Românii se bazează pe cash pentru majoritatea achiziţiilor cotidiene – raport Mastercard

Românii se bazează pe numerar pentru majoritatea achiziţiilor cotidiene, dar folosesc în mod uzual şi soluţiile de plată digitale larg răspândite, precum terminalele POS contactless, arată un raport Mastercard care analizează evoluţia plăţilor digitale la nivel naţional.
AGERPRES - lun, 13 nov. 2023, 11:59
Românii se bazează pe cash pentru majoritatea achiziţiilor cotidiene - raport Mastercard

Conform Indicelui Plăţilor Digitale, dezvoltat de Mastercard, există un potenţial semnificativ de îmbunătăţire a gradului de înţelegere de către utilizatori a plăţilor digitale, nivelul de cunoştinţe al consumatorilor români cu privire la metodele de plată digitale înregistrând 55 de puncte din 100, scrie Agerpres.

„Datele ne arată că, atunci când o soluţie de plată este considerată sigură, aceasta este cu atât mai utilizată şi percepută ca fiind convenabilă. Dacă plata în numerar, plata cu cardul la POS şi transferul cont-la-cont sunt văzute ca cele mai sigure şi comod de utilizat, în cealaltă extremă se situează metode precum plăţile făcute prin servicii tip Buy Now Pay Later, coduri QR şi cu smartwatch-uri. Mulţi consumatori nu sunt convinşi că soluţiile inovatoare sunt sigure, prin urmare nu se simt confortabil să le utilizeze. Rolul nostru este să ajutăm oamenii să se familiarizeze cu metodele digitale de plată, prin acces la informaţii şi implicarea în iniţiative de educare, inclusiv prin a crea contexte de utilizare a cardului şi a opţiunilor moderne de plată”, a declarat Cosmin Vladimirescu, General Manager Mastercard România şi Croaţia.

Sub-indicele Cunoştinţe analizează înţelegerea metodelor de plată digitale, nivelul de familiaritate al consumatorilor cu anumiţi furnizori de soluţii de plată, percepţiile acestora cu privire la confortul şi securitatea oferite de metodele electronice de plată şi nivelul de încredere în soluţii şi furnizori de servicii. Sub-indicele urmăreşte trei componente: cunoaşterea generală a metodelor de plată digitale, intenţia de a le folosi şi cunoştinţele practice despre cum se folosesc plăţile fără numerar.

Componenta Cunoaşterea generală a metodelor de plată digitale analizează nivelul de informare şi familiaritate al utilizatorilor cu metodele de plată, examinând indicatori precum cunoaşterea diferitelor metode de plată, a furnizorilor specifici şi a măsurilor de securitate aferente plăţilor digitale. Componenta a obţinut 54 de puncte din 100, scor calculat pe baza rezultatelor celor trei indicatori: cunoaşterea metodelor de plată – 65 de puncte, cunoaşterea măsurilor de securitate de bază – 64 de puncte, cunoaşterea mărcilor furnizorilor şi a soluţiilor oferite de aceştia – 34 de puncte.

Potrivit sursei citate, toţi indicatorii au înregistrat îmbunătăţiri, ceea ce arată că populaţia din România cunoaşte din ce în ce mai bine soluţiile de plată digitale şi potenţialul acestora. În acelaşi timp, nivelul de familiaritate cu denumirile furnizorilor şi soluţiile oferite de aceştia rămâne scăzut. Generaţia mai tânără (18-30 ani) şi cu studii superioare este deschisă la soluţii mai noi: 41% folosesc portofele digitale şi 24% au declarat că au plătit deja cu un smartwatch sau cu o soluţie de tip cod QR. Pe de altă parte, respondenţii cu educaţie pre-universitară şi generaţia mai în vârstă (50-69 ani) prezintă un nivel de cunoaştere mai scăzut în ceea ce priveşte metodele de plată inovatoare şi utilizează preponderent soluţiile de plată mai tradiţionale, precum plata cu cardul la POS şi transferul cont-la-cont.

Totodată, consumatorii sunt conştienţi de măsurile de securitate la nivel teoretic, însă le lipsesc cunoştinţele practice. Schimbarea parolelor sau a codurilor PIN este cea mai cunoscută măsură de securitate, urmată de confirmarea prin SMS sau notificarea push prin mobile banking cu privire la transferuri. Deşi respondenţii au fost destul de familiari cu măsurile de securitate tradiţionale, măsurile mai inovatoare precum cititorul de amprente sau recunoaşterea facială nu sunt la fel de preferate pentru utilizare, arată raportul.

În acelaşi timp, respondenţii din mediul urban au obţinut cu 10% mai multe rezultate corecte la întrebările privind diferite aspecte legate de plăţile digitale decât cei din mediul rural, ceea ce poate fi pus pe seama accesului mai uşor la informaţie în mediul urban.

Componenta ce analizează Intenţia consumatorilor de a utiliza metodele de plată digitale a obţinut 57 de puncte din 100. Intenţia consumatorilor de a utiliza plăţile digitale se bazează pe percepţia lor cu privire la comoditatea în utilizarea diferitelor metode de plată, securitatea percepută a acestora şi deschiderea generală către inovare în domeniul plăţilor.

Cu cât o metodă de plată este considerată mai uşor de folosit de către consumatori, cu atât este percepută ca fiind mai sigură. Numerarul este metoda de plată utilizată cel mai frecvent, considerată mai sigură decât celelalte metode disponibile. Al doilea loc în preferinţele românilor este ocupat de plata contactless cu cardul la un terminal POS, iar locul trei revine transferului instant cont-la-cont.

Componenta care evaluează nivelul de Cunoştinţe practice despre cum se folosesc plăţile fără numerar măsoară înţelegerea respondenţilor privind alternativele de plată digitale şi dacă au abilităţile pentru a le folosi în mod eficace. Aceasta a înregistrat 55 de puncte din 100, rezultat ce indică faptul că înţelegerea limitată a aspectelor tehnice ale plăţilor digitale împiedică mulţi români să aprecieze uşurinţa de a folosi aceste metode şi, prin urmare, adoptarea acestora.

Indicele Plăţilor Digitale (Digital Payment Index; DPI) este un instrument de analiză care urmăreşte evoluţia plăţilor digitale la nivel naţional. Indicele a fost realizat anul acesta în patru ţări: Austria, Croaţia, România şi Ungaria, analizând datele înregistrate la nivelul anului 2022. România a obţinut un scor de 56 din 100 de puncte, rezultat calculat pe baza punctajelor individuale ale celor trei sub-indici: 70 pentru Infrastructură, 55 pentru Cunoştinţe şi 44 pentru Utilizare.

Mastercard este o companie de tehnologie în industria globală de plăţi.

Te-ar mai putea interesa și
Londra l-a convocat pe ambasadorul Rusiei după incidentul cu drona care a lovit săptămâna trecută un bloc din Galați
Londra l-a convocat pe ambasadorul Rusiei după incidentul cu drona care a lovit săptămâna trecută un bloc din Galați
Ministerul britanic de Externe a anunţat miercuri că l-a convocat pe ambasadorul Rusiei după ce o dronă rusească a lovit săptămâna trecută o clădire rezidenţială în România, transmite......
Decizie fără precedent luată de ANRE. Instituția retrage licența unui furnizor de energie, care a migrat clienți cu forța și a ignorat amenzi de peste un milion de lei
Decizie fără precedent luată de ANRE. Instituția retrage licența unui furnizor de energie, care a migrat clienți cu ...
Comitetul de Reglementare al Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei a aprobat retragerea licenței ...
Washingtonul solicită Canadei și statelor europene din NATO să-și crească rapid flotele aeriene și navele, pe măsură ce SUA își va restrânge capacitățile în aceste sectoare ale alianței
Washingtonul solicită Canadei și statelor europene din NATO să-și crească rapid flotele aeriene și navele, pe măsură ...
Statele Unite aşteaptă de la aliaţii europeni din NATO şi de la Canada să îşi crească rapid numărul de aparate de ...
Cum a integrat Annabella magazinele Profi și Mega Image. Afacerile celui mai extins lanț autohton de supermarketuri a crescut în detrimentul profitului
Cum a integrat Annabella magazinele Profi și Mega Image. Afacerile celui mai extins lanț autohton de supermarketuri a crescut ...
Annabella, cel mai mare lanț autohton de supermarketuri după numărul de magazine, business al familiei Mutu din Vâlcea, ...