Românul din Craiova care a cucerit Madridul cu un brand de cuțite de Damasc

Adaugă-ne ca sursă preferată

Acolo, cuțitele Damascus ieșite din mâinile lui au atras atenția unor nume grele ale domeniului, precum Guillermo „Garcimonte” García del Monte, unul dintre puținii Master Smith ai American Bladesmith Society sau criticul Paco Margarit, care i-au recunoscut public măiestria, relatează publicația Newsedge.ro.

Marian Galeșanu nu s-a născut într-o familie de fierari. N-a moștenit nicio nicovală, niciun secret transmis din tată în fiu. Și totuși, în doar un deceniu, mâinile lui au învățat o meserie veche de două mii de ani. E arta de a plia oțelul strat peste strat, până când metalul „înflorește” în modele imposibil de repetat identic. Astăzi, sub numele Damasc din Vallahia, aceste cuțite Damascus ies dintr-un atelier de lângă Craiova și ajung să fie admirate de cei mai exigenți cunoscători din Spania, țara care a dat lumii săbiile de Toledo, dar care, culmea, nu are tradiție proprie în tehnica Damasc.

Oțelul care ține minte drumul

Există un oțel cu memorie. Ține minte focul din care s-a născut, mâinile care l-au bătut, drumurile pe care le-a străbătut. Povestea lui începe cu peste două mii de ani în urmă, în sudul Indiei și în Sri Lanka, unde meșteri anonimi topeau fierul în creuzete sigilate, alături de frunze și lemn, până când metalul se îmbogățea în carbon ca un aluat dospit în taină. Îi spuneau ukku, iar noi îl știm azi drept wootz.

Lingourile călătoreau spre Persia, pe drumurile mătăsii, unde meșterii din Merv, Khorasan și Isfahan le preschimbau în lame venerate de cronicari. Persanii i-au dat numele pōlād, iar la capătul drumului stătea un oraș care avea să dea numele final al legendei, Damascul. Ironia face că orașul acesta nu a produs niciodată oțelul. A fost doar piața, vitrina, locul de unde lamele porneau spre lume, purtând cu ele numele târgului. Un branding vechi de un mileniu.
De la Craiova la lumea marilor armurieri

Citește mai departe pe Newsedge.ro.