Romgaz revizuieşte în scădere veniturile şi profitul pentru 2013, din cauza reducerii cererii de gaz

Economica.net
28 11. 2013
romgaz_08357100

„Scăderea veniturilor se datorează în mare parte scăderii cantităţii de gaze livrate atât intern, cât şi de import, şi modificării ponderii dintre consumatorii casnici şi noncasnici, ceea ce a dus la scăderea preţului gazelor”, potrivit companiei de stat.

Iniţial, Romgaz estima pentru 2013 venituri totale de 4,92 miliarde de lei şi un profit net de 1,4 miliarde de lei.

De asemenea, cheltuielile companiei sunt revizuite în scădere cu 10,1%, de la 3,24 miliarde de lei la 2,91 miliarde de lei.

Propunerea privind noul buget de vebituri şi cheltuieli urmează să fie supusă aprobării AGA companiei de stat programată pentru 30 decembrie. Romgaz este deţinut de Departamentul pentru Energie.

Creanţele restante pe care Romgaz le are de încasat au crescut, în varianta rectificată a bugetului, de 2,3 ori, de la 181 milioane de lei la 428 milioane de lei, „ca urmare a previzionării nerespectării eşalonărilor de către societăţile Electrocentrale Bucureşti şi Interagro”.

Producătorul de electricitate şi căldură Electrocentrale Bucureşti este deţinut de stat, prin Departamentul pentru Energie, iar grupul Interagro este controlat de omul de afaceri Ioan Niculae.