Romgaz a încheiat două contracte cu Electrocentrale Bucureşti, în valoare totală de 14,3 milioane de lei

Romgaz a încheiat două contracte pentru furnizarea de gaze naturale cu Electrocentrale Bucureşti, în valoare totală de 14,3 milioane de lei, potrivit unui raport transmis, marţi, Bursei de Valori Bucureşti. 
Economica.net - mar, 03 sept. 2019, 13:29
Romgaz a încheiat două contracte cu Electrocentrale Bucureşti, în valoare totală de 14,3 milioane de lei

Primul dintre actele juridice, respectiv Actul Adiţional nr. 11/29.08.2019 la Contractul nr. 8/2016, are o valoare de 6,4 milioane de lei şi prevede vânzarea – cumpărarea de gaze naturale pe piaţa concurenţială în perioada 2 – 30 septembrie 2019.

„Actul Adiţional nr. 11/2019 modifică cantitatea din Contr. nr. 8/2016, implicit modificându-se şi valoarea contractului. Astfel, valoarea totală a contractului 8/2016 pentru perioada 01.08.2016 – 30.09.2019 devine 1.613.165.188,00 lei cu TVA, în scădere cu 6.458.684,54 lei cu TVA faţă de valoarea raportată anterior”, potrivit raportului.

Cel de-al doilea este Actul Adiţional nr. 13/29.08.2019 la Contractul nr. 9/2016, privind vânzarea şi cumpărarea de gaze pentru categoria de consum non-casnici, în valoare de 7,9 milioane de lei.

„Actul Adiţional nr. 13/2019 modifică cantitatea de gaze naturale şi modifică preţul din Contr. nr. 9/2016, pe perioada 02.09.2019-30.09.2019, implicit modificându-se şi valoarea contractului. Astfel, valoarea totală a Contr. nr. 9/2016 pentru perioada 01.08.2016 – 31.03.2020 devine 1.686.548.534,45 lei cu TVA în creştere cu 7.918.664,60 lei cu TVA faţă de valoarea raportată anterior”, se mai arată în documentul citat.

Te-ar mai putea interesa și
Guvernul german vrea să scadă subvențiile acordate producătorilor de energie regenerabilă, din cauză că a ajuns să pună presiune pe rețea
Guvernul german vrea să scadă subvențiile acordate producătorilor de energie regenerabilă, din cauză că a ajuns să ...
Germania intenţionează să reducă subvenţiile pentru energia regenerabilă, printr-o revizuire de amploare a sistemului de finanţare, deoarece creşterea semnificativă a producţiei de energie......
Dumitru Chisăliță (AEI): Adevărata vulnerabilitate a României este că a ajuns să depindă de importuri exact în momentele în care energia este cea mai scumpă
Dumitru Chisăliță (AEI): Adevărata vulnerabilitate a României este că a ajuns să depindă de importuri exact în momentele ...
Valul de căldură creşte factura la energie şi ne arată, în plus, şi cât de vulnerabil a devenit Sistemul Energetic ...
Irakul a semnat 48 de acorduri și parteneriate cu companii americane, în special în domeniul petrolului, în timpul vizitei premierului Ali al-Zaidi în SUA
Irakul a semnat 48 de acorduri și parteneriate cu companii americane, în special în domeniul petrolului, în timpul vizitei ...
Irakul a semnat 48 de acorduri şi parteneriate cu companii americane, în special petroliere, cu prilejul vizitei prim-ministrului ...
Centura București. Care mai este stadiul lucrărilor de modernizare a secțiunii sudice DN5 – A1
Centura București. Care mai este stadiul lucrărilor de modernizare a secțiunii sudice DN5 – A1
Lucrările de modernizare a secțiunii sudice din Centura București - cuprinsă între DN5/Jilava și A1/Chiajna lot II ...