Rovana Plumb propune ajutoare de la UE pentru regiunile şi activităţile afectate de secetă

Ministrul Mediului, Rovana Plumb, a afirmat marţi, la o întâlnire cu comisarul european pentru schimbări climatice, Connie Hedegaard, că acţiunile la nivelul Uniunii Europene ar trebui să aibă în vedere posibilitatea acordării de sprijin financiar regiunilor şi activităţilor afectate de secetă.
Economica.net - mar, 04 sept. 2012, 20:30
Rovana Plumb propune ajutoare de la UE pentru regiunile şi activităţile afectate de secetă

„Acţiunile la nivelul Uniunii Europene ar trebui sa aibă în vedere posibilitatea acordării de sprijin financiar regiunilor şi activităţilor afectate de secetă, ca şi efect a schimbărilor climatice, poate chiar din Fondul European de Solidaritate”, a spus Plumb, citată într-un comunicat remis MEDIAFAX de Ministerul Mediului şi Pădurilor (MMP).

Declaraţia a fost făcută în contextul discuţiilor referitoare la seceta din ultima perioadă, care a afectat multe state europene, inclusiv România.

La aceeaşi întrevedere de la Bruxelles, ministrul Mediului şi-a exprimat, încă o dată, susţinerea pentru aplicarea măsurilor necesare pentru reducerea efectelor generate de schimbările climatice la nivelul Uniunii Europene şi a reiterat faptul că, la nivel naţional, s-a finalizat componenta de adaptare din cadrul Strategiei pentru Schimbări Climatice pentru perioada 2013-2020. „România consideră oportună includerea măsurilor de adaptare în cadrul perspectivei financiare multianuale la nivelul UE pentru perioada 2014-2020”, a arătat Rovana Plumb, potrivit sursei citate.

Totodată, ministrul Mediului a subliniat necesitatea organizării unei campanii de conştientizare şi informare a cetăţenilor referitoare la efectele schimbărilor climatice, solicitând în acest sens şi sprijinul Comisarului European.

Comisarul european pentru schimbări climatice, Connie Hedegaard, a apreciat eforturile depuse de România în domeniul schimbărilor climatice, subliniind în acest sens implicarea ministrului Mediului, Rovana Plumb, pe care o consideră un foarte bun aliat, se mai precizează în comunicatul MMP.

Luni, tot la Bruxelles, Rovana Plumb a discutat cu comisarul european pentru agricultură, Dacian Cioloş, subiectul principal abordat fiind seceta care a afectat România şi efectele acesteia asupra mediului şi a agriculturii.

Ministrul Mediului a subliniat, şi cu acest prilej, faptul că seceta este o preocupare centrală la nivel guvernamental şi trebuie să devină o prioritate şi la nivel comunitar. „Deoarece este de aşteptat ca schimbările climatice să accentueze fenomenele privind deficitul de apă şi seceta, este necesară adoptarea unei strategii de acţiune pentru combaterea efectelor negative ale secetei şi pentru finanţarea măsurilor necesare ce vizeaza diminuarea acestor efecte, prin diferite programe”, a afirmat Rovana Plumb.

Comisarul european pentru agricultură a salutat ideea sprijinului financiar ca urmare a secetei. „Deoarece seceta poate fi o problemă majoră pentru agricultori, am introdus în reforma PAC (Politica Agricolă Comună – n.r.) pentru perioada 2014-2020, în cadrul Fondului de Dezvoltare Rurală, posibilitatea acoperirii pierderilor cauzate de secetă prin intermediul creării unui fond mutual de gestiune a riscului”, a spus Cioloş, citat într-un alt comunicat al MMP.

Premierul Victor Ponta a declarat sâmbătă că, potrivit prognozelor europene, România este ţara cea mai afectată de secetă dintre ţările europene. „Am văzut şi eu prognozele europene şi e chiar groaznic, e chiar groaznic cât de mult va fi afectată România, cel mai mult din Europa, de secetă, dar trebuie să trecem peste anul acesta greu şi să sperăm că la anul va fi un an bun şi reuşim să recuperăm din ceea ce a rămas în urmă”, a afirmat premierul Ponta, la începutul şedinţei de Guvern.

Guvernul a aprobat, tot sâmbătă, alocarea a 42,8 milioane de euro ca ajutor pentru circa 600.000 fermieri afectaţi de seceta din ultima perioadă, sprijinul fiind de 100 de lei pe hectar, pentru suprafeţe cuprinse între un hectar şi maximum 10 hectare.

Te-ar mai putea interesa și
Tranzacție în brokerajul de asigurări: Cosmin Angheluță nu este implicat în planurile lui Antonio Babeti, fost Globasig, pentru înființarea unui nou broker
Tranzacție în brokerajul de asigurări: Cosmin Angheluță nu este implicat în planurile lui Antonio Babeti, fost Globasig, ...
Cosmin Angheluță, profesionist cu o experiență de peste 25 de ani în asigurări și fost director adjunct al Gothaer, neagă orice intenție de a participa în acționariatul unui nou broker de......
UE ar trebui să impună taxe mai mari pe importul de mașini din China, pentru a forța firmele din această țară să intre în parteneriate cu constructorii europeni, consideră ministrul Economiei din landul Saxonia
UE ar trebui să impună taxe mai mari pe importul de mașini din China, pentru a forța firmele din această țară să ...
Uniunea Europeană ar trebui să ia în considerare majorarea taxelor vamale la maşinile produse în China pentru a spori ...
CCR declară neconstituțională ordonanța de ugență prin care se introduce o practică unitară în soluționarea litigiilor de salarizare
CCR declară neconstituțională ordonanța de ugență prin care se introduce o practică unitară în soluționarea litigiilor ...
Curtea Constituţională, cu majoritate de voturi, a decis joi că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind ...
Bursa de la București a închis în creștere ședința de tranzacționare de joi. Rulajul a ajuns la aproape 1,5 miliarde de lei, în contextul preluării Biofarm
Bursa de la București a închis în creștere ședința de tranzacționare de joi. Rulajul a ajuns la aproape 1,5 miliarde ...
Bursa de Valori Bucureşti a închis în creştere şedinţa de joi, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a apropiat de ...