Rompetrol: Ne aşteptăm ca în acest an să terminăm procedurile de achiziţie a acţiunilor statului

Grupul Rompetrol se aşteaptă să finalizeze în acest an procedurile privind achiziţia de la statul român a participaţiei de 26% la Rompetrol Rafinare, a declarat, joi, Azamat Zhangulov, senior vicepreşedinte al grupului, prezent la o conferinţă pe tema exporturilor româneşti.
Economica.net - J, 19 iun. 2014, 11:59
Rompetrol: Ne aşteptăm ca în acest an să terminăm procedurile de achiziţie a acţiunilor statului

‘Am discutat pe această temă săptămâna trecută cu ministrul Economiei, domnul Constantin Niţă, şi sperăm să definitivăm până la începutul lunii iulie un plan privind acţiunile în perioada următoare. Sperăm şi ne aşteptăm să terminăm procedurile în acest an’, a spus Zhangulov.

Potrivit acestuia, Rompetrol deja a demarat proiectele pe care s-a angajat să le dezvolte conform memorandumului cu statul român.

‘Deja am început să lucrăm la proiecte, facem studii de fezabilitate şi alte lucrări de pregătire’, a adăugat oficialul companiei.

Întrebat dacă are cunoştinţă de alte companii care ar fi interesate să achiziţioneze pachetul de 26% deţinut de stat la Rompetrol Rafinare, Zhangulov a răspuns că o competiţie este binevenită, dar că oferta grupului Rompetrol va rămâne aceeaşi.

Memorandumul dintre Rompetrol şi statul român a fost aprobat în Guvern la finele lunii ianuarie 2014. Documentul prevede faptul că Rompetrol va achiziţiona cu 200 de milioane de dolari o participaţie de 26% din Rompetrol Rafinare. De asemenea, memorandumul prevede înfiinţarea unui fond de investiţii comun în valoare de un miliard de euro.

Statul român va organiza o licitaţie pentru vânzarea participaţiei de 26% din Rompetrol Rafinare, pentru care Rompetrol s-a angajat să plătească 200 de milioane de dolari, a declarat Azamat Zhangulov în februarie.

‘Va fi organizată o licitaţie, vom participa cu o ofertă 200 de milioane de dolari pentru aceste acţiuni, aşa cum ne-am angajat. Este decizia Guvernului când va fi organizat acest proces, dar sperăm să fie într-o perioadă scurtă de timp. Noi suntem gata să livrăm aceşti bani în cel mai scurt timp’, a spus oficialul companiei.

Zhangulov a mai spus că, pentru fondul de investiţii de un miliard de euro, nu vor fi necesare garanţii din partea statului român.

Rompetrol a identificat deja două proiecte majore, în valoare de aproximativ 350 milioane de dolari: realizarea unei centrale de cogenerare pe platforma Petromidia şi extinderea reţelei de benzinării pe piaţa locală, cu un impact pozitiv şi în comunităţile în care vor fi implementate – crearea directă a aproximativ 2.000 de locuri de muncă în diverse stadii ale proiectelor şi venituri generate de investiţii.

Te-ar mai putea interesa și
Performanță în agricultură: România se pregătește de o producție uriașă de grâu, câte milioane de tone recoltăm. Vești bune și despre porumb
Performanță în agricultură: România se pregătește de o producție uriașă de grâu, câte milioane de tone recoltăm. ...
Producția de grâu a României ar putea depăși din nou, anul acesta, pragul de 12 milioane de tone, având în vedere că Serviciul Științific al Comisiei Europene a revizuit în creștere......
3 din 10 șoferi români scapă de grija RCA cumpărând din afara țării. Vești bune pe final de vară. Ce s-a întâmplat cu prețurile și ce firmă vinde și la jumătate față de medie
3 din 10 șoferi români scapă de grija RCA cumpărând din afara țării. Vești bune pe final de vară. Ce s-a întâmplat ...
După o perioadă de câteva luni în care părea că a lăsat motoarele la o turație mai mică, lucru care se putea vedea ...
Schimbare majoră în sănătate de la 1 septembrie. Tot istoricul medical şi programările la medic vor fi disponibile în contul tău, pe telefon. Ce pași trebuie urmați
Schimbare majoră în sănătate de la 1 septembrie. Tot istoricul medical şi programările la medic vor fi disponibile ...
La 1 septembrie va fi operaţională platforma online, făcută de CNAS, denumită e-sănătatea mea, prin intermediul căreia ...
Ilie Bolojan: PSD a compromis şansa României de a încasa 770 de milioane de euro
Ilie Bolojan: PSD a compromis şansa României de a încasa 770 de milioane de euro
Premierul interimar Ilie Bolojan, preşedintele PNL, acuză PSD că a compromis, „în mod iresponsabil şi populist”, ...