Românii nu vor premier independent şi sunt de acord cu alegeri anticipate. Ce crede populaţia despre relațiile cu UE şi SUA – sondaj Avangarde

Peste jumătate dintre români consideră că desemnarea unui premier independent care să conducă un guvern format din partidele fostei alianţe de guvernare ar fi o soluţie greşită, în timp ce aproape 57% susţin organizarea de alegeri parlamentare anticipate, potrivit unui sondaj de opinie realizat la nivel naţional în perioada 22 - 31 mai.
AGERPRES - lun, 01 iun. 2026, 13:17
Românii nu vor premier independent şi sunt de acord cu alegeri anticipate. Ce crede populaţia despre relațiile cu UE şi SUA - sondaj Avangarde

Conform unui sondaj dat publicităţii, luni, de Grupul de Studii Socio-Comportamentale Avangarde, realizat la nivel naţional în perioada 22 – 31 mai 2026, 53% dintre respondenţi apreciază că ideea nominalizării unei persoane independente în funcţia de prim-ministru este una proastă, în timp ce 36,5% o consideră bună, iar 10,5% nu au exprimat o opinie, scrie Agerpres.

La întrebarea daca guvernul viitor ar trebui format exclusiv din oameni care nu aparţin de partidele politice, 52,7% afirmă că acesta ar trebui să fie alcătuit din oameni ai partidelor, 37,5% susţin exclusiv independenţi, iar 9,9% nu răspund sau nu ştiu.

În schimb, ideea organizării de alegeri anticipate pentru Parlament beneficiază de sprijinul a 56,4% dintre respondenţi, în timp ce 37,9% se declară împotrivă, iar 5,7% nu au răspuns.

Sondajul indică şi o preferinţă clară pentru consolidarea relaţiilor României cu statele influente din Uniunea Europeană. Astfel, 66,7% dintre participanţi consideră că România ar trebui să se apropie mai mult de ţări precum Germania şi Franţa, în timp ce 24,9% se opun unei astfel de orientări.

În ceea ce priveşte relaţia cu administraţia preşedintelui american Donald Trump, opiniile sunt împărţite: 42,8% dintre respondenţi susţin o apropiere mai mare de Washington, iar 45,6% se declară împotrivă.

Sondajul a fost realizat telefonic (CATI) pe un eşantion de 900 de persoane adulte, reprezentativ la nivel naţional. Marja de eroare este de 3,4%.

Te-ar mai putea interesa și
România nu vrea nici în 2028 taxă de carbon pe gaz și carburanți. Mesaj transmis de Nicușor Dan Bruxelles-ului pe tema ETS 2
România nu vrea nici în 2028 taxă de carbon pe gaz și carburanți. Mesaj transmis de Nicușor Dan Bruxelles-ului pe tema ...
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat vineri, la Bruxelles, că România a solicitat, împreună cu alte state, încă de anul trecut amânarea punerii în practică a sistemului european de......
Cărbunele românesc dă o nouă lovitură în piata de energie. CE Oltenia a vândut energie bandă la extraordinarul preț de 1.200 de lei/MWh
Cărbunele românesc dă o nouă lovitură în piata de energie. CE Oltenia a vândut energie bandă la extraordinarul preț ...
Complexul Energetic Oltenia, singurul producător semnificativ de energie electrică pe bază de cărbune din România, a ...
Execuția bugetară. Deficitul a ajuns la 3,82% din PIB după primele nouă luni din 2026
Execuția bugetară. Deficitul a ajuns la 3,82% din PIB după primele nouă luni din 2026
Execuţia bugetului general consolidat în primele nouă luni ale anului 2026 s-a încheiat cu un deficit de 78,52 de miliarde ...
Nou parc fotovoltaic în România. Proiectul Itaroșu, de 58 MW din Arad, a primit finanțare
Nou parc fotovoltaic în România. Proiectul Itaroșu, de 58 MW din Arad, a primit finanțare
Parcul fotovoltaic Iratoșu din județul Arad, de 58 MWp, a primit finanțare de la Raifffesen Bank International, potrivit ...