Romgaz va livra 30% din producţia de gaze la preţ plafonat, pentru consumul populaţiei şi al termocentralelor

Romgaz va livra 30% din producţia sa de gaze, din perioada mai - decembrie, la preţul reglementat de 68 de lei pe MWh, pentru consumul populaţiei şi al termocentralelor, se arată într-un document postat pe site-ul companiei, scrie Agerpres. 
Economica.net - D, 12 mai 2019, 11:27
Romgaz va livra 30% din producţia de gaze la preţ plafonat, pentru consumul populaţiei şi al termocentralelor
Cu privire la propunerea bugetului de venituri şi cheltuieli pe 2019, care va fi discutată de acţionarii companiei în şedinţa din 17 mai, SIF Moldova a cerut clarificări referitoare la faptul că Romgaz a bugetat venituri din vânzarea de gaze din producţia internă în creştere de doar 0,2% faţă de anul precedent. 

De asemenea, investitorii au dorit să afle de ce compania şi-a planificat venituri în stagnare din producţia de energie electrică pentru anii 2020 şi 2021, având în vedere faptul că, de anul viitor, ar trebui să intre în funcţiune noua centrală de la Iernut. 

„În condiţiile în care, în ultimii ani, Romgaz şi-a depăşit constant indicatorii bugetaţi şi având în vedere capacitatea sustenabilă a Romgaz de dezvoltare a afacerilor şi de distribuţie de dividende atractive, considerăm că bugetul supus aprobării acţionarilor în AGOA din 17.05.2019 este prea conservator”, au arătat reprezentanţii SIF Oltenia. 

În răspuns, oficialii Romgaz arată că, spre deosebire de anul 2018, când piaţa de gaze era complet liberalizată la producătorii interni, prin OUG 118/2018 şi OUG 19/2019, o cantitate semnificativă din producţia de gaze a companiei va fi vândută la preţ plafonat în acest an. 

„Ponderea gazelor livrate de Romgaz pentru consum casnic şi PET (producători de energie termică – n.r.) la preţ reglementat reprezintă 30% din producţia totală (extrasă) estimată pentru cele opt luni rămase”, potrivit documentului citat. 

Totodată, Romgaz precizează că veniturile din livrările de energie electrică în 2020 şi 2021 sunt superioare celor din 2019. 

„Veniturile de energie electrică reprezintă circa 5% din veniturile de exploatare (în anul 2019), iar în anii 2020 şi 2021 ponderea acestora creşte la 8%. Intrarea în funcţiune a centralei noi în trimestrul întâi din 2020 presupune o perioadă de probe tehnice, perioadă în care nu va funcţiona la capacitate maximă”, se mai arată în răspunsul Romgaz. 

Compania şi-a bugetat pentru acest an un profit net de 899 milioane de lei, în scădere cu 34% faţă de cel realizat în 2018. 

Statul român deţine, prin Ministerul Energiei, 70% din acţiunile Romgaz, restul fiind tranzacţionate la bursă. 

Te-ar mai putea interesa și
FOTO Cine îi va lua locul lui Jensen Huang la conducerea Nvidia. Financial Times: Sunt deja discuții cu Rene Haas
FOTO Cine îi va lua locul lui Jensen Huang la conducerea Nvidia. Financial Times: Sunt deja discuții cu Rene Haas
oard-ul Nvidia face demersuri pentru a găsi un potenţial succesor al lui Jensen Huang şi l-a abordat pe şeful Arm Holdings, Rene Haas, a anunţat vineri Financial Times (FT), citând surse care......
Când va fi repornită Unitatea 1 a centralei nucleare de la Cernavodă, amânată din nou
Când va fi repornită Unitatea 1 a centralei nucleare de la Cernavodă, amânată din nou
Nou grafic de repornire a Unității 1 a centralei nucleare de la Cernavodă: sincronizarea cu sistemul energetic național ...
SUA au confiscat criptomonede de 1,2 miliarde de dolari, furate de la Binance de hackeri nord-coreeni
SUA au confiscat criptomonede de 1,2 miliarde de dolari, furate de la Binance de hackeri nord-coreeni
Autorităţile americane au confiscat sau au obţinut blocarea unor criptomonede în valoare de peste 1,2 miliarde de dolari, ...
Președintele Nicușor Dan, despre negocierile de pace pentru Ucraina: Am stabilit de principiu să fim parte
Președintele Nicușor Dan, despre negocierile de pace pentru Ucraina: Am stabilit de principiu să fim parte
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat la finalul Consiliului European informal care a avut loc la Dublin, în Irlanda, că ...