Romgaz va deveni în 2027 un grup energetic integrat, spune CEO-ul companiei

10 11. 2026
Razvan-Popescu-romgaz

“Romgaz a început o transformare, o transformare dintr-un producător tradițional de gaz natural într-un actor energetic”, a declarat Răzvan Popescu, la Romanian International Energy Conference, conferință organizată de Federația Patronală a Energiei (FPE).

“Proiectul de la Iernu (centrala pe gaze de la Iernut – n.red.), un proiect foarte greu, un proiect recuperat, pe care pe care l-am moștenit, a trecut prin etape foarte dificile până la momentul în care conducerea Romgaz a trebuit să își asume chiar rolul de EPC. Ceea ce nu s-a mai întâmplat într-o societate cu capital majoritar de stat.

Pentru noi, emisiunile de obligațiuni, rating-ul internațional, interesul investitorilor internaționali pentru proiectul Neptun Deep și evoluția companiei Romgaz au însemnat și au demonstrat că drumul pe care pe care îl parcurgem este cel corect. De asemenea, pentru a adăuga valoare gazului, atât cel produs onshore, cât și gazului din Neptun Deep, în septembrie am achiziționat cea mai mare platformă chimică din România, și anume Azomureș, pe care deja am integrat-o ca și sucursală în cadrul Romgaz și facem toate pregătirile necesare ca etapizat, instalațiile să fie pornite începând cu trimestrul al doilea al anului viitor. De asemenea, împreună cu operatorul proiectului OMV Petrom, am redus fereastra pentru primul gaz din proiectul Neptun pentru prima jumătate a anului viitor”, a spus șeful Romgaz.

El a amintit și că Romgaz a publicat, la finalul anului 2025, prima sa strategie de decarbonizare, care urmărește atingerea obiectivului de emisii nete zero până în 2050, spunând că tranziția unei companii tradiționale din sectorul combustibililor fosili presupune investiții semnificative.

Răzvan Popescu a amintit că Romgaz a realizat investiții de peste 3,5 miliarde de euro în ultimii trei ani, dintre care aproximativ un miliard de euro a fost finanțat prin împrumuturi atrase de pe piețele internaționale. El a mai spus că, odată cu începerea producției din Neptun Deep, fluxurile de numerar generate de proiect vor permite companiei să aloce resurse suplimentare pentru investițiile în energie regenerabilă și tehnologii cu emisii reduse.

„Avem studii de fezabilitate pentru două parcuri fotovoltaice cu baterii, în special pentru acoperirea consumului propriu al stațiilor noastre de uscare și comprimare. Acesta este primul pas real al companiei”, a afirmat Popescu. Directorul general a indicat un nivel potențial al investițiilor în regenerabile de peste 2,5 miliarde de euro până în 2035.

El a precizat că Romgaz investește în prezent aproximativ un miliard de euro anual și că acest ritm ar urma să continue în perioada următoare, dar a subliniat necesitatea etapizării proiectelor pentru a evita presiunile excesive asupra bilanțului companiei.

“2027 înseamnă cu adevărat tranziția companiei Romgaz de la un producător tradițional de gaz natural într-o companie energetică integrată, un grup integrat care nu numai va asigura securitatea energetică a României, cât și securitatea alimentară, prin Azomureș. Pe de-o parte, avem producția de gaz natural, depozitarea, producția de energie electrică, cât și producția de îngrășăminte.

Din punctul nostru de vedere, toți acești pași au fost recunoscuți, au fost recunoscuți de Bursa de Valori, au fost recunoscuți de marii investitori internaționali. Gândiți-vă că la cele două emisiuni de obligațiuni, peste 80 la sută dintre investitori au fost mari fonduri internaționale, fonduri de pensii internaționale. Asta arată că nu mai suntem un jucător local, ci putem aspira să fim un jucător regional”, a mai spus șeful Romgaz.