Rompetrol a investit 6,5 milioane de dolari în modernizarea a două rezervoare de stocare

Rompetrol Rafinare, companie membră a Grupului KMG International (Rompetrol), a finalizat modernizarea a două noi rezervoare din parcul de stocare al rafinăriei Petromidia Năvodari, informează societatea prin intermediul unui comunicat transmis către Economica.net.
Ion Dobreanu - mie, 29 nov. 2023, 16:32
Rompetrol a investit 6,5 milioane de dolari în modernizarea a două rezervoare de stocare

Investiția pentru cele două proiecte a fost de aproximativ 6,5 milioane de dolari și face parte dintr-un program general de mentenanță, reabilitare și modernizare a parcului de rezervoare.

„Prin astfel de lucrări, urmărim creșterea flexibilității în sectorul operațional, reabilitarea capacităților existente fiind o necesitate de business. Proiectele finalizate recent, în grafic și cu respectarea tuturor normelor de siguranță, ne aduc mai aproape de aceste obiective. La finalul programului general, vom avea capacitatea să stocăm cu 20% mai multă motorină și vom putea să gestionăm mai bine fluxurile de produse finite și semifabricate”, a declarat Florian Pop, directorul general al Rompetrol Rafinare.

Ultimul proiect finalizat a vizat reconstrucția unui rezervor de benzină (B6), cu capacitate de 5.000 mc. Acesta a fost realizat prin utilizarea unei tehnici care a presupus folosirea de cricuri hidraulice. Astfel, toate sudurile și operațiunile tehnice au fost realizate la sol, fiecare componentă a rezervorului fiind, apoi, urcată cu ajutorul noului sistem.

Reintroducerea în flux a rezervorului, a cărui capacitate a fost crescută cu 10%, poate mări cu 25% fiabilitatea rafinăriei Petromidia, în cazul unei opriri tehnologice a instalației de Hidrofinare Benzină (HB). Astfel, sunt excluse riscurile ca unitatea de producție să aibă randamentele operaționale afectate.

Anterior, specialiștii din Rompetrol Rafinare, alături de cei din Rominserv (contractorul general al Grupului KMG International), au finalizat cu succes reconstrucția unui rezervor de motorină (M92) de 12.720 mc – capacitate cu 20% mai mare comparativ cu specificațiile inițiale ale rezervorului.

Odată cu reintroducerea în flux a rezervorului și pe fondul lucrărilor constante desfășurate în ultimii ani, capacitatea totală de stocare a motorinei, în rafinăria Petromidia, a crescut cu peste 20%, ceea ce conferă unității din Năvodari o mai mare flexibilitate în vehicularea produselor finite.

În continuare, Rompetrol Rafinare derulează proiecte pentru reabilitarea altor două rezervoare, de reziduu de vid, cu o capacitate de 10.000 mc, respectiv distilat de vid, cu o capacitate de 5.000 mc.

Programul general de reabilitare a rezervoarelor din rafinăriile Petromidia Năvodari și Vega Ploiești se va derula până în 2027 și, până în prezent, au fost efectuate investiții totale de peste 10 milioane de dolari, începând cu anul 2022.

În total, sunt prevăzute reabilitări și construcții pentru aproximativ 50 de rezervoare. Este al doilea proiect major început, din 2007, până în prezent, care este destinat modernizării parcului de rezervoare. O investiție asemănătoare a fost cuprinsă în perioada 2011 – 2020, când KMG International (Rompetrol) a alocat peste 17 milioane de dolari în reabilitarea a peste 20 de rezervoare.

Acționarii semnificativi ai Rompetrol Rafinare SA sunt KMG International (54,63% – direct și indirect) și Statul Român prin Ministerul Energiei (44,7%).

Te-ar mai putea interesa și
Marele lanț de drogherii din Europa care ocolește România: Ce spune gigantul german Rossmann despre extinderea pe piața locală
Marele lanț de drogherii din Europa care ocolește România: Ce spune gigantul german Rossmann despre extinderea pe piața ...
Cel mai mare lanț de drogherii din Europa nu și-a făcut încă intrarea în România, deși ultimul an România a fost locul de extindere pentru noi concurenți. Austriecii de la BIPA și mai nou,......
Trump spune că ar putea soluționa un posibil război pentru Insulele Falkland între Marea Britanie și Argentina. Președintele american crede că Londra ar depinde de el în acestă situație
Trump spune că ar putea soluționa un posibil război pentru Insulele Falkland între Marea Britanie și Argentina. Președintele ...
Preşedintele american Donald Trump susţine că ar putea "soluţiona" orice conflict pentru Insulele Falkland, descriind ...
Alexandru Rogobete (PSD) avertizează că sistemul de finanțare al spitalelor se confruntă cu un dezechilibru major. Este posibil ca de la 1 octobrie ambulanțele să rămână fără bani de combustibili
Alexandru Rogobete (PSD) avertizează că sistemul de finanțare al spitalelor se confruntă cu un dezechilibru major. Este ...
Sistemul de finanţare a spitalelor, în special unităţile de primiri urgenţe, se confruntă cu un dezechilibru major, ...
Reacție după AGEA Nuclearelectrica de ieri. Nova Power & Gas: Tranzacția cu terenul de la Doicești s-a încheiat la cea mai mică dintre evaluările disponibile pe piață. Am suportat costuri aferente proiectului de 19,5 milioane de euro
Reacție după AGEA Nuclearelectrica de ieri. Nova Power & Gas: Tranzacția cu terenul de la Doicești s-a încheiat ...
Nuclearelectrica a anunțat ieri acționarii și investitorii de la Bursa de Valori București că, în cadrul Adunării ...