Romgaz a înregistrat în primul semestru un profit net în creştere cu 41%

Romgaz a înregistrat un profit net de 868 milioane lei, în primul semestru din acest an, în creştere cu 41,1% comparativ cu perioada similară din 2016, pe seama urcării vânzărilor de gaze naturale şi energie electrică şi a diminuării cheltuielilor, se arată într-un raport transmis vineri Bursei de Valori Bucureşti (BVB).
Economica.net - vin, 11 aug. 2017, 07:17
Romgaz a înregistrat în primul semestru un profit net în creştere cu 41%

‘Veniturile totale sunt mai mari cu 416,7 milioane lei, înregistrând o creştere de 21,8%, în timp ce cheltuielile totale au înregistrat o creştere de doar 11,9%. Productivitatea muncii a crescut cu 19,8% comparativ cu perioada anterioară, de la 329,37 milioane lei CA/angajat în SI 2016 la 395 milioane lei/angajat în SI 2017’, se arată în document

Potrivit acestuia, ratele profitului net, EBIT şi EBITDA sunt mai mari comparativ cu SI 2016, aceasta pe fondul creşterii semnificative a cifrei de afaceri, de la 1,849 miliarde lei la 2,392 miliarde lei.

‘După o diminuare a consumului de gaze naturale la nivel naţional cu circa 4,6% în 2015 şi 1,9% în 2016, în anul 2017 s-a înregistrat o revigorare a acestuia, consumul crescând în perioada de raportare cu circa 22%, de la 61,42 TWh în semestrul I 2016 la 74,90 TWh în semestrul I 2017. Pe fondul creşterii consumului de gaze la nivel naţional, Romgaz a reuşit să-şi crească livrările cu 31,59% faţă de perioada anterioară, de la 24,34 TWh la 32,03 TWh. Ca urmare, cota de piaţă a Romgaz pe piaţa livrărilor de gaze din România a ajuns la 42,76%, fiind cu 3,13% mai mare decât cota deţinută în perioada anterioară (39,63%)’, menţionează sursa citată.

Producţia de gaze naturale s-a situat la 2,559 miliarde metri cubi, cu 362 de milioane de metri cubi mai mare decât producţia realizată în perioada similară a anului anterior (+16,5%) şi cu 91,8 milioane metri cubi mai mare decât cea programată (+3,7%). Cu această producţie, conform estimărilor societăţii, Romgaz a avut o cotă de piaţă de 46,5% din consumul de gaze provenite din producţia internă, fiind în creştere cu 4,91% faţă de cota deţinută în perioada anterioară (41,59%).

Conform Romgaz, producţia de energie electrică a crescut cu 95,8% comparativ cu cea realizată în perioada similară a anului 2016, de la 510,6 TWh la 999,7 TWh, cu această producţie Romgaz deţinând o cotă de piaţă de 3,13%.

‘Veniturile din vânzarea gazelor naturale sunt mai mari cu 25,1%, faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior, şi cu 17,3% faţă de veniturile estimate în bugetul de venituri şi cheltuieli al perioadei. Marjele principalilor indicatori de rentabilitate: profitul net (36,28%), EBIT (42,8%) şi EBITDA (55,1%) confirmă profitabilitatea ridicată a activităţii societăţii, ratele profitului net şi EBIT având cele mai mari valori semestriale înregistrate vreodată de societate’, se mai spune în document.

Te-ar mai putea interesa și
Argentina revine după șapte ani pe piețele financiare internaționale, cu o emisiune de obligațiuni denominată în dolari
Argentina revine după șapte ani pe piețele financiare internaționale, cu o emisiune de obligațiuni denominată în dolari
Preşedintele Javier Milei a anunţat vineri revenirea Argentinei pe pieţele financiare internaţionale, după o absenţă de peste şapte ani, odată cu lansarea unei emisiuni de obligaţiuni......
SUA reduc valabilitatea permiselor de muncă pentru sute de mii de imigranți de la cinci ani la 18 luni
SUA reduc valabilitatea permiselor de muncă pentru sute de mii de imigranți de la cinci ani la 18 luni
Guvernul preşedintelui american Donald Trump a redus de la cinci ani la 18 luni valabilitatea permiselor de muncă pentru ...
IMM România: Doar 30% dintre agricultori au reușit în 2025 să obțină finanțare europeană sau națională
IMM România: Doar 30% dintre agricultori au reușit în 2025 să obțină finanțare europeană sau națională
Doar 30% dintre agricultori au reuşˆit anul acesta să obţină finanţare europeană sau naţională, în timp ce 70% ...
Piața globală a investițiilor va crește cu 50% până în 2030, ajungând la 200 de trilioane dolari – raport PwC
Piața globală a investițiilor va crește cu 50% până în 2030, ajungând la 200 de trilioane dolari – raport PwC
Industria globală de administrare a activelor și a averilor intră într-o nouă fază de creștere: activele administrate ...