Românii şi tranziţia energetică – Ce își doreşte populaţia (sondaj Banca Europeană de Investiţii/Ipsos)

05 11. 2026

Astfel, pentru români, preţurile mai stabile sau mai scăzute la energie reprezintă principalul beneficiu aşteptat de la tranziţia energetică.

Conform cercetării, citată de Agerpres, opt din zece români (80%) afirmă că majorarea preţurilor la energie le-a redus semnificativ puterea de cumpărare în ultimele 12 luni, aceasta fiind cea mai mare pondere din UE. Mai mult de jumătate (55%) afirmă că şi-au redus cheltuielile pentru alimente sau sănătate, aceasta fiind de asemenea cea mai mare pondere.

De asemenea, 67 % dintre români văd în tranziţia energetică o încetinire a schimbărilor climatice. Aproape jumătate dintre aceştia (47%) afirmă că au renunţat la o excursie de weekend, o vacanţă sau o vizită la familie şi prieteni din cauza creşterii preţurilor la energie, aceasta reprezentând cea mai mare pondere din UE.

Trei din patru români (76%) afirmă că tranziţia energetică reprezintă o urgenţă pentru ţara lor (UE: 75%). Întrebaţi ce se aşteaptă să aducă tranziţia energetică, cu mai multe răspunsuri posibile, 79% menţionează preţuri mai stabile sau mai scăzute, 75% dependenţă redusă de petrolul şi gazul din import, iar 67% încetinirea schimbărilor climatice. În fiecare stat membru, majoritatea populaţiei se aşteaptă ca aceasta să încetinească schimbările climatice, de la 58% în Estonia până la 87% în Ungaria.

Realizat pe un eşantion de 23.000 de persoane în toate cele 27 de state membre ale UE, sondajul vine într-un moment în care creşterea preţurilor la energie a redus semnificativ puterea de cumpărare a opt din zece români. Toate cele trei beneficii aşteptate de la tranziţia energetică sunt menţionate de o majoritate, însă ordinea lor s-a schimbat faţă de 2022. În urmă cu patru ani, încetinirea schimbărilor climatice era beneficiul menţionat cel mai frecvent în România şi în 18 alte state membre, reducerea importurilor de petrol şi gaze în opt state, iar preţuri mai stabile sau mai scăzute la energie nu au fost menţionate în niciun stat. Astăzi, preţuri mai stabile sau mai scăzute la energie ocupă primul loc în România şi în alte şapte state membre, dependenţa redusă în 16, iar clima în trei.

„Gospodăriile româneşti au simţit impactul creşterii preţurilor la energie asupra puterii lor de cumpărare mai acut decât oricare altele din Europa. Consolidarea securităţii aprovizionării şi producerea unei cantităţi mai mari de energie curată la nivel naţional pot contribui la asigurarea unei energii mai fiabile şi mai accesibile pentru familiile din România”, a spus vicepreşedintele BEI, Ioannis Tsakiris, citat în prezentarea rezultatelor sondajului.

Întrebaţi ce s-ar întâmpla dacă UE ar avansa prea încet în ceea ce priveşte tranziţia energetică, românii au menţionat în primul rând facturile: 80% consideră că o creştere pe termen lung a preţurilor la energie şi a costului de trai reprezintă un risc (UE: 79%), înaintea celor 74% care menţionează o dependenţă mai mare de petrolul şi gazul din import. Partea pozitivă este mândria: doi din trei români (66%) menţionează că s-ar simţi mai mândri că sunt europeni dacă UE ar deveni independentă din punct de vedere energetic (UE: 62%).

În acelaşi timp, creşterea preţurilor la gaz, combustibilul pentru autovehicule, păcura sau energia electrică a redus „semnificativ” puterea de cumpărare a opt din zece români (80%) în ultimele 12 luni (UE: 60%), aceasta reprezentând cea mai mare pondere din UE, inclusiv 34% care menţionează un impact „foarte semnificativ” (UE: 20%), cea mai mare pondere din UE.

Pentru a-şi acoperi cheltuielile pe fondul creşterii preţurilor, 55% afirmă că şi-au redus cheltuielile zilnice pentru alimente sau sănătate (UE: 38%), cea mai mare pondere din UE, în timp ce 27% au redus temperatura de încălzire a locuinţei. Pentru unii, creşterea preţurilor la energie a însemnat mult mai mult decât simple reduceri: 27% afirmă că s-au îndatorat, au solicitat ajutor financiar sau au amânat plata unei facturi de energie (UE: 16%), una dintre cele mai mari ponderi din UE.

În ceea ce priveşte traficul rutier, şapte din zece români (71%; UE: 60%) afirmă că majorarea preţurilor le-a schimbat modul în care îşi folosesc maşina, una dintre cele mai mari ponderi din UE: 29% au redus deplasările pentru nevoi fundamentale, cum ar fi cumpărăturile, programările la medic sau demersurile administrative; 47% au renunţat la o vacanţă sau o vizită la familie şi prieteni (UE: 30%), cea mai mare pondere din UE; 19% conduc acum cu viteză mai mică pentru a economisi combustibilul; iar 32% au înlocuit deplasările cu autoturismul personal cu folosirea în comun a autoturismelor, transportul public, mersul cu bicicleta (UE: 22%), una dintre cele mai mari ponderi din UE.

Pentru a face posibilă tranziţia, 79% dintre români doresc ca energia cu emisii reduse de carbon să fie considerată o prioritate (UE: 87%). Energia solară ocupă primul loc (46%), înaintea energiei eoliene (26%), în timp ce gazul natural (24%; UE: 10%), deţine una dintre cele mai mari ponderi din UE.

Întrebaţi care ar trebui să fie abordarea prioritară în UE în ceea ce priveşte tranziţia energetică, 55% dintre români ar prefera să se construiască o industrie europeană competitivă în domeniul tehnologiilor curate, chiar dacă acest proces ar dura mai mult (UE: 55%); 34% ar implementa mai rapid tehnologii curate, folosind echipamente importate (UE: 29%). Fabricarea în Europa reprezintă abordarea preferată în toate cele 27 de state membre.

Majoritatea celor chestionaţi din România (54%) ar prefera ca ţările UE să îşi pună în comun resursele pentru a finanţa investiţiile. În toate cele 27 de state membre, europenii preferă să îşi pună în comun resursele.

Grupul BEI este unul dintre principalii finanţatori ai tranziţiei energetice şi ai securităţii energetice în Europa. În prezent, finanţează aproximativ jumătate din proiectele europene privind reţeaua electrică şi interconectările, precum şi una din cinci centrale solare, unul din trei parcuri eoliene terestre şi cea mai mare parte a capacităţii eoliene offshore.

Sondajul BEI cu privire la climă este un studiu paneuropean privind opinia publică realizat în parteneriat cu Ipsos bva. Ediţia din 2026, cea de-a opta, a cuprins un sondaj realizat pe un eşantion de 23.000 de persoane cu vârsta de cel puţin 16 ani din toate cele 27 de state membre ale UE, în perioada 3 – 25 august 2026. Rezultatele sunt ponderate, astfel încât să fie reprezentative pentru populaţia fiecărei ţări. În România, au fost chestionate 1.000 de persoane cu vârsta de cel puţin 16 ani.

Ediţiile din 2022 şi 2026 au abordat tema beneficiilor preconizate în moduri diferite – în 2022 despre renunţarea la combustibilii fosili, în 2026 despre tranziţia energetică – astfel încât rezultatele să fie comparabile în ceea ce priveşte beneficiul care ocupă primul loc în fiecare ţară, şi nu în ceea ce priveşte ponderea persoanelor care menţionează fiecare beneficiu.

Grupul Băncii Europene de Investiţii este componenta de finanţare a Uniunii Europene, deţinută de cele 27 de state membre, şi una dintre cele mai mari bănci multilaterale de dezvoltare din lume. În 2025, Grupul BEI a încheiat contracte noi de finanţare şi servicii de consultanţă în valoare de 100 miliarde euro pentru peste 870 de proiecte cu impact puternic în jurul a opt priorităţi principale care susţin obiectivele politicilor UE: acţiunile climatice şi de mediu, digitalizarea şi inovarea tehnologică, securitatea şi apărarea, coeziunea teritorială, agricultura şi bioeconomia, infrastructura socială, parteneriate globale puternice şi uniunea economiilor şi a investiţiilor. Pe lângă împrumuturi pe termen lung pentru mari infrastructuri, Grupul BEI atrage investiţii private pentru proiecte şi companii inovatoare, de mare risc, cu un rol tot mai mare pe pieţele europene pentru finanţare de risc, capital de risc, garanţii şi securitizări.