Rompetrol ia locul Lukoil pe Aeroportul Chișinău. Guvernul Republicii Moldova a preluat activele fimei ruse, avioanele vor fi alimentate cu carburanți de la Petromidia
:format(jpg):quality(80)/https://www.economica.net/wp-content/uploads/2025/02/rompetrol.jpg)
Ministrul Energiei de la Chișinău, Dorin Junghietu, a spus că administrarea terminalului petrolier de la aeroport, care este „un activ strategic pentru stat”, a fost preluată gratis de AIC printr-un „contract de comodat” încheiat cu Lukoil pe 12 noiembrie, iar procesul de primire-predare a bunurilor a avut loc pe 13 noiembrie.
„Contractul de comodat ne permite să asigurăm furnizarea de kerosen și reprezintă o soluție de urgență pentru a asigura stabilitatea aprovizionării aeronavelor”, a scris ministrul, adăugând că „etapa următoare va fi cumpărarea de către AIC a activelor și infrastructurii aeroportuare din proprietatea Lukoil”.
Lukoil Moldova nu a făcut comentarii în legătură cu preluarea activelor sale de la aeroport.
Combustibilul pentru avioanele care decolează de la Chișinău va veni de la Rompetrol.
Ministrul Junghiețu a mai spus că furnizarea de combustibil pentru avioane la aeroport a fost negociată „cu o companie românească”, pe care nu a numit-o. O sursă apropiată tranzacției a spus Europei Libere că ar fi vorba de Rompetrol. Surse din piața de carburanți din România au confirmat informația: carburantul pentru avioanele care vor folosi aeroportul din Chșinău va veni de la Rompetrol.
De altfel, rafinăria Petromidia a raportat pentru primele șase luni ale anului 2025 că, operațional, cele mai mari creșteri au fost înregistrate la producția de combustibil pentru aviație (Jet Fuel), unde compania a atins un record de aproximativ 277.000 de tone în semestrul I 2025, reprezentând 10,5% din totalul țițeiului procesat în rafinărie, o creștere de 153.000 de tone față de aceeași perioadă a anului anterior.
Citește și: