Romgaz va finaliza singură centrala de la Iernut, cu GE partener, nu va mai contracta pe nimeni – surse

Romgaz va finaliza proiectul centralei pe gaze de la Iernut de una singură, fără a mai semna cu vreun contractor EPC, potrivit unor surse apropiate situației. Garanția de bună execuție a Duro Felguera care urmează să fie executată de companie luna viitoare, ar urma să acopere costurile pentru ce mai este de făcut.
Mihai Nicuţ - lun, 22 sept. 2025, 15:33
Romgaz va finaliza singură centrala de la Iernut, cu GE partener, nu va mai contracta pe nimeni – surse

Centrala de Iernut va fi finalizată de Romgaz în baza unei proceduri simplificate care îi va permite să acționeze ca un EPC integrator, procedură care respectă legislația națională a licitațiilor publice (Romgaz este de stat), dat fiind caracterul de urgență, iar reprezentanții companiei au avut deja o discușie cu Agenția Națională de Achizții Publice (ANAP) pe aceasă temă.

Romgaz se va ocupa de integrarea tuturor subcontractorilor, și, desigur de plata acestora, cel mai important fiind General Electric (GE), compania care a produs și amplasat deja turbinele și care are și sistemul lor de control. De altfel, GE va fi un fel de partener al Romgaz în finalizarea și punerea în operare a centralei, care este acum finalizată în procent de 98%, în condițiile în care și softul DCS (distributed control system), fără de care centrala nu pote fi operată, este tot al GE.

Sursele noastre mai spun că banii care vor fi obținuți în primă fază de de Romgaz din executarea garanției de bună execuție a Duro Felguera, circa 20 de milioane de euro, ar fi suficienți pentru finalizarea centralei.

Romgaz a anunțat în 11 septembrie că reziliază contractul pentru realizarea centralei pe gaze de la Iernut, și a transmis notificarea firmei spaniole. “Notificarea de reziliere va produce efecte în a 31-a zi după primirea ei de către Executant”, mai arăta atunci Romgaz.

Scriam atunci că, în varianta în care proiectul, care este executat în procent de 98%, va fi continuat de Romgaz, care va subcontracta ea lucrările de finalizare și punere în funcțiune, este foarte probabil ca termenul de operare comercială să fie jumătatea anului viitor, în condițiile în care legislația referitoare la achizițiile companiilor de stat este foarte restrictivă.

Cinci ani de întârziere pentru proiectul centralei Iernut

Producătorul naţional de gaze Romgaz a semnat, în 2016, un contract cu firmele Duro Felguera şi Romelectro, pentru realizarea unei noi centrale pe gaze în ciclu combinat pentru producerea energiei electrice în cadrul termocentralei Iernut, de 430 MW. Centrala ar fi trebuit să fie dată în folosinţă la începutul anului 2020, potrivit planurilor iniţiale.

După ce înțelegerea a fost reziliată în 2021, Romgaz a semnat în 2023 contract de finalizare a centralei tot cu Duro Felguera, motivul fiind că firma spaniolă ″deține și/sau a creat softurile informatice, know-how-ul (patente, licențe), documentațiile etc, necesare funcționării echipamentelor și utilajelor deja livrate si montate″, iar ″proiectul și documentația sunt protejate de drepturi de proprietate intelectuală și calificate ca secrete comerciale ale executantului″.

Potrivit noii înțelegeri, Duro Felguera ar fi trebuit să finalizeze centrala la data de 19 decembrie 2025. Spaniolii de la Duro Felguera, contractorul general, au transmis că vor să suspende însă lucrările, în august. Romgaz nu a fost însă de acord

Te-ar mai putea interesa și
ONG-ul german HateAid evaluează modul în care sacțiunile americane impuse împotriva conducerii sale îi afectează situația financiară
ONG-ul german HateAid evaluează modul în care sacțiunile americane impuse împotriva conducerii sale îi afectează situația ...
HateAid, un ONG german care combate ura online şi ai cărui şefi au fost sancţionaţi de SUA, examinează în prezent dacă acţiunile autorităţilor SUA ar putea avea impact asupra......
Irineu Darău, noul ministru al Economiei: Nu sunt aici pentru a vâna vrăjitoare, dar acolo unde există culpă se va plăti, chiar penal – Digi24
Irineu Darău, noul ministru al Economiei: Nu sunt aici pentru a vâna vrăjitoare, dar acolo unde există culpă se va plăti, ...
Noul ministru al Economiei, Irineu Darău, a venit în studioul Digi24 la 3 zile de la predarea mandatului. El spune că ...
O centrală electrică a fost desfăcută din UE și transferată în Ucraina, 2.400 de tone duse în 40 de transporturi – cea mai mare operațiune logistică din istoria UE. I s-a mulțumit și României
O centrală electrică a fost desfăcută din UE și transferată în Ucraina, 2.400 de tone duse în 40 de transporturi ...
Comisia Europeană a finalizat cea mai amplă operațiune logistică din istoria sa, prin relocarea unei centrale termice ...
Rusia acuză Ucraina că vrea să torpileze planul de pace propus de americani
Rusia acuză Ucraina că vrea să torpileze planul de pace propus de americani
Rusia a acuzat vineri Ucraina că vrea să "torpileze" convorbirile asupra planului american pentru încheierea războiului, ...