Romgaz va scoate din ce în ce mai puţine gaze din România, în anii ce vin

Economica.net
04 05. 2014
foto_romgaz_62165000

Producţia estimată pentru acest an este de 5,58 miliarde de metri cubi, potrivit raportului. Pentru anul viitor estimează 5,47 miliarde, pentru ca în 2016 producţia să ajungă la 5,29 miliarde de metri cubi, iar în 2017 5,09 miliarde.

Pentru a mai opri din declinul natural al producţiei, compania spune că va derula mai multe proiecte, printre care “redezvoltarea câmpurilor de gaze naturale utilizând tehnologii de modelare-simulare a zăcămintelor pentru identificarea de noi zone saturate cu gaze”, “extinderea şi generalizarea procesului de reabilitare a producţiei pentru principalele zăcăminte”, “valorificarea experienţei câştigate din asocierile încheiate pentru reabilitarea producţiei”.

Compania operează 148 de zăcăminte de gaze naturale, dar 80% din producţia sa vine din doar 30 de zăcăminte mature, “aflate într-o fază avansată de depletare şi o vechime în exploatare mai mare de 30 de ani”, după cum spune chiar compania.

De fapt, cu o singură excepţie-anul 2012, când s-a constatat o uşoară revenire an/an, producţia de gaze a companiei este în declin continuu, chiar dacă volumele extrase au fost în general mai mari decât cele programate. Astfel, de la 5,85 miliarde de metri cubi în 2008, Romgaz a ajuns la 5,65 miliarde de metri cubi anul trecut.

Declinul mediu a fost, în ultimii ani, de 1-2% pe an.

Romgaz a investit, în 2013, în total aproape 850 de milioane de lei, iar aproximativ jumătate din această sumă au reprezentat “lucrări de explorare geologice pentru descoperirea de noi rezerve de gaz metan”.

Potrivit unei prezentări din toamna trecută, Romgaz are rezerve certe de gaze de 62 miliarde metri cubi, care echivalează cu producţia actuală pe aproape 11 ani şi rezerve nete probabile de 13,2 miliarde de metri cubi de gaze.

Consumul de gaze naturale al României a fost de 12,5 miliarde de metri cubi de gaze în 2013, dintre care importurile au consemnat doar 1,5 miliarde.