Romgaz anulează AGA în care urma să se aprobe planul de afaceri, din cauza ordonanţei Vâlcov-Teodorovici

05 01. 2019
romgaz_08357100_43193900

“Având în vedere convocarea Adunării Generale Ordinare a Acţionarilor S.N.G.N. ROMGAZ S.A. pentru data de 22 (25) februarie 2019 (AGOA), prin Hotarârea Consiliului de Administraţie nr. 62/19 decembrie 2018, având ca obiect principal aprobarea indicatorilor de performanță financiari și nefinanciari, rezultați din Planul de administrare al S.N.G.N. ROMGAZ S.A., precum şi datorită apariţiei, după data convocarii AGOA, a unor modificări legislative în domeniul sectorului gazelor naturale, în data de 31.12.2018, Consiliul de Administraţie a decis revocarea Hotărârii privind convocarea AGOA”, se arată într-o informare trimisă de Romgaz Bursei.

După revizuirea Planului de administrare al S.N.G.N. ROMGAZ S.A. şi a ţintelor aferente indicatorilor de performanţă financiari şi nefinanciari rezultati din Planul de administrare al societăţii, Consiliul de Administraţie va convoca Adunarea Generală a Acţionarilor, mai arată compania.

Compania de stat intenţionează să îşi extindă activitatea, în special în creşterea capacităţii de generare de energie electrică (deja are în construcţie o centrală nouă la Iernut, dar mai vrea să construiască una la Mintia), şi în capacităţi petrochimice.

Planurile companiei, ca şi ale celorlalte companii energetice de altfel, trebuie ajustate în urma aprobării OUG 114, la finalul anului 2018. Ordonanţa plafonează pentru trei ani preţurile la gazele produse în România, impune o taxă de 2% pe cifra de afaceri pentru activităţile licenţiate de ANRE (Romgaz este şi producător şi furnizor şi de gaze şi de energie electrică) şi reintroduce preţurile reglementate la energia electrică pentru populaţie.

Grupul Romgaz a obţinut în primele nouă luni un profit net de 1,027 miliarde de lei, în scădere cu 14%, respectiv 167,2 milioane lei, comparativ cu cel înregistrat în perioada similară din 2017.
Producţia de gaze naturale a fost de 3,922 miliarde de metri cubi, cu 171 milioane de metri cubi mai mare decât producţia realizată în perioada similară a anului anterior (+4,56%) şi cu 61 milioane de metri cubi mai mare decât cea programată (+1,5%).

Cu această producţie, conform estimărilor societăţii, Romgaz a avut o cotă de piaţă de 53,54% din consumul de gaze provenite din producţia internă, fiind în creştere cu 1,77% faţă de cota deţinută în perioada anterioară