Romcarbon – profitul net a crescut de trei ori şi jumătate, până la 1,05 milioane lei, în primul trimestru

16 05. 2022
romcarbon 7658495768594

Vânzările nete au însumat 68,29 milioane de lei, fiind mai mari cu 12% comparativ cu cele din primele trei luni din 2021, scrie Agerpres.

Conform raportului, profitul din activităţi operaţionale este, în primele trei luni, de 1,503 milioane de lei, în creştere cu 413.034 lei (plus 38%) faţă de intervalul similar din 2021.

„Cea mai mare provocare pentru T1 2022 a rămas costul şi disponibilitatea materiei prime (granule de plastic) şi creşterea accelerată a costului utilităţilor”, se precizează în raport.

În primele trei luni, activele pe termen lung însumau 136,227 milioane lei, în scădere cu 14,619 milioane lei, respectiv 10% faţă de acelaşi interval din 2021.

Datoriile totale ale societăţii se ridicau la 121,715 milioane lei, înregistrând o creştere cu 11,052 milioane de lei faţă de acelaşi interval al anului trecut (plus 10%).

Romcarbon este un procesator tradiţional de mase plastice cu puncte de lucru operaţionale la Bucureşti, Ştefăneşti şi Iaşi.

Acţionarii societăţii sunt Living Plastic Industry, cu 32,8539% din acţiuni, Joyful River Limited – 20,5190%, Toderiţă Ştefan-Alexandru, cu 11,5856% şi alţi acţionari – 35,0416%.