Romtelecom vinde un complex balnear în Vata Băi cu 1,8 mil. euro şi un teren în Bucureşti cu 2.000 euro/mp

Economica.net
02 08. 2014
romtelecom_sigla_68259800

Astfel, mai multe proprietăţi, terenuri, sedii şi apartamente din Bucureşti şi alte judeţe din ţară sunt scoase la vânzare. ECONOMICA.NET a identificat două proprietăţi importante din Bucureşti, amplasate în zone centrale, şi pentru care Romtelecom cere peste nouă milioane de euro, dar şi un complex balnear din judeţul Hunedoara. 

Un teren cu o suprafaţă de 1.783 de mp, localizat în spatele hotelului Novotel, unde funcţionează o parcare cu plată, este scos la vânzare prin metoda licitaţiei electronice la preţul de 3,3 milioane de euro fără TVA. Asta înseamnă că Romtelecom vrea 1.851 euro/mp. Detalii aici. 

Tot în Bucureşti, compania mai scoate la licitaţie un depozit din Şoseaua Viilor, în apropiere de Parcul Carol şi Parcul Tineretului. Depozitul de 6.000 mp este construit pe un teren de 13.700 mp, iar preţul de pornire al licitaţiei electronice este de 6,3 milioane de euro. Detalii aici. 

Ce mai vinde Romtelecom 

Este scos la vânzare şi complexul balneoclimateric Vata Băi din judeţul Hunedoara, care este format din trei hoteluri (Bleumarin de 2*, Ponor de 3* si Pheonix de 4*), cu trei restaurante, spatii de servicii, băi exterioare, centru balneoclimateric, spaţii de agrement şi anexe.

Suprafaţa totală desfăşurată a construcţiilor este de 16.584 mp, iar cea construita de 14.526 mp, se arată în prezentarea complexului. Preţul de pornire al licitaţiei este de 1,83 milioane de euro, fără TVA. Detalii aici

Compania mai vinde şi un teren de 23.500 mp din Constanţa, situat în apropierea centrului comercial Maritimo. Din acest teren, Romtelecom deţine 13.500 mp, restul aparţinând firmei Aurora Mamaia. Preţul de pornire al licitaţiei electronice este de 1,3 milioane de euro. Mai multe detalii aici

De asemenea, compania mai scoate la licitaţie şi un sediu din oraşul Tulcea, la un preţ de 1,1 milioane de euro. 

Mai sunt scoase la închiriere mai multe spaţii comerciale şi de birouri, la valori ce pornesc de la 1 euro/mp/lună, în localităţi precum Titu, judeţul Argeş, Băicoi, judeţul Prahova. Chiriile cerute ajung la 4 euro/mp/lună în cazul clădirilor de birouri din Bucureşti

Lansată în 2010, pagina de internet www.realestate.romtelecom.ro include proprietăţile companiei disponibile pentru închiriere sau vânzare (terenuri sau spaţii cu diverse destinaţii – comerciale, tehnice, spaţii de birouri, de depozitare, destinate activităţilor turistice sau apartamente).