Romgaz cere aprobarea acţionarilor pentru a participa la construirea terminalului de gaz lichefiat din Grecia

Economica.net
28 08. 2019
gaz_natural_lichefiat_gnl_456787654_81999900

Astfel, punctul 1 al ordinii de zi este aprobarea raportului financiar al companiei pe primele şase luni, iar la punctul doi se prevede: „Aprobarea de principiu a achiziţionării, de către S.N.G.N. Romgaz S.A., a 20% din acţiunile Gestrade S.A. – LNG Alexandroupolis I.N.G.S.”.

La următorul punct se propune aprobarea achiziţionării de servicii juridice, consultanţă şi/sau de reprezentare a Romgaz în acest proiect.

În urmă cu o săptămână, Adrian Volintiru, directorul general al producătorului de gaze, afirma că Romgaz analizează posibilitatea de a intra în acţionariatul companiei care realizează terminalul de gaz natural lichefiat (LNG) de la Alexadroupolis, Grecia.

„Acolo este o structura deja definita, cu cinci acţionari, iar noi am dori o participaţie de 20%, despre asta este vorba. Dar decizia logica aparţine acţionarului majoritar şi va fi luata la momentul respectiv. Deocamdată suntem în procesul de evaluare de risc si din punct de vedere economic al indicatorilor, aşa cum ne-au fost prezentaţi de partea greceasca”, a precizat Volintiru.

Potrivit acestuia, grecii vor lua o decizie finala în prima parte a anului viitor.

„Este o investiţie nouă. Ar putea fi avantajos pentru noi să cumpărăm LNG şi apoi vezi ce faci cu el, de la acel terminal, fie faci swap, fie îl aduci prin conducta. Conducta dintre Grecia şi Bulgaria are exact acest scop si ne va ajuta”, a adăugat oficialul Romgaz.

Volintiru a mai spus ca investiţia initiala pentru Romgaz ar fi de 12,5 milioane de euro, plus încă o valoare asemănătoare în cei doi ani de execuţie.

Romgaz a obţinut, în prima jumătate a acestui an, un profit net de 975 de milioane de lei, în creştere cu 24,7% faţă de perioada similară a anului trecut.

Cifra de afaceri a fost de 2,874 miliarde de lei, mai mare cu 16%.