Rovana Plumb: Salariul minim pe economie va fi de 975 lei, de la 1 ianuarie 2015

Economica.net
09 12. 2014
bani__euro__lei__schimb_valutar__portofel___25_of_48_38167600_28804200

‘Aşa cum am anunţat şi în lunile anterioare, toate măsurile pe care noi le-am promovat sunt susţinute prin bugetul anului 2015. Salariul pe economie, cel minim, va creşte începând cu 1 ianuarie, de la 900 – cât este în momentul de faţă – la 975 (lei, n.r.), iar a doua majorare se va produce începând cu 1 iulie, de la 975 la 1.050 (lei, n.r.), astfel încât să încheiem anul 2015 cu salariul minim pe economie 1.050 lei’, a afirmat ministrul Muncii.

Potrivit Rovanei Plumb, pensiile vor fi majorate cu 5%, iar pensia minimă va ajunge la 400 de lei.

‘În ceea ce priveşte pensiile, facem o majorare a pensiilor cu 5%, respectiv a valorii punctului de pensie, pentru că ne permite bugetul să avem o majorare mai mare decât rezultă din calculul aplicării formulei din Legea 263 – Legea pensiilor. Deci pensiile vor fi majorate cu cinci puncte procentuale, iar pensia minimă, cea de 350 de lei, va fi majorată la 400 de lei, astfel încât cei care beneficiază în momentul de faţă de 350 de lei – ca şi pensie minimă socială, 360, 370 (lei, n.r.) – toţi vor ajunge la 400 de lei’, a precizat Rovana Plumb.

Ministrul Muncii a mai spus, totodată, că ‘dialogul social este un instrument absolut democratic, care trebuie menţinut’.

‘Dialogul social este un instrument absolut democratic şi care trebuie menţinut, pentru că în felul acesta se pot fundamenta toate acele proiecte de acte normative cu impact economic şi social. Mai mult decât atât, aş vrea să vă reamintesc că ministrul Muncii, conform Legii Dialogului Social, este cel care îl înlocuieşte pe primul ministru în Consiliul Naţional Tripartit. De altfel, acest instrument al dialogului social se poartă la nivelul Ministerului Muncii, şi este bine că există un ministru pentru Dialog Social, dar eu vorbesc la modul general, în funcţie de viitoarea structură guvernamentală, că acest instrument va funcţiona în continuare’, a încheiat Rovana Plumb.

Premierul Victor Ponta a declarat marţi că există un acord de principiu cu delegaţia FMI, CE şi BM privind bugetul de stat pe 2015, conform căruia deficitul bugetar prevăzut pentru anul viitor va fi de 1,83% din PIB.