Romexpo rămâne în insolvenţă

Procedura de intrare în insolvenţă a Romexpo va continua, întrucât Curtea de Apel Bucureşti a respins marţi cererea conducerii complexului expoziţional de suspendare provizorie a executării deciziei Tribunalului Bucureşti privind deschiderea insolvenţei, pronunţată la sfârşitul lunii mai.
Economica.net - mar, 12 iun. 2012, 09:03
Romexpo rămâne în insolvenţă

„Curtea de Apel Bucuresti, prin Decizia pronunţată în data de 11.06.2012, a respins ca inadmisibilă cererea de suspendare provizorie a executării sentinţei pronunţată de Tribunalul Bucureşti prin care s-a deschis procedura generală a insolvenţei împotriva debitoarei Romexpo. Decizia pronunţată de Curtea de Apel este irevocabilă”, se arată într-un comunicat al administratorului judiciar al Romexpo, firma Euro Insol.

Romexpo a intrat în procedura de insolvenţă pe 25 mai pentru neplata unei datorii de peste 180.000 lei către firma Arsenoaiei & Mătăşel Consulting.

Potrivit datelor transmise administratorul judiciar numit de instanţă, în 2010 Romexpo avea o cifră de afaceri de 44,4 milioane de lei, iar în 2011 afacerile au scăzut la 38 milioane de lei. Totodată, în 2010 firma înregistra un profit de 230.000 de lei, iar în 2011 a încheiat cu o pierdere de aproape 2,5 milioane de lei. Romexpo avea la 31 decembrie 2011 datorii de 21,47 milioane de lei.

Ulterior, Romexpo a anunţat că a atacat prin recurs decizia instanţei, apreciind-o incorectă şi nelegală, întrucât datoria invocată de firma care a cerut insolvenţa a fost achitată în luna mai.

Complexul expoziţional Romexpo are ca principal acţionar majoritar Camera de Comerţ şi Industrie a României.

Agenţia de comunicare Arsenoaiei şi Mătăşel Consulting este condusă de Emilian Arsenoaiei, fost director de creaţie în cadrul agenţiilor GMP, Leo Burnett şi Tempo Advertising, şi de Răzvan Mătăşel, fostul director al Leo Burnett.

Te-ar mai putea interesa și
O navă ar fi fost lovită de o dronă în apropiere de Sulina, în apele teritoriale românești
O navă ar fi fost lovită de o dronă în apropiere de Sulina, în apele teritoriale românești
O navă comercială ar fi fost lovită de o dronă miercuri seară, 14 octombrie, în rada Sulina, în apele teritoriale ale României. În urma exploziei, la bord ar fi izbucnit un incendiu, iar......
Moscova neagă că ar fi încălcat armistițiul energetic cu Kievul, anunțat de Trump, din simlu motiv că n-a fost parte la așa ceva
Moscova neagă că ar fi încălcat armistițiul energetic cu Kievul, anunțat de Trump, din simlu motiv că n-a fost parte ...
Kremlinul a asigurat miercuri că acordul privind armistiţiul energetic dintre Rusia şi Ucraina, anunţat de preşedintele ...
Dominic Fritz: Voi propune Comitetului Politic ca parlamentarii USR să nu voteze Guvernul Luca Niculescu
Dominic Fritz: Voi propune Comitetului Politic ca parlamentarii USR să nu voteze Guvernul Luca Niculescu
Preşedintele Uniunii Salvaţi România, Dominic Fritz, a anunţat că va propune Comitetului Politic, în şedinţa de vineri, ...
Lidl redeschide magazinul său din Târgu Secuiesc intr-o locație nouă
Lidl redeschide magazinul său din Târgu Secuiesc intr-o locație nouă
Lidl România deschide joi, 15 octombrie, noul magazin din Târgu Secuiesc, care va înlocui unitatea situată pe Strada ...