Romgaz: Ar trebui să primim pe 12 noiembrie prima tranşă de la Primăria Bucureşti pentru gazele livrate ELCEN

Romgaz ar trebui să primească prima tranşă de bani de la Primăria Capitalei pentru gazele livrate către Electrocentrale Bucureşti (ELCEN) până pe 12 noiembrie şi, atâta vreme cât problema va fi abordată profesionist, nu va exista niciun risc privind întreruperea furnizării de gaze, a declarat, miercuri, directorul general al Romgaz, Virgil Metea.
Economica.net - mie, 09 nov. 2016, 14:22
Romgaz: Ar trebui să primim pe 12 noiembrie prima tranşă de la Primăria Bucureşti pentru gazele livrate ELCEN

Aceasta, în contextul în care Guvernul a aprobat o ordonanţă de urgenţă, pe 5 octombrie, care prevede posibilitatea ca primăria să plătească direct Romgaz subvenţiile pentru căldură şi apă caldă, pentru a nu exista riscul ca termocentralele din Bucureşti să nu poată plăti gazele furnizate de Romgaz.

‘Atâta timp cât problema se abordează profesionist şi responsabil, eu nu văd să fie niciun risc. În momentul în care lucrurile deraiază de la normalitate, atunci încep şi riscurile, pentru că înseamnă că ceva nu funcţionează. Acum suntem pe o zonă neutră, deci lucrurile funcţionează. Prima tranşă de bani trebuie să vină până în 12 noiembrie. Din motive de procedură, ni s-a comunicat că abia atunci se pot vira banii cel mai devreme’, a spus Metea, în cadrul unor declaraţii de presă.

Întrebat ce se va întâmpla dacă primăria nu va vira banii în termenul promis, Metea a răspuns: ‘Eu nu-mi pun problema în acest fel’.

‘Va trebui analizată şi cauza, de ce nu au venit banii, dar eu sper să vină, pentru că altfel cineva din tot acest consorţiu înseamnă că nu poate. În cazul în care ceva s-ar fi împiedicat, ar fi trebuit să existe nişte semne’, a adăugat el.

Romgaz a organizat, miercuri, la Ploieşti, o simulare privind un posibil atac terorist asupra unui obiectiv de infrastructură critică, respectiv dispeceratul unui depozit de gaze.

‘Nu am făcut acest exerciţiu în urma unor temeri, ci pentru că şi protecţia patrimoniului şi, mai ales, a infrastructurilor critice trebuie să aibă rolul ei într-o companie. Am vrut să vedem care este capacitatea noastră de coordonare şi de colaborare şi acest exerciţiu îl considerăm ca un exerciţiu din care învăţăm’, a mai spus oficialul Romgaz.

La mijlocul lunii trecute, reprezentanţii ELCEN declarau, pentru AGERPRES, că poartă discuţii permanente cu Romgaz pentru ca alimentarea cu gaze a centralelor din Capitală să nu fie afectată în timpul sezonului rece.

‘În vederea asigurării agentului termic pentru iarna 2016 – 2017, Electrocentrale Bucureşti (ELCEN), societatea care produce energia termică pentru Bucureşti, aflată în prezent în procedură de insolvenţă, informează că va continua să depună toate eforturile pentru a asigura plata gazelor necesare producerii energiei termice furnizate populaţiei din Capitală’, au spus reprezentanţii companiei.

Guvernul a adoptat în şedinţa din 5 octombrie o ordonanţă de urgenţă privind crearea unui cont escrow unde vor fi virate sumele alocate din bugetele locale în scopul acoperirii diferenţei de preţ pentru producerea energiei termice în sistem centralizat, sume care vor merge direct către producătorii şi furnizorii de energie termică.

ELCEN, producătorul de energie termică pentru Bucureşti, şi RADET, furnizorul şi distribuitorul de energie termică, au intrat în insolvenţă la începutul lunii octombrie.

Te-ar mai putea interesa și
Turcia interzice accesul la rețelele sociale a minorilor cu vârsta sub 15 ani
Turcia interzice accesul la rețelele sociale a minorilor cu vârsta sub 15 ani
Turcia a interzis sâmbătă accesul în reţelele sociale până la vârsta de 15 ani, publicând în gazeta oficială o decizie în acest sens conform unei legi adoptate în aprilie de Parlamentul......
Peste 20.000 de apartamente şi case de vacanţă din România sunt listate pe Booking. Care sunt cele mai populare destinații
Peste 20.000 de apartamente şi case de vacanţă din România sunt listate pe Booking. Care sunt cele mai populare destinații
Peste 20.000 de apartamente şi case de vacanţă din România sunt listate pe platforma Booking.com, iar printre cele mai ...
Prognoza ANM: Ploi în toate regiunile din țară, lapoviță și ninsori la munte de duminică până marți. În București temperatura va fi caldă duminică, iar de luni urmează o răcire accentuată
Prognoza ANM: Ploi în toate regiunile din țară, lapoviță și ninsori la munte de duminică până marți. În București ...
Ploi moderate cantitativ, intensificări ale vântului şi precipitaţii mixte la munte, la altitudini de peste 1.500 de ...
Anthropic raportează că unul din modelele sale de inteligență artificială a acționat independent și a făcut o sesizare falsă către poliție
Anthropic raportează că unul din modelele sale de inteligență artificială a acționat independent și a făcut o sesizare ...
Un model de inteligenţă artificială al companiei Anthropic a transmis o sesizare falsă referitoare la o crimă prin intermediul ...