Rovana Plumb: 500 de milioane de euro au intrat în ţară prin POS Mediu în ultimul an

Ministrul Mediului şi Schimbărilor Climatice, Rovana Plumb, susţine că, anul trecut, rata de absorţie a fondurilor europene prin Programul Operaţional Sectorial Mediu era de patru la sută, iar acum a ajuns la 16 la sută, fiind absorbite, din 2012 până în prezent, 500 de milioane de euro.
Economica.net - J, 06 iun. 2013, 20:15
Rovana Plumb: 500 de milioane de euro au intrat în ţară prin POS Mediu în ultimul an

„Când am preluat mandatul la Ministerul Mediului, în mai 2012, rata de absorţie a Programului Operaţional Sectorial Mediu era de 4,37 la sută, mai precis între 2007 şi mai 2012 sumele venite de la Uniunea Europeană au reprezentat un cuantum de 197 de milioane de euro. După un an de guvernare USL, am ajuns la o rată de absorţie de 16 sută. Practic am adus într-un an 500 de milioane de euro. S-au depus eforturi considerabile din partea tuturor structurilor, în special a Autorităţii de Management astfel încăt să putem să reluăm plăţile după o perioadă dificilă de aproape cinci luni când acestea au fost blocate ca urmare a neregulilor identificate în perioada anilor 2010 – 2011”, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă susţinută la Mamaia, Rovana Plumb.

Ea a mai afirmat că a avut întâlniri cu beneficiarii fondurilor europene pentru a se evita dezangajările, reuşindu-se anul trecut evitarea unui risc de dezangajare de 400 de milioane de euro.

„Am avut întâlniri împreună cu beneficiarii fondurilor europene, împreună cu constructorii, astfel încât să evităm dezangajările pe Programul Operaţional Sectorial Mediu. În anul 2012 am reuşit să facem acest lucru, în mai, când am preluat mandatul, aveam un risc de dezangajare de 400 de milioane de euro şi am reuşit să-l depăşim. În acest moment vom intensifica monitorizarea şi controlul la nivelul lucrărilor în teren astfel încât să putem să ne atingem ţintele pentru anul 2013 şi să evităm dezangajările şi să creştem accelerat ritmul de absorţie al fondurilor europene”, a mai spus Rovana Plumb.

Ministrul a menţionat că România are în tratatul de aderare două angajamente foarte importante, asumate, legate de mediu, care trebuie finalizate până în 2017, respectiv 2018.

„Avem două angajamente în tratatul de aderare deosebit de importante în ceea ce priveşte mediul. Primul este legat de infrastructura de apă şi canalizare care până în anul 2018 trebuie să ajungă la o rată de 80 la sută de beneficiari în cadrul acestei infrastructuri, iar pentru managementul integrat al deşeurilor angajamentul României este ca până în 2017 să realizăm toate acele depozite şi tot sistemul integrat de management, respectiv staţii de tratare mecano-biologică, o serie întreagă de alte instalaţii astfel încât să putem să putem să diminuăm impactul asupra mediului prin generarea de deşeuri”, a menţionat ministrul Mediului.

Rovana Plumb s-a aflat joi, la Mamaia, la şedinţa Comitetului de Monitorizare a POS Mediu, prilej cu care a semnat şase contracte de finanţare, valoarea totală a acestora fiind de aproximativ 25 de milioane de euro.

Te-ar mai putea interesa și
evomag anunță un update major: investiții de 200.000 de euro pentru îmbunătățirea experienței de cumpărare online
evomag anunță un update major: investiții de 200.000 de euro pentru îmbunătățirea experienței de cumpărare online
evomag accelerează dezvoltarea tehnologică și investește 200.000 de euro pentru îmbunătățirea experienței de cumpărare online. Update-ul major al platformei online acoperă întregul proces......
Tema Energy: Piața infrastructurii pentru centre de date din România ar putea ajunge la 800 de milioane dolari până în 2035
Tema Energy: Piața infrastructurii pentru centre de date din România ar putea ajunge la 800 de milioane dolari până în ...
Piața infrastructurii pentru centre de date din România ar putea ajunge la aproape 800 de milioane dolari până în 2035, ...
Producția de mașini a României a scăzut din nou, cu 13%, în septembrie 2026
Producția de mașini a României a scăzut din nou, cu 13%, în septembrie 2026
Cele două uzine producătoare de autoturisme din România au asamblat împreună, în septembrie 2026, un total de 45.776 ...
Mama tuturor bombelor e în planurile de atac ale SUA în Iran, în caz de urgenţă. Ce este mega-bomba care ar putea fi folosită
Mama tuturor bombelor e în planurile de atac ale SUA în Iran, în caz de urgenţă. Ce este mega-bomba care ar putea fi ...
Armata SUA a elaborat planuri de atac care ar putea include utilizarea bombei GBU-43/B (MOAB, Massive Ordnance Air Blast ...