Roubini: Rezultatele noilor alegeri vor duce Grecia către ieşirea din zona euro

Alegerile anticipate din Grecia vor fi câştigate de Coaliţia Stângii Radicale (Syriza), formaţiune care nu se va înţelege cu reprezentanţii creditorilor internaţionali, iar Grecia va ajunge în încetare de plăţi şi va ieşi din zona euro, a afirmat, marţi, economistul Nouriel Roubini.
Economica.net - mar, 15 mai 2012, 15:34
Roubini: Rezultatele noilor alegeri vor duce Grecia către ieşirea din zona euro

„Noile alegeri din Grecia vor conduce la victoria Syriza şi la un curs de coliziune cu Troica (formată din reprezentanţii FMI, UE şi BCE, n.r.), iar aceasta la default şi ieşirea din zona euro”, a afirmat Roubini, într-o postare pe Twitter la scurt timp după anunţul că vor organizate noi alegeri anticipate, potrivit cotidianului britanic The Guardian. Roubini este cunoscut şi drept „Doctor Doom” pentru prognozele sale pesimiste.

Purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei elene a anunţat marţi că Grecia va organiza noi alegeri anticipate, dat fiind că liderii principalelor formaţiuni politice nu au ajuns la un acord pentru formarea guvernului.

Partidele din Grecia nu au reuşit să se pună de acord asupra formării unui guvern, după ce în alegerile de la începutul lunii mai formaţiunile care au susţinut programele de austeritate au avut rezultate foarte slabe.

Coaliţia Stângii Radicale este favorită în sondaje, după ce la alegerile parlamentare a obţinut al doilea scor (de aproape 17%), devansând Noua Democraţie (aproape 19%). Potrivit unor sondaje, Coaliţia Stângii, care se opune măsurilor de austeritate din acordul de ajutor extern, ar obţine peste 20% din voturi la noile alegeri.

Partidul care obţine cel mai mare scor în alegerile parlamentare primeşte 50 de mandate în plus faţă de cele la care are dreptul prin scorul electoral. La alegerile de la începutul lunii mai, Noua Democraţie a obţinut cele mai multe voturi şi a primit 108 mandate, faţă de 52 ale Syriza.

Cele mai mari două partide ale ţării, care au guvernat ţara în ultimele decenii, Noua Democraţie şi PASOK, nu au obţinut un număr suficient de mandate pentru a putea forma executivul, iar negocierile purtate săptămâna trecută şi la începutul acestei săptămâni nu au condus la un consens politic. Noua Democraţie şi PASOK au avut împreună 149 de mandate, din totalul de 300.

Grecia trebuie să prezinte reprezentanţilor creditorilor internaţionali până la sfârşitul lunii iunie măsuri pentru economii de 11,5 miliarde de euro, pentru continuarea finanţării.

Syriza şi alte formaţiuni politice din Grecia au respins măsurile de austeritate care condiţionează ajutorul financiar extern. Totodată, Germania, cea mai mare economie a zonei euro, dar şi alte ţări din uniunea monetară au transmis Greciei că o renegociere a acordului nu va avea loc.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem un pașaport pentru investiții
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem ...
Consiliul pentru Afaceri Economice şi Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN) a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa, a anunţat......
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ridicate
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ...
Marile bănci de pe Wall Street au raportat marţi profituri trimestriale solide, consumatorii din SUA continuând să-şi ...
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au fost aduse
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au ...
Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia, implicată într-un scandal de presă, a confirmat, marţi, că a demisionat, ...
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple a intrat oficial pe piaţa de smart home, după ce a lansat marţi HomeView, primul dispozitiv de smart home al companiei ...