Rubio e în Israel, după atacul din Qatar

Secretarul de stat american, Marco Rubio, începe duminică o vizită în Israel, după ce a exprimat sprijinul neclintit al Statelor Unite pentru aliatul său în războiul împotriva Hamas, în ciuda unui atac israelian în Qatar care a stârnit condamnări, relatează AFP.
AGERPRES - D, 14 sept. 2025, 08:06
Rubio e în Israel, după atacul din Qatar

Această vizită are loc în ciuda faptului că preşedintele american Donald Trump s-a arătat contrariat de atacul israelian de marţi, care a vizat responsabili ai mişcării islamiste palestiniene din Qatar, un alt aliat al Statelor Unite, scrie Agerpres.

Acest bombardament fără precedent a vizat responsabili ai Hamas reuniţi într-un complex rezidenţial din centrul oraşului Doha, capitala ţării care mediază negocierile pentru un armistiţiu în Fâşia Gaza.

Acest atac „nu va schimba natura relaţiei noastre cu Israelul, dar va trebui să discutăm despre asta, despre ce impact va avea”, a declarat jurnaliştilor şeful diplomaţiei americane înainte de plecarea sa.

Potrivit Departamentului de Stat, scopul călătoriei lui Rubio este de a asigura Israelul de sprijinul SUA, înainte de recunoaşterea viitoare de către mai multe ţări a unui stat palestinian la Adunarea Generală a ONU.

După începerea războiului din Gaza, declanşat de un atac fără precedent al Hamas pe teritoriul israelian pe 7 octombrie 2023, Israelul a decimat conducerea mişcării islamiste, jurând că o va distruge şi o va alunga din teritoriul palestinian unde a preluat puterea în 2007.

„Şefii teroriştilor din Hamas care locuiesc în Qatar iau în derâdere situaţia dificilă a locuitorilor din Gaza. Au blocat toate încercările de încetare a focului pentru a prelungi războiul pe termen nelimitat”, a declarat Netanyahu pe X. „A scăpa de ei ar elimina principalul obstacol în calea eliberării tuturor ostaticilor noştri şi a sfârşitului războiului”, a adăugat el.

Dar pentru Forumul familiilor ostaticilor israelieni deţinuţi în Gaza, Netanyahu este cel care reprezintă un „obstacol” în calea încheierii războiului.

„De fiecare dată când este pe cale să se ajungă la un acord, Netanyahu îl sabotează”, a deplâns acesta.

În Fâşia Gaza înfometată, asediată şi devastată de aproape doi ani de război, armata israeliană îşi continuă ofensiva în oraşul Gaza, pe care îl prezintă ca fiind unul dintre ultimele bastioane ale Hamas asupra căruia doreşte să-şi extindă controlul.

Armata a declarat sâmbătă că peste 250.000 de locuitori au părăsit oraşul Gaza de la intensificarea bombardamentelor.

Purtătorul de cuvânt al Apărării civile din Gaza, Mahmoud Bassal, a raportat că doar 68.000 de persoane au reuşit să evacueze oraşul.

Conform estimărilor recente ale ONU, aproximativ un milion de palestinieni locuiesc în şi în jurul oraşului Gaza, cel mai mare oraş al teritoriului.

Având în vedere restricţiile impuse presei în Gaza şi dificultăţile de acces în zonă, AFP nu este în măsură să verifice independent informaţiile diverselor părţi.

 

Te-ar mai putea interesa și
Campanie masivă de phishing: DNSC avertizează că o nouă metodă de fraudă vizează posesorii de mașini
Campanie masivă de phishing: DNSC avertizează că o nouă metodă de fraudă vizează posesorii de mașini
Șoferii din România care utilizează servicii de mobilitate urbană sunt ținta unei noi campanii de atacuri cibernetice de tip phishing, desfășurată prin intermediul mesajelor de text.......
BVB a pierdut peste 6,81 miliarde de lei din capitalizare. Cele mai importante scăderi – Christian ’76 Tour, Sinteza și Bucur SA
BVB a pierdut peste 6,81 miliarde de lei din capitalizare. Cele mai importante scăderi – Christian ’76 Tour, ...
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a pierdut, în această săptămână, peste 6,81 miliarde de lei la capitalizare (-1%), ...
Șeful Uber dezvăluie cifrele din România: câți șoferi și câți clienți folosesc aplicația de ride sharing
Șeful Uber dezvăluie cifrele din România: câți șoferi și câți clienți folosesc aplicația de ride sharing
Unu din trei români a efectuat o cursă cu Uber, iar în total au fost efectuate 280 de milioane de curse de la lansarea ...
Sprijinul pentru meşteşuguri trebuie să însemne mai mult decât păstrarea unor tradiţii, consideră ministrul Economiei
Sprijinul pentru meşteşuguri trebuie să însemne mai mult decât păstrarea unor tradiţii, consideră ministrul Economiei
Sprijinul pentru meşteşuguri trebuie să însemne mai mult decât păstrarea unor tradiţii, iar produsele româneşti ...