Rompetrol extinde până la 600 de milioane de dolari creditul sindicalizat pe care l-a luat în 2023

Compania Rompetrol Rafinare a anunțat vineri acționarii și investitorii de Bursa de Valori București că va extinde până la suma de 600 de milioane de dolari valoarea creditului sindicalizat pe care l-a contractat în septembrie 2023.
Cristian Negrei - S, 20 sept. 2025, 12:48
Rompetrol extinde până la 600 de milioane de dolari creditul sindicalizat pe care l-a luat în 2023

„ROMPETROL RAFINARE S.A. (denumita in continuare “Societatea” sau “RRC”) informează actionarii si investitorii ca in data de 18 septembrie 2025 a semnat un amendament la contractul de credit sindicalizat din 13 aprilie 2023, astfel cum a fost modificat prin Amendamentul din 25 iunie 2025, in valoare de 551.800.000 USD, cu posibilitatea de majorare pana la 600 milioane USD („Contractul de Credit”), având ca obiect modificarea nivelurilor de marja a Facilității A și Facilității B”, se emnționează în anunțul făcut pe site-ul Bursei.

Modificarea acordului de credit are scopul de a oferi Rompetrol Rafinare flexibilitatea necesară pentru a sprijini planurile de investiţii şi de dezvoltare ale companiei, având în vedere volatilitatea pieţei energetice şi necesitatea de a optimiza structura financiară.

Amendamentul la Contractul de Credit a fost aranjat de Banca Comercială Română S.A., în calitate de Coordonator, Aranjor Principal Mandatat, Bookrunner, Agent de Documentație, Garanții și Plăți și creditor alături de următoarele bănci: ING Bank N.V. prin ING Bank N.V. Amsterdam – Sucursala București, Raiffeisen Bank S.A, și UniCredit Bank S.A, Alpha Bank România S.A, Garanti Bank S.A, Banca Transilvania S.A, Vseobecna Uverova Banka A.S., si Banca Comercială Intesa Sanpaolo România S.A., în calitate de creditori.

Împrumutul inițial a fost în valoare de 532 de milioane de dolari și a fost contract pentru refinanțarea unui credit mai vechi de 435 de milioane de dolari.

Instituțiile financiare creditoare au fost asistate de firma internațională de avocatură CMS Cameron McKenna Nabarro Olswang LLP, prin biroul său de la București, CMS Cameron McKenna Nabarro Olswang LLP SCP.

Societatea a incheiat acest amendament la Contractul de Credit impreuna cu KMG International N.V., si alte societati din cadrul Gruplui, respectiv KMG Rompetrol S.R.L. si Rompetrol Downstream S.R.L.

Te-ar mai putea interesa și
Şobolani în centrul Bucureștiului – Ce măsuri a luat primarul Ciucu
Şobolani în centrul Bucureștiului – Ce măsuri a luat primarul Ciucu
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a anunţat, miercuri, că a dispus monitorizarea zonei Piaţa Sfânta Vineri şi intervenţii repetate, după ce pe reţelele de socializare a apărut o......
Grecii de la HELLENiQ, care se extind rapid și au deja 180 MW operaționali în regenerabil în România, anunță proiecte de baterii de 500 MW la noi în țară, până în 2029
Grecii de la HELLENiQ, care se extind rapid și au deja 180 MW operaționali în regenerabil în România, anunță proiecte ...
HELLENiQ ENERGY își accelerează expansiunea în domeniul energiei regenerabile în România, cu plan să dezvolte o capacitate ...
Raiffeisen Bank lansează pre-aprobarea financiară pentru creditul destinat achiziției unei locuințe direct în aplicația Smart Mobile
Raiffeisen Bank lansează pre-aprobarea financiară pentru creditul destinat achiziției unei locuințe direct în aplicația ...
Raiffeisen Bank România lansează preaprobarea financiară pentru creditul destinat achiziției unei locuințe direct în ...
Cod roşu pentru companiile aeriene care nu găsesc „soluţii verzi” de tip SAF în criza kerosenului. Preţurile vor continua să crească – analiză AFP
Cod roşu pentru companiile aeriene care nu găsesc „soluţii verzi” de tip SAF în criza kerosenului. Preţurile ...
Confruntate cu o creştere bruscă a preţurilor la kerosen în acest an, companiile aeriene nu pot decât să recunoască ...