Romgaz va investi 100 milioane euro în noi sonde pentru dezvoltarea proiectului Caragele

Compania de stat Romgaz, unul din cei doi mari producători de gaze din ţară, a anunţat că va investi 100 milioane euro în perioada următoare în noi sonde pentru dezvoltarea proiectului Caragele, cel mai mare zăcământ onshore de gaze naturale descoperit de statul român în ultimii 30 de ani, pe platforma Caragele, în localitatea CA Rosetti, din judeţul Buzău, scrie News.ro.
Economica.net - vin, 17 nov. 2017, 16:51
Romgaz va investi 100 milioane euro în noi sonde pentru dezvoltarea proiectului Caragele

”Romgaz continuă dezvoltarea zăcământului, unde investiţiile au ajuns deja la 40 milioane de euro, iar în perioada următoare vom mai investi circa 100 milioane de euro în noi sonde de exploatare şi evaluare. În zonă vom dezvolta, ţinând cont de intensificarea programului de explorare în zona Muntenia Nord- Est, un atelier adăugat structurii existente şi care să susţină dezvoltarea activităţii companiei. Activitatea constă în realizarea unui număr important de sonde de explorare, conducte de aducţiune şi colectoare destinate sondelor cu rezultate importante la testele de producţie care urmează a fi puse în producţie”, a declarat Virgil Marius Metea, director general Romgaz, într-un comunicat, preluat de News.ro.

Acesta spune că vor fi redistribuiri de personal dar şi angajări, urmând să ajungă la câteva sute de persoane care vor lucra la proiect în momentul în care structura va fi pusă în integralitate în exploatare.

Conducerea companiei de stat s-a întâlnit joi cu reprezentanţii autorităţilor locale din Buzău şi Brăila pentru dezvoltarea proiectului Caragele

”Ţinând cont de faptul că în zonă Romgaz efectuează deja programe de extragere gaze dar şi de explorare, primăriile din regiune au reafirmat sprijinul pentru proiect şi au solicitat sprijin pentru clarificarea unor aspecte legale ce ţin de accesul la zonele de explorare, clarificarea statutului unor drumuri de acces, precum şi obligaţiile Romgaz de refacere a infrastructurii, urmând să fie făcute demersuri legale de către toate părţile implicate pentru modificarea sau clarificarea unor acte normative, cu rolul de a impulsiona dezvoltarea zăcământului de gaze naturale şi a activităţilor conexe”, mai informează Romgaz.

Ministrul Energiei, Toma Petcu, a declarat în luna mai că zăcământul de gaze de pe platforma Caragele este evaluat la un preţ minim de aproape patru miliarde de dolari, fiind o descoperire care dă posibilitatea Românei să devină ”un jucător important pe piaţa gazelor din regiune şi nu numai”.

Ca urmare a proiectelor de explorare şi a testelor de producţie derulate în anii 2011-2016, în iunie anul trecut, Romgaz a descoperit în complexul structural Caragele (între  Buzău şi Brăila), lung de circa 35 de kilometri, o importantă acumulare de gaze naturale la adâncimi între 1.500 şi 4.000 de metri. Acumulările de gaze au valori de circa 25 – 27 miliarde metri cubi, cu potenţial de creştere în urma evoluţiei explorării, putând asigura consumul întregii ţări pe o perioada de doi-trei ani.

Romgaz a raportat în primele nouă luni un profit net de 1,18 miliarde lei, mai mare cu 66% faţă de perioada similară a anului trecut, în timp ce producţia de gaze a urcat cu 23,6%, la 3,75 miliarde metri cubi.

Cifra de afaceri s-a majorat cu 35%, la 3,24 miliarde lei, de la 2,4 miliarde lei în perioada ianuarie-septembrie 2016.

La data de 30 septembrie, societatea avea circa 6.200 de angajaţi.

Romgaz este cel mai mare producător şi principal furnizor de gaze naturale din România. Compania este admisă la tranzacţionare pe piaţa Bursei de Valori din Bucureşti şi a Bursei din Londra (LSE). Acţionar principal este statul român, prin Ministerul Energiei, cu o participaţie de 70%.

Te-ar mai putea interesa și
Centrală fotovoltaică pusă gratis la client, pentru autoconsum, se plătește doar energia.  Business-ul promovat de Greenvolt în România se extinde: 11 proiecte dezvoltate în Dobrogea, 2,5 MW
Centrală fotovoltaică pusă gratis la client, pentru autoconsum, se plătește doar energia.  Business-ul promovat de ...
Greenvolt Next Romania, parte a Greenvolt Group, dezvoltă 11 proiecte de producere a energiei din surse regenerabile în Dobrogea, cu o capacitate totală instalată de aproximativ 2,5 MW, potrivit......
SUA – Camera Reprezentanţilor din Congres aprobă permanentizarea orei de vară
SUA – Camera Reprezentanţilor din Congres aprobă permanentizarea orei de vară
Camera Reprezentanţilor din Congresul SUA a votat marţi, cu sprijin din partea ambelor partide, un proiect de lege pentru ...
FOTO Froo lansează primul magazin pe roți din România. Ideea pe care Dinu Patriciu a încercat-o în urmă cu 16 ani revine
FOTO Froo lansează primul magazin pe roți din România. Ideea pe care Dinu Patriciu a încercat-o în urmă cu 16 ani revine
Polonezii de la Zabka au lansat primul food truck Froo din România, în timp ce a ajuns la o rețea de 230 de magazine pe ...
Scandal în România – Percheziţii la Casa de Pensii Bucureşti. Fals în acte pentru ca sute de persoane să iasă fraudulos la pensie
Scandal în România – Percheziţii la Casa de Pensii Bucureşti. Fals în acte pentru ca sute de persoane să iasă ...
Procurorii DIICOT efectuează miercuri percheziţii în biroul unui funcţionar de la Casa de Pensii Bucureşti, acuzat că ...