57% dintre aceştia au indicat că nu aşteaptă campaniile de reduceri pentru a cumpăra cadouri pentru Crăciun sau Anul Nou, potrivit unui sondaj realizat de o companie de consultanţă.
AGERPRES - mar, 21 dec. 2021, 14:19
Românii nu aşteaptă campaniile de reduceri de sărbători pentru a face cumpărături - studiu

„Tensiunea ultimilor doi ani şi dorinţa de revenire la normalitate par să se vadă în îndârjirea cu care o bună parte dintre români îşi propun să facă achiziţii de sărbători, se arată în ultimul sondaj Future Consumer Index, realizat de EY România la începutul lunii decembrie 2021 în rândul consumatorilor români din mediul urban, cu studii universitare şi postuniversitare şi venituri peste medie. Conform datelor obţinute, peste o treime dintre respondenţi declară că ar urma să aloce sume consistente cumpărăturilor festive din acest an, respectiv peste 1.500 lei. De asemenea, aproape 57% dintre respondenţi au indicat că nu aşteaptă campaniile de reduceri pentru a cumpăra cadouri pentru Crăciun sau Anul Nou. Campaniile de Black Friday, altădată de un succes răsunător în rândul cumpărătorilor români, par că încep să îşi reducă din importanţă”, arată studiul EY România.

Potrivit Georgianei Iancu, partener, coordonator al practicii de Impozite indirecte şi liderul sectorului de Retail şi Produse de Consum, EY România, sezonul cumpărăturilor de sărbători de anul acesta are toate şansele să fie unul record din punct de vedere al sumelor alocate pentru cadouri.

„Sezonul cumpărăturilor de sărbători de anul acesta are toate şansele să fie unul record, dacă ne uităm la sumele pe care consumatorii sunt dispuşi să le cheltuiască pe cadouri. De altfel, răspunsurile primite la studiul nostru sunt foarte asemănătoare cu cele din studiul global al EY, care vorbeşte despre dorinţa consumatorilor europeni sau de peste tot din lume de a reveni la normalitate, despre nevoia de recuperare a timpului pierdut, de a avea sărbătorile ca înainte de pandemie”, a precizat Georgiana Iancu.

Practic, este o schimbare totală de optică a consumatorilor în condiţiile în care, anul trecut, răspunsurile respondenţilor din studiul EY Global variau, destul de echilibrat, între „economisesc şi stochez”, „tai adânc în buget”, „stau calm” şi „hibernez, dar cheltuiesc”.

Pe de altă parte, reducerile de Black Friday par să se fi demonetizat în rândul cumpărătorilor români: anul acesta, peste 57% dintre respondenţii studiului lansat de EY România spun că nu au profitat de zilele cu cele mai mari reduceri din an. Astfel se explică şi de ce 43% dintre respondenţi au declarat că au cheltuit mai puţin sau mult mai puţin decât anul trecut pentru achiziţii de Black Friday, precizează documentul citat.

Cumpărăturile online par să devină noul normal şi pentru români în condiţiile în care peste 80% dintre respondenţi urmăresc campaniile de reduceri în online, iar majoritatea declară că îşi cumpără echipamentele electrice/electronice, produsele de îmbrăcăminte şi încălţăminte, articolele sportive sau echipamentele de sport din magazine virtuale.

„Cum luni în şir a fost dificil sau imposibil să faci cumpărături, să lucrezi, să înveţi sau să socializezi fără o interfaţă digitală, cu toţii ne-am schimbat comportamentul. Ceea ce se vede acum este că tehnologia şi online-ul merg dincolo de facilitarea deciziei de cumpărare, asigurând mediul în care consumatorii îşi fac achiziţiile. Aceştia vor continua să se bazeze pe digital pentru a rămâne în siguranţă, precum şi pentru a-şi gestiona mai eficient timpul”, a explicat Georgiana Iancu.

Cei care nu se confruntă cu migrarea clienţilor lor către online sau nu în aceleaşi proporţii sunt, aşa cum o arată sondajul, farmaciile şi supermarketurile/hypermarketurile. Într-o proporţie covârşitoare, majoritatea respondenţilor preferă să achiziţioneze produsele alimentare, de curăţenie sau produsele farmaceutice din magazinele tradiţionale.

De asemenea, datele studiului arată că şi în următoarele şase luni românii intenţionează să îşi cumpere produsele alimentare şi produsele de curăţenie a casei din hypermarketuri/supermarketuri (peste 70%). Această tendinţă de achiziţie din magazinele fizice, întâlnită şi la nivel global, e justificată de evitarea creşterii costurilor cu livrarea sau a indisponibilităţii anumitor produse la raft, cauzate de întârzierile lanţurilor de aprovizionare.

„Pentru a răspunde aceste provocări, jucătorii din comerţ vor trebui să îşi regândească lanţul de aprovizionare, procesele logistice şi, bineînţeles, nivelul stocurilor şi sortimentele disponibile în online, deoarece calitatea serviciilor pe care le oferă creşte ca importanţă pentru consumatori”, aspect întărit şi de răspunsurile a 57% din respondenţii studiului global EY Future Consumer Index”, a mai precizat Georgiana Iancu.

În schimb, online-ul va fi în continuare mediul ales pentru realizarea achiziţiilor de îmbrăcăminte (44%) sau de produse şi echipamente sportive (42%).

Studiul EY România mai relevă că, lunar, cele mai mari sume de bani alocate (între 500 şi 1.000 de lei) sunt pentru achiziţia produselor alimentare.

„Într-o proporţie importantă, românii au început să facă economii şi să îşi direcţioneze banii şi către zona investiţiilor sau pentru educaţie şi formare. La o distanţă relativ mare, se află sumele destinate achiziţiei de produse de curăţenie şi cele de igienă şi îngrijire personală, dar şi pentru îmbrăcăminte şi încălţăminte, fapt care se poate explica prin utilizarea acestor produse pe o perioadă mai extinsă de timp. Din câte ne arată respondenţii, sportul, divertismentul şi relaxarea nu se află în topul priorităţilor şi nu există alocări semnificative în această direcţie. Totuşi, ne aşteptăm ca răspunsurile primite să oglindească în mare măsură şi restricţiile ce au vizat aceste zone în ultimul an – o perioadă relativ mare de timp sălile de sport şi centrele de divertisment (teatre, cinematografe, librării etc) nu au funcţionat sau au funcţionat în anumite condiţii şi la o capacitate mai mică”, se mai arată în studiul EY.

Atunci când iau decizia de cumpărare, românii sunt foarte atenţi la reputaţia companiei de la care cumpără şi la recenziile realizate de alţi utilizatori, la transparenţa brandului, grija faţă de angajaţi şi activităţile de susţinere a comunităţii (peste 60% dintre respondenţi).

EY este una dintre cele mai mari firme de servicii profesionale la nivel global, cu 312.250 de angajaţi în peste 700 de birouri în 150 de ţări şi venituri de aproximativ 40 miliarde de dolari în anul fiscal încheiat la 30 iunie 2021.

Compania are peste 800 de angajaţi din România şi Republica Moldova unde furnizează servicii integrate de audit, asistenţă fiscală, juridică, strategie şi tranzacţii, consultanţă către companii multinaţionale şi locale.

Te-ar mai putea interesa și
Globalworth a contractat o finanțare de 85 de milioane de euro de la IFC
Globalworth a contractat o finanțare de 85 de milioane de euro de la IFC
Globalworth, cel mai mare proprietar de birouri din România, anunță că a contractat o finanțare de 85 de milioane de euro pentru proiectele verzi în România, de la IFC, divizia de investiții......
Industria de automotive reprezintă aproximativ 28% din PIB-ul României – Ministrul Economiei
Industria de automotive reprezintă aproximativ 28% din PIB-ul României – Ministrul Economiei
Ministrul Economiei, Florin Spătaru, a declarat marţi, la Craiova, la evenimentul prilejuit de preluarea oficială a fabricii ...
Care au fost ocupaţiile ce au înregistrat cea mai mare creştere în Uniunea Europeană. Fiecare a patra persoană aflată în şomaj în UE şi-a găsit un loc de muncă în T1 – date Eurostat
Care au fost ocupaţiile ce au înregistrat cea mai mare creştere în Uniunea Europeană. Fiecare a patra persoană aflată ...
Ocupaţia ISCO (conform ISCO - clasificarea internaţională standard a ocupaţiilor) care a înregistrat între primul trimestru ...
Guven Ozyurt (Ford Otosan): Investiția de 490 mil. euro în uzina de la Craiova este o dovadă a încrederii noastre în operațiunile de aici
Guven Ozyurt (Ford Otosan): Investiția de 490 mil. euro în uzina de la Craiova este o dovadă a încrederii noastre în ...
Astăzi a avut loc la Craiova ceremonia de predare a uzinei de automobile companiei Ford Otosan, cea care va produce în ...