Rosal mai asigură salubritatea în Sectorul 3 până vineri. Cine va face curăţenie în continuare

Vineri este ultima zi în care compania Rosal mai asigură serviciul de salubritate pe raza Sectorului 3 în baza contractului încheiat în anul 1999, a precizat, joi, avocatul companiei, Radu Simţion.
Economica.net - J, 13 sept. 2018, 18:24
Rosal mai asigură salubritatea în Sectorul 3 până vineri. Cine va face curăţenie în continuare

De asemenea, într-o postare video pe Facebook, primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă, anunţă că serviciul va fi preluat şi gestionat de către Direcţia de Salubritate din cadrul Primăriei şi îşi exprimă speranţa că activitatea propriu-zisă va începe în decurs de câteva zile.

Radu Simţion a precizat pentru AGERPRES că Rosal a notificat Primăria Sectorului 3 că va presta acest serviciu până pe data de 14 septembrie.

„E vorba de respectarea unei decizii a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, emisă în cadrul unui proces vechi de zece ani de zile, care priveşte nu numai compania Rosal, cât şi celelalte companii de salubrizare din Bucureşti (…). Sentinţa aceasta a rămas definitivă şi irevocabilă pe 14 iunie şi acea sentinţă obligă autorităţile publice să execute anumite demersuri pentru a conforma contractele încheiate în 1999 cu prevederile legii concurenţei, mai precis să aprobe regulamente de salubrizare actualizate, caiete de sarcini care să stabilească condiţiile de reglementare a serviciului, să opteze pentru modalitatea de desfăşurare a serviciului, fie printr-o licitaţie, fie printr-o direcţie proprie şi să dispună încetarea contractelor încheiate în 1999 la momentul semnării şi intrării în vigoare a noilor contracte. Interpretând această decizie, punând-o în executare, raportat şi la decizia primarului Sectorului 3 din 14 august, prin intermediul căreia a dat în administrare propriei direcţii serviciul de salubrizare, rezultă din interpretarea prevederilor legale că ultima zi în care am putea asigura serviciul în baza contractului încheiat în 1999 este 14 septembrie”, a precizat el.

Radu Simţion a adăugat că Rosal are disponibilitatea de a asigura serviciul de salubrizare în continuare pe raza sectorului, dar numai în baza unui nou contract. El a menţionat că în ultima perioadă, Rosal a asigurat doar schimbul unu de lucru, conform unei minute semnate pe data de 6 septembrie la Primăria Municipiului Bucureşti între reprezentanţii companiei, ai PMB şi ai Direcţiei de Salubrizare de pe raza Sectorului 3.

Pe de altă parte, primarul Robert Negoiţă a anunţat joi că peste câteva zile Direcţia Generală de Salubritate ar urma să îşi înceapă activitatea.

„Avem sesizări din ce în ce mai multe pe partea de curăţenie, salubritate, ridicarea gunoiului. Avem mari probleme – aşa cum am mai spus, nu e prima dată – cu furnizorul de salubritate din Sectorul 3, căruia i-a expirat contractul şi are obligativitatea până preluăm noi serviciul să facă curat. Nu îşi face treaba la nivelul pe care ni-l dorim – nivelul minim de decenţă. Pe cale de consecinţă, în câteva zile, sperăm să intrăm noi, să rezolvăm această problemă. Acest serviciu va fi preluat şi gestionat de către Direcţia de Salubritate din cadrul Primăriei Sector 3. Ne dorim să fie curat. Azi, în oraş, nu este curat”, a arătat edilul într-un mesaj video postat pe Facebook.

El a menţionat că prin preluarea serviciului de către primărie se va asigura o mai bună calitate, la un cost redus.

Pe data de 14 august, Consiliul Local al Sectorului 3 a adoptat două proiecte de hotărâre în baza cărora a fost înfiinţată Direcţia Generală de Salubritate, căreia i-a fost dată în administrare furnizarea/prestarea serviciului de salubrizare pe raza acestei unităţi teritorial-administrative.

Potrivit hotărârilor, Direcţia Generală de Salubritate este un serviciu public de interes local, cu personalitate juridică, în subordinea Consiliului Local Sector 3. Finanţarea cheltuielilor curente şi de capital ale Direcţiei Generale de Salubritate Sector 3 va fi asigurată din venituri proprii şi subvenţii de la bugetul local al Sectorului 3, precum şi din alte surse legal constituite.

Organigrama prevede un număr total de 367 de posturi, dintre care 15 de conducere. Directorul general urmează să aibă un salariu de bază de 15.000 de lei, un inspector de specialitate, în funcţie de gradaţia de vechime, va avea salariul cuprins între 4.015 – 7.000 de lei, un maistru – între 4.015 – 5.500 de lei, iar un muncitor calificat – între 2.891 – 4.500 lei.

Activităţile care se dau în administrarea direcţiei sunt: colectarea separată şi transportul separat al deşeurilor municipale, inclusiv fracţii colectate separat; colectarea şi transportul deşeurilor provenite din locuinţe, generate de activităţi de reamenajare şi reabilitare; măturatul, spălatul, stropirea şi întreţinerea căilor publice; curăţirea şi transportul zăpezii de pe căile publice; colectarea cadavrelor de animale de pe domeniu public.

Te-ar mai putea interesa și
MMFSS prezintă cifre în scădere în privința accidentelor de muncă pentru primele șase luni din 2025. 2.472 de persoane au suferit accidente de muncă, dintre care 32 și-au pierdut viața
MMFSS prezintă cifre în scădere în privința accidentelor de muncă pentru primele șase luni din 2025. 2.472 de persoane ...
Un număr de 2.472 de persoane au suferit accidente de muncă în primele şase luni din 2025, cu 17% mai puţine faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior, iar 32 dintre acestea şi-au pierdut......
Turişti străini în România – Top 20 ţări care au adus cei mai mulţi turişti în ţara noastră în primele zece luni din 2025
Turişti străini în România – Top 20 ţări care au adus cei mai mulţi turişti în ţara noastră în primele ...
Sosirile înregistrate în structurile de primire turistică, inclusiv în apartamente şi camere de închiriat, au scăzut ...
Șase state membre UE cer Comisiei Europene să renunțe la planul de a interzice vânzarea mașinilor echipate cu motoare termice în 2035
Șase state membre UE cer Comisiei Europene să renunțe la planul de a interzice vânzarea mașinilor echipate cu motoare ...
Şase lideri din statele membre ale Uniunii Europene, inclusiv premierul Italiei, Giorgia Meloni, au solicitat Comisiei Europene ...
Ce se întâmplă cu prețurile la apartamente în București în 2026
Ce se întâmplă cu prețurile la apartamente în București în 2026
Cu prețuri la apartamente care cresc mai repede decât salariul, 2025 a fost anul în care s-a înregistrat cea mai mare ...