Rombat, lovită de piața auto europeană dificilă, pierde din venituri în S1. Compania a plătit prima tranșă din amenda UE, de 20 mil. euro

Rombat, producătorul român de baterii auto controlat de grupul sud-african Metair Investments, a încheiat primul semestru cu venituri de 955 milioane de ranzi sud-africani, (echivalentul a aproximativ 51 de milioane de euro), în scădere cu 21% față de perioada similară din 2025, când a raportat 1,2 miliarde de ranzi.
Lidia Neagu - lun, 07 sept. 2026, 22:30
Rombat, lovită de piața auto europeană dificilă, pierde din venituri în S1. Compania a plătit prima tranșă din amenda UE, de 20 mil. euro

Compania a obținut un profit operațional (EBIT) de 52 de milioane de ranzi, circa 2,8 milioane de euro, cu 2% sub nivelul din primul semestru al anului trecut, potrivit rezultatelor financiare publicate de Metair.

Scăderea veniturilor vine pe fondul condițiilor dificile de pe piața europeană, despre care conducerea Metair spune că au afectat Rombat mai puternic. În schimb, marja EBIT a producătorului român s-a îmbunătățit de la 4,4% în primul semestru din 2025 la 5,4% în primele șase luni din 2026, ceea ce arată o creștere a profitabilității în pofida scăderii vânzărilor.

Rezultatele Rombat vin într-un context în care compania trebuie să suporte și impactul unei amenzi importante impuse de Comisia Europeană. Compania a plătit în luna august prima tranșă, de 4,2 milioane de euro, din amenda de 20,2 milioane de euro primită anul trecut pentru încălcarea legislației Uniunii Europene în domeniul concurenței.

Subsidiara românească a Metair, Rombat S.A., este unul dintre producătorii europeni de baterii amendați de Comisia Europeană cu 72 milioane de euro pentru încălcarea legislației concurenței a Uniunii Europene.

Constatările Comisiei încheie o anchetă începută în 2018 și care s-a desfășurat pe parcursul a șapte ani. Aceasta a vizat activitatea mai multor producători de baterii auto din industria europeană, inclusiv Rombat, precum și asociația producătorilor europeni de baterii, EUROBAT, și a acoperit perioada 2004-2017.

Metair a reacționat la acea dată, printr-un comunicat de presă, avertizând că amenda va avea „implicații financiare serioase asupra operațiunilor comerciale ale Rombat”.

Din amenda totală, Metair și filiala sa olandeză, Metair International Holding Cooperatief UA, sunt răspunzătoare în mod solidar pentru o parte din sumă, respectiv 11,6 milioane de euro. Această răspundere se bazează pe o prezumție legală conform dreptului UE privind răspunderea societății-mamă, presupunând că Metair a exercitat o influență decisivă asupra Rombat de la achiziția sa din martie 2012.

Rombat și Metair au depus în februarie 2026 contestații împotriva amenzii, însă o instanță a UE a respins în iulie cererea de suspendare a plății amenzii până la soluționarea acțiunii principale, astfel că plata acesteia a continuat.

Anul trecut, Rombat Bistrița a avut afaceri de 618,74 milioane de lei (121,5 milioane de euro), în creștere cu 1% față de 2024, nivel record pentru producătorul de baterii. Contribuția la veniturile totale ale Metair a fost de 14%.

Profitul a urcat cu 8.370% la 18,78 milioane de lei, după un câștig de doar 221.760 de lei în anul anterior, potrivit datelor financiare raportate la Ministerul de Finanțe și disponibile pe platforma Termene.

De asemenea, compania a raportat un număr mediu de 694 de angajați (cu 27 mai puțini față de anul anterior), cel mai scăzut nivel din 2013 (679 persoane). În tot acest interval, compania a avut în fiecare an peste 700 de salariați.

În 2025, Rombat și-a majorat volumele de vânzări cu 3%, la 2,89 milioane de baterii, față de 2,81 milioane de unități în 2024. Creșterea a fost susținută atât de vânzările de pe piața locală de aftermarket, cât și de cele către producătorii auto.

Rombat exportă peste 60% din producția sa și este prezentă în peste 40 de țări de pe 4 continente. Compania deține trei unități de producție de baterii, o unitate de injecție de mase plastice, un Centru de Reciclare (REBAT) la Copșa Mică, două parcuri fotovoltaice proprii și un centru logistic. Portofoliul companiei include baterii pentru autoturisme, camioane, utilaje agricole și industriale, pentru mobilitatea electrică și soluții de stocare a energiei.

Te-ar mai putea interesa și
Un grup de investiții american va prelua o participație de 42% la clubul spaniol de fotbal Valencia CF
Un grup de investiții american va prelua o participație de 42% la clubul spaniol de fotbal Valencia CF
Clubul spaniol de fotbal Valencia CF a anunţat vineri că un grup de investiţii, susţinut de cofondatorii KKR, George Roberts şi Henry Kravis, va achiziţiona o participaţie de 42% în cadrul......
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de vineri. Rulajul a reușit să treacă de 66 de milioane de lei
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de vineri. Rulajul a reușit să treacă de 66 ...
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în scădere pe toţi indicii şedinţa de vineri, iar valoarea tranzacţiilor ...
Tbi bank intră într-un partneriat cu brandul auto chinez LEPAS, venit de curând în România, prin care oferă credite preferențiale persoanelor fizice pentru achiziția mașinilor
Tbi bank intră într-un partneriat cu brandul auto chinez LEPAS, venit de curând în România, prin care oferă credite ...
Tbi bank anunță că a încheiat un parteneriat cu LEPAS, brand auto din portofoliul grupului chinez Chery, intrat recent ...
Norvegia reia plata granturilor către Ungaria la un deceniu după suspendarea acestora
Norvegia reia plata granturilor către Ungaria la un deceniu după suspendarea acestora
Norvegia a ajuns la un acord cu Ungaria ce permite relansarea unei scheme de granturi, suspendată anterior din cauza unor ...