Romgaz avertizează Electrocentrale Constanţa că ar putea sista livrările de gaze din cauza restanţelor 16 milioane de lei

Producătorul de gaze Romgaz are de încasat datorii restante de peste 16 milioane de lei de la Electrocentrale Constanţa şi avertizează asupra posibilităţii de sistare a livrărilor de gaze naturale dacă nu primeşte banii, potrivit unui comunicat al companiei, scrie Agerpres.
Economica.net - mar, 07 aug. 2018, 12:19
Romgaz avertizează Electrocentrale Constanţa că ar putea sista livrările de gaze din cauza restanţelor 16 milioane de lei

„Romgaz a efectuat, începând cu data de 1 octombrie 2017, în baza contractului încheiat cu Electrocentrale Constanţa, livrări de gaze naturale în conformitate cu solicitările clientului. Pe tot parcursul derulării contractului, Electrocentrale Constanţa a înregistrat datorii restante. Până în prezent, facturile aferente consumului, la data de 30 iunie 2018, se ridică la suma de peste 15,76 milioane lei, din care datoria restantă, facturată, este de 1,158 milioane de lei”, se arată în comunicat.

Romgaz, cu acordul Consiliului de Administraţie, a eşalonat aceste datorii restante, prin convenţie încheiată în luna aprilie a acestui an, iar datoriile au ajuns în prezent la peste 16,28 milioane de lei.

Din aceste datorii, până la 31 iulie 2018, Electrocentrale Constanţa a achitat 1,271 milioane de lei reprezentând primele două rate de eşalonare şi parţial a treia rată, la care se adaugă dobânzi aferente.

La data de 31 iulie 2018, Electrocentrale Constanta avea de achitat 1,158 milioane de lei reprezentând restanţa la a treia plată, conform convenţiei amintite. De asemenea, erau înregistrate restanţe şi către compania de distribuţie a gazelor naturale.

Totodată, în lunile iunie şi iulie ale anului curent, deşi a fost notificată, Electrocentrale Constanţa nu şi-a îndeplinit obligaţiile de plată în avans, conform prevederilor contractuale în vigoare.

„Romgaz subliniază că, în lipsa plăţilor imediate a datoriilor conform contractului, va fi obligată să sisteze livrările de gaze naturale către Electrocentrale Constanţa. Romgaz îşi manifestă în continuare disponibilitatea şi sprijinul de a fi găsite soluţii astfel încât să fie respectate prevederile contractuale conform legislaţiei în vigoare”, se mai arată în comunicat

Te-ar mai putea interesa și
Dosarul Călin Georgescu – Tribunalul Bucureşti ar putea lua o decizie în cazul cererii lui Georgescu de înlocuire a măsurii arestului preventiv
Dosarul Călin Georgescu – Tribunalul Bucureşti ar putea lua o decizie în cazul cererii lui Georgescu de înlocuire ...
Tribunalul Bucureşti ar putea pronunţa, marţi, o decizie privind cererea depusă de Călin Georgescu de înlocuire a arestului preventiv cu o măsură mai blândă, şi anume arest la domiciliu......
Rusia anunţă că a livrat, către Europa, hidrocarburi în valoare de 320 de miliarde de dolari, începând cu 2022
Rusia anunţă că a livrat, către Europa, hidrocarburi în valoare de 320 de miliarde de dolari, începând cu 2022
Rusia a declarat luni că a vândut ţărilor europene hidrocarburi în valoare de peste 320 de miliarde de dolari începând ...
BT continuă parteneriatul cu McLaren Mastercard Formula 1 Team cu un nou beneficiu pentru clienți: quiz cu premii dedicate fanilor echipei
BT continuă parteneriatul cu McLaren Mastercard Formula 1 Team cu un nou beneficiu pentru clienți: quiz cu premii dedicate ...
Banca Transilvania continuă și anul acesta parteneriatul cu echipa McLaren Mastercard Formula 1®, oferind clienților ...
Fabrice Cambolive, Renault Group: Așteptările mele în ceea ce privește România nu se referă doar la fabrică, ci și la piață
Fabrice Cambolive, Renault Group: Așteptările mele în ceea ce privește România nu se referă doar la fabrică, ci și ...
Fabrice Cambolive, Chief Growth Officer al grupului Renault, din care face parte și Dacia, și CEO al mărcii franceze, ...