Romgaz a depus ofertă pentru achiziția subsidiarei Exxon care deține 50% din perimetrul Neptun Deep

Romgaz a anunșat că a depus o ofertă angajantă pentru ExxonMobil Exploration and Production Romania Limited, care detine 50% din perimetrul offshore Neptun Deep.
Mihai Nicuţ - mie, 31 mart. 2021, 19:08
Romgaz a depus ofertă pentru achiziția subsidiarei Exxon care deține 50% din perimetrul Neptun Deep

Iată comunicatul Romgaz

“Avand in vedere scrisoarea adresata de catre ExxonMobil Upstream Business Development in data de 15 februarie 2021 care prevede ca data finala pana la care cumparatorii interesati sunt invitati sa depuna ofertele angajante este 31 martie 2021, Consiliul de Administratie al S.N.G.N. Romgaz SA a avizat in data de 30 martie 2021 oferta angajanta de cumparare a tuturor actiunilor emise de (reprezentand 100% din capitalul social al) ExxonMobil Exploration and Production Romania Limited, care detine 50% din drepturile dobandite si obligatiile asumate prin Acordul de concesiune pentru explorare, dezvoltare si exploatare petroliera in perimetrul XIX Neptun Zona de Apa Adanca. Restul participatiei de 50% din drepturile dobandite si obligatiile asumate prin Acordul de concesiune pentru explorare, dezvoltare si exploatare petroliera in perimetrul XIX Neptun Zona de Apa Adanca este detinut de OMV Petrom S.A.

Oferta angajanta de cumparare a tuturor actiunilor emise de (reprezentand 100% din capitalul social al) ExxonMobil Exploration and Production Romania Limited, astfel cum a fost avizata de Consiliul de Administratie al S.N.G.N. Romgaz SA, a fost transmisa catre ExxonMobil Upstream Business Development in data de 30 martie 2021.

Oferta angajanta si incheierea tranzactiei de cumparare a tuturor actiunilor emise de (reprezentand 100% din capitalul social al) ExxonMobil Exploration and Production Romania Limited sunt conditionate de aprobarea acestora de catre Adunarea generala extraordinara a actionarilor S.N.G.N. Romgaz SA, in conformitate cu prevederile legale si ale Actului constitutiv Romgaz”.

Pe 2 martie, Romgaz a finalizat  o achiziție directă de „servicii de consultanță financiară pentru intrarea în proiectul offshore Neptun Deep din Marea Neagră, în asociere cu OMV Petrom SA și PGNiG SA”.

Contractul, în valoare de aproape 130.000 lei (circa 27.000 euro), a fost semnat cu firma românească de insolvență BDO Business Restructuring SPRL, parte a grupului multinațional de consultanță BDO, scria la acea dată Profit.ro.

În acest moment, OMV Petrom şi ExxonMobil sunt parteneri egali în proiectul de explorare a zăcământului de mare adâncime Neptun din Marea Neagră, estimat la 42 – 84 de miliarde de metri cubi de gaze. Spre comparaţie, România produce în prezent circa 10-11 miliarde de metri cubi de gaze pe an.

În 2019, Exxon şi-a anunţat intenţia de a se retrage din România. La rândul lor, reprezentanţii OMV Petrom au susţinut în mai multe rânduri că extracţia gazelor din perimetrul Neptun Deep va deveni incertă, dacă nu va fi modificată Legea offshore.

 

 

Te-ar mai putea interesa și
Acord Israel-Liban pentru reînnoirea armistiţiului
Acord Israel-Liban pentru reînnoirea armistiţiului
Israelul şi Libanul au convenit miercuri asupra "implementării unui armistiţiu" şi a creării unor "zone-pilot" sub controlul armatei libaneze, conform unei declaraţii comune publicate la......
UE este pregătită să avanseze în negocierile de aderare cu Ucraina şi Republica Moldova
UE este pregătită să avanseze în negocierile de aderare cu Ucraina şi Republica Moldova
Uniunea Europeană a deschis miercuri calea pentru reluarea oficială a negocierilor de aderare cu Ucraina, blocate până ...
Hibridul Supeco al francezilor de la Carrefour și-a redus profitul cu 30% anul trecut în timp. Numărul de angajați a scăzut, în ciuda expansiunii
Hibridul Supeco al francezilor de la Carrefour și-a redus profitul cu 30% anul trecut în timp. Numărul de angajați a ...
Supeco, bradul hibrid discounter-cash&carry al francezilor de la Carrefour, a vândut anul trecut cu 1% mai mult decât în ...
Bimbo, cel mai mare grup de panificaţie din lume, pune pâine pe mesele românilor, muncită de 3.000 de oameni, prin firmele sale care au afaceri de 1,4 miliarde de lei în 2025 – analiză
Bimbo, cel mai mare grup de panificaţie din lume, pune pâine pe mesele românilor, muncită de 3.000 de oameni, prin firmele ...
Grupul mexican Bimbo, cel mai mare grup de panificaţie din lume, a realizat afaceri nete cumulate de 1,4 miliarde de lei ...