Curăţenie la Romsilva – 90% dintre actualii directori din direcțiile silvice își vor pierde posturile. Costau statul 19 milioane de lei

Numărul direcțiilor silvice va scădea la 12 față de 41 în momentul de față, iar numărul directorilor se va diminua cu aproximativ 90%, generând o economie de 19 milioane de lei, potrivit unui proiect de HG lansat în dezbatere publică.
Alina Stanciu - J, 24 iul. 2025, 16:13
Curăţenie la Romsilva - 90% dintre actualii directori din direcțiile silvice își vor pierde posturile. Costau statul 19 milioane de lei

Romsilva intră în reorganizare cu scopul creării unei administrații silvice eficiente, potrivit unui anunț al Ministerului Mediului care a lansat în dezbatere publică un proiect de HG în acest sens.

Astfel, potrivit proiectului, din cele 41 de direcții silvice, una pentru fiecare județ în parte, vor rămâne 12 direcții silvice la nivel de țară, ceea ce înseamnă o scădere cu aproape 70% a numărului lor. În ceea ce privește numărul de directori, direcțiile silvice regionale vor avea un director și scade astfel cu aproape 90% numărul actual de directori, ceea ce înseamnă un câștig la bugetul Romsilva de 19 milioane de lei pentru activitatea de bază, cea a administrării pădurilor.

Al doilea pilon al HG-ului are la bază eficientizarea financiară prin separarea activității de gestionare a pădurilor, activitatea de exploatare, de întreținere de drumuri, de activitatea de valorificare de produse nelemnoase, creșterea și valorificarea vânatului, piscicultură și alte tipuri de activități.

De asemenea,  se vor introduce unii indicatori de performanță financiari și non-financiari. „Vorbim de directori și sefi de ocoale care vor avea criterii minimale de performanță, număr de ore de formare, număr de instruiri anuale. Totodată, vom avea contracte de mandat pentru directorii direcțiilor silvice și pentru șefii de ocoale silvice”, a adăugat Diana Buzoianu.

„Activitățile secundare trebuie să fie și eficiente economic. De asemenea, ne dorim ca bugetul Romsilva să se ducă spre activitatea de bază, de administrare de păduri”, a declarat Diana Buzoianu, la finalul ședinței de Guvern.

Proiectul de act normativ mai prevede și suprafețele din fondul forestier care vor trebui să fie acoperite de camere video. În acest sens, minim 30% din suprafața fondului forestier va fi supravegheată cu sisteme de monitorizare video.

Romsilva are în administrare fondul forestier proprietate publică și privată a statului.

 

Te-ar mai putea interesa și
RO-ALERT în Tulcea. Avertizare de drone
RO-ALERT în Tulcea. Avertizare de drone
Populaţia din zonele de nord şi est ale judeţului Tulcea a primit, joi dimineaţa, un nou mesaj RO-ALERT de avertizare cu privire la posibilitatea căderii unor drone sau a unor fragmente din......
Negocierile pentru Legea salarizării unitare au eşuat oficial – Pîslaru
Negocierile pentru Legea salarizării unitare au eşuat oficial – Pîslaru
Negocierile pentru Legea salarizării unitare au eşuat oficial, iar în ciuda tuturor eforturilor depuse de Guvern şi Ministerul ...
Incendiu în localitatea Stâlpu din Buzău, la o hală destinată stocării energiei electrice în baterii
Incendiu în localitatea Stâlpu din Buzău, la o hală destinată stocării energiei electrice în baterii
Pompierii buzoieni au fost solicitaţi să intervină miercuri seară pentru stingerea unui incendiu la o hală cu acumulatori ...
Performanță în agricultură: România se pregătește de o producție uriașă de grâu, câte milioane de tone recoltăm. Vești bune și despre porumb
Performanță în agricultură: România se pregătește de o producție uriașă de grâu, câte milioane de tone recoltăm. ...
Producția de grâu a României ar putea depăși din nou, anul acesta, pragul de 12 milioane de tone, având în vedere ...