Rompetrol ajunge la o reţea de 87 de benzinării în Republica Moldova

KMG International (fostul Rompetrol Group) a ajuns la o reţea de 87 de staţii de distribuţie a carburanţilor pe piaţa din Republica Moldova, după ce a finalizat recent modernizarea unei benzinării în strada Ginta Latină, o zonă importantă a capitalei Chişinău, se arată într-un comunicat al companiei.
Economica.net - lun, 20 ian. 2020, 12:48
Rompetrol ajunge la o reţea de 87 de benzinării în Republica Moldova

Noul complex se întinde pe o suprafaţă de 500 de metri pătraţi, iar clienţii Rompetrol au posibilitatea să-şi alimenteze automobilele folosind cele patru pompe, să beneficieze de serviciile unei spălătorii auto moderne, dar să se şi recreeze în zona bistro a staţiei de carburanţi.

„Staţia de carburanţi din sectorul Ciocana este una dintre cele mai mari şi cele mai moderne din ţară, fapt ce consolidează poziţia Rompetrol Moldova în regiune. Clienţii noştri vor găsi facilităţi de ultimă generaţie, servicii de calitate şi carburanţi de top aduşi din România, produşi de specialiştii Rompetrol. Vom continua în viitorul apropiat să extindem reţeaua de distribuţie a carburanţilor, pentru a veni în întâmpinarea clienţilor noştri din toată ţara”, a declarat Ascar Japarov, directorul general Rompetrol Moldova, citat în comunicat.

Noua staţie de carburanţi a fost modernizată urmând liniile generale de rebranding aplicate în cadrul Rompetrol. Staţia este complet integrată în conceptul Rompetrol, cu facilităţi şi servicii moderne, folosind exclusiv combustibili de înaltă calitate obţinuţi la rafinăria Petromidia Năvodari.

Petromidia este cea mai mare rafinărie din România şi una dintre cele mai importante din zona Mării Negre. Principalul activ al KMG International în regiune asigură reţelelor de distribuţia din România, Republica Moldova, Georgia şi Bulgaria carburanţi de cea mai bună calitate, obţinuţi după reţete adaptate nevoilor pieţei de consum.

Totodată, în cadrul noului complex Rompetrol din Chişinău, a fost inaugurat şi un centru operaţional pentru colaborarea şi conlucrarea cu clienţii. Practic, persoanele fizice şi juridice pot încheia contracte de furnizare a combustibilului, dar şi a altor produse şi servicii în cel mai apropiat oficiu.

Rompetrol Moldova este unul din cei mai mari importatori de combustibil din Moldova, cu o cotă de 49,3% pe piaţa locală a carburanţilor. Compania face parte încă din 2002 din Grupul KMG International, deţinut de compania naţională de petrol şi gaze din Kazahstan, KazMunayGas.

Rompetrol Moldova a creat peste 1.000 de locuri de muncă în cei 17 ani de existenţă pe piaţa locală. La ora actuală, compania operează o reţea alcătuită din 87 de staţii de carburanţi, răspândite în toată ţara.

 

Te-ar mai putea interesa și
Tratatul nuclear New START expiră în februarie. Rusia anunţă că încă aşteaptă răspunsul SUA privind prelungirea acordului
Tratatul nuclear New START expiră în februarie. Rusia anunţă că încă aşteaptă răspunsul SUA privind prelungirea ...
Kremlinul a declarat joi că încă aşteaptă răspunsul SUA la propunerea Rusiei de a prelungi cu un an limitele privind armamentul strategic prevăzute de New START, ultimul tratat de dezarmare......
FMI a ajuns la Kiev, prima vizită din 2023 încoace
FMI a ajuns la Kiev, prima vizită din 2023 încoace
Directorul general al Fondului Monetar Internaţional, Kristalina Georgieva, a sosit joi dimineaţa la Kiev pentru discuţii ...
Simon’s Burger, lanțul de restaurante fast-food din Ungaria, intră în România. Unde deschide prima unitate
Simon’s Burger, lanțul de restaurante fast-food din Ungaria, intră în România. Unde deschide prima unitate
Simon’s Burger, lanțul de restaurante fast-food din Ungaria, intră pe piața din România în sistem de franciză. Extinderea ...
Ministrul Energiei controlează la sânge comunicarea tuturor societăților din subordine. Orice comunicare trebuie să ajungă obligatoriu la Minister înainte, pentru validare DOCUMENT
Ministrul Energiei controlează la sânge comunicarea tuturor societăților din subordine. Orice comunicare trebuie să ...
Ministerul Energiei a emis o circulară către conducerile tuturor companiilor la exercită calitatea de acționar majoritar ...